Page 73 - 1932-10

5i 6 B O A B E D E G R Â U

nici un Dumnezeu. In curte trebue să fie nişte roşcovi sau propria noastră viaţi şi care nu ne mai priveşte decât pe noi.
alţi copaci străini, pe cari ii vid fnci toamna, o toamnă firi Mă sfiesc să mă mai gândesc la aşteptarea in această sală,
aşezare in timp şi aproape nici in spaţiu, de ani tineri, ii vid aşteptare prelungită de dragul de Pârvan dinadins, ca să mă
pe cer înalţi şi firi frunze, cu fructele lor negre, lungi şi în­ umilească puţin pentru că aveam o fire care nu se îndoia
covrigate. Sunt tot acolo, şi eu parei vin spre ei, ca atunci, şi ii exaspera mândria, la ordinele scurte date alături nu ştiu
firi întrerupere, din fundul tinereţii. cărui student anume ca să le-aud eu, la intrarea marţiali şi
făcută, la vorbele repezi şi voit hotărite. Eu
ştiam ce ştiam şi-l urmăream, fără si mi las
convins de toată această punere in scenă. Fuse­
serăm atât de bine împreună, că lucrul cel mai
bun ar fi fost să râdem şi să trântim ştrengă­
reşte cel puţin masa dintre noi pe jos. Am vrut
să rămânem amândoi bâţoşi până la urmă şi si
ne târguim ca dot străini. M’a însoţit până in
capul scării şi m'a privit cum cobor. Astăzi urc în­
dărăt şi parcă el stă tot acolo, urc mereu şi nu-1
mai ajung. Ce n’am îndreptat insă, atunci, nici
el nici eu, nu se mai poate îndrepta in veci. Eu
eram mult mai mic şi ar fi trebuit si mi su­
pun; el era mult mai mare, şi ar fi trebuit si
înţeleagă. N'am rămas decât eu, ca si mi invi-
nuesc şi si sufer, şi totul e zadarnic.
Toate acestea şi altele, le fac astăzi şi le vor
face încă multă vreme cu putinţă foştii membri
ai şcoalei lui romane. Aceşti păstrători de foc
D-l I. Bianu aducând cuvântul Academiei Române nestins sunt de ani de zile la datorie. E o
purtare frumoasă şi de mare pildă. Nu cu­
Trebue si spun ceva in numele Ministerului Instrucţiei. noaştem două.
Niciodată nu mi-ar fi fost mai dragi ticerea amintirilor.
Simt cinci ani de când a murit şi parcă a fost ieri. O simt mai ION N. ROMAN DE BRONZ. — Era intr'o zi de
ales din cuvintele mişcate ale lui Ion Bianu, care vorbeşte toamnă, cu soare rar pe Mare, când am coborit in Constanţa
in numele Academiei. Are ceva părintesc atunci când arată ca să fim martori la desvalirea statuei lui Roman. In răs­
cum ii spunea si se mai astâmpere şi si se odihnească, lui crucea dintre gară, prefectură şi bulevardul Carol el aştepta
Pârvan, care se ştia urmărit şi nu putea si se
mai supună. Nimeni, decât el, nu vedea ci tri­
metea din umbri ultimele lui foi, rânduri de
lumini care si-i scape cel puţin amintirea. Emil
Panaitescu îl încadrează in Şcoala dela Roma şi
in colinele firi moarte ale oraşului strămoşi­
lor. E poate cel mai potrivit cu serbarea de
aci, mare, greu şi oacheş ca un meridional. Ea
are ceva italienesc, placa de piatri insiş, sulul
înflorit, sonoritatea unor nume proprii. E cetă­
ţeanul altei ţări, al ţării de baştină a sărbători­
tului, care a venit numai ca si-i aducă un salut
de-acasă şi pleacă lâsindu-1 intre barbari. Dar
barbarii, prin osteneala lui, l-au zeificat şi se
duce împăcat şi liniştit. Pe una din măguri, in
Capitala lumii, se înalţă un palat cu multe co­
loane, unde cel plecat din viaţă se păstrează in
duh, iar el ii e portar de credinţă. Intr’acolo se
grăbeşte. Niciodată nu mi-am dat mai bine
D-l Em. Panaitescu, directorul Şcolii Române dela Roma,
seama ci amintirea lui Pârvan se găseşte în
in cuvântarea de omagiu
bune mâini.
Pe scara aceasta, prea dreaptă, pe care urcăm în locuinţa liniştit şi nevăzut sub pânze. Mâine va face pane din alcă­
de odinioară a lui Pârvan, am mai fost. Femeia, care m’a în­ tuirea acestei pieţe şi trecătorii se vor grăbi pe lingă el fără
tâmpinat atunci şi m'a însoţit până la el, se uită trist din- să-l mai deosebească. Dar astăzi umple locul, nemăsurat de
dâritul uşii. Simte că nu mai venim pentru el, ci venim pen­ înalt şi de alb, şi toată Constanţa nu e decât un amfiteatru
tru noi, ca si ne regăsim in fiinţa de demult cu ajutorul lui. cercuit Împrejur ca si-1 vadă cum se naşte. In ceaţa de di­
El nu mai e decât un biet prilej, de inviorat un episod din mineaţă de dincolo de farul din larg fumegă drept două sau