Page 74 - 1932-10

C R O N I C A 5 * 7

trei vapoare. Mai departe, spre miazăzi, în lungul ţărmului, visat zadarnic de cel mai mare şi mai iubit poet al lui
sclipesc poate nişte acoperişuri, ca nişte geamuri cu flori de Roman, şi la marginea ţării, unde a trăit şi a luptat ca un
grădină de iarnă. Trebue să fie Tekirghiolul sau chiar lumina bun ostaş, el va vorbi oamenilor cari vor poposi o clipă
uitată aprinsă a farului dela Tusla. E ca o lume de negură, să-l privească, de înalte si mândre idealuri. Pentru noi, cari
aşezată în caturi şi în planuri nenumărate de perspectivă, am avut norocul să-l cunoaştem, monumentul acesta e un
care se adaugă şi ea aceleeaş trebuinţe de prezenţă. prilej de duioşie, dar pentru toţi ceilalţi el e o lecţie. Să
Cănd l-am văzut cea din urmă oară pe Roman era in ascultăm şi noi glasul acestei lecţii, care aminteşte de o viaţă
anul când se sărbătoreau cincizeci de ani de viaţi româ­ închinată celor mulţi, de bucuria studiului, de împlinirea zi
nească a Dobrogii. Treceam alături, prin susul oraşului, pe cu zi a datoriei, de dragostea familiei, de puternicele satis­
unde hoinăream copil, prin iarba prăfuită şi pe sub aripile facţii ale creşterii neamului şi ţării. Roman s’a jertfit încă
morii de vânt. Astăzi câmpul a fost înghiţit de nouile car­ odată şi s’a întors Intre noi ca să fie multă vreme, peste
tiere, iar moara şi-a deschis intr’o seară aripile ei de pânză hotarele vieţii omeneşti, această lecţie. Ştia câtă nevoe aveam
şi a pornit către lună. Roman era ca un martor al vremu­ de ea. Să ne pătrundem de gândul care vine de dincolo de
rilor şi-mi povestea de fiecare schimbare cu întâmplarea ei. lumea noastră. Constanţa să fie mândră şi vrednică de lecţia
Locul se făcea iară ca odinioară şi ochii amintirii îl puteau pe care ne-o ţine tuturor In cântecul de slavă al Mării.
vedea ca atunci. Cu un cuvânt, însoţitorul meu dărâma sau
zidea o lume şi mi se părea, ascultându-1 întors Încolo, că « BOABE DE GRÂU ». — Sunt anumite cifre care circulă,
e chiar duhul plaiurilor acestora dobrogene, care păstrează fără să se poată înţelege prin ce minune au căpătat această
vechile legende şi înoadă la ele altele noui, când cu un râs, însuşire. Aşa sunt, într’un domeniu general, cei 800.000 de
când cu un suspin. Cu rădăcini In Ardeal, născut in Basa­ morţi ai războiului, pe cari nimeni nu se mai osteneşte să-i
rabia, trăit la Iaşi, cu legături in Bucureşti, el se oprise în verifice şi au ajuns o floare oratorică folosită curent, iar, într'un
Dobrogea, intr’adevăr ca într’un uium popas, la marginea domeniu restrâns, cei 5000 de cititori de cărţi din România.
pământurilor româneşti. In această cifră din urmă insă, m’am simţit îndemnat tot­
Am întârziat apoi la el in casă, in biuroul de avocat con- deauna să izbesc fără milă. Ea n’are nidun drept la existenţă.
stăţean, în care intre o răscolire în hârtii şi o răscolire de O statistică a tipăriturilor româneşti n’avem. Pentru ca ea
amintiri, clienţii se petreceau fără întrerupere, cu pricinile să fie cu putinţă ar trebui ca măsura exemplarului obliga­
lor mai mari sau mai mărunte. D spionam puţin, în legătu­ toriu din orice publicaţie să fie împreunată cu aceea a comuni­
rile lui cu aceşti oameni ai întâmplării, turci cu vorba stri­ cării in acelaş timp a tirajului. Chiar atunci poate că cifrele
cată şi localnici crunţi şi iuţi la limbă. Ii împăca pe toţi, cu n'ar trebui crezute ca atare, pentrucă sunt destule întreprinderi,
o ştire sau cu o glumă, punea o dată unui act sau dădea şi în întâiul rând cele de presă, care mai numără tirajul Intre
o întâlnire la o înfăţişare şi-i însoţea până la uşă cu aceeaş secretele de fabricaţie şi îl ascund pur şi simplu sau îl alte­
voe bună. Cineva îl întreba de băeţi, ce mai fac, şi o învio­ rează după interesul comercial. Neavând această statistică,
rare neaşteptată trecea peste tot obrazul, păstrat înainte sub cifra celor 5000 de cititori cade numai prin aceasta. N’a
o mască egală zâmbitoare. Părintele trăia in el, cu o putere fost nimeni care să-i numere.
de înduioşare pe care nimeni n’ar fi bănuit-o. Rămânea cu Cine a aruncat însă mai intâiu in lume această formulă
mâna pe articolul de gazetă încă neisprăvit şi vorbea de copii statistică? In tot cazul ea e de obârşie editorială. Vehiculul
şi de nădejdile legate de ei. Chema pe cel care mai se găsea trebue să fi fost vreun condeiu, dornic de rotunjiri izbitoare
in odaia vecină, cu un tertip oarecare, ca să-i spună că un şi înzestrat cu talent polemic. In anii din urmă şi cel puţin
scriitor dela Bucureşti a venit să-l vadă şi ca să-i ceară ceva la casele de editură mari bucureştene, tirajul se standardizase
pe care numai el îl ştia, unde e. Şi îmi făcea cu ochiul, la 5000. Se făcuse vreun calcul de contabil, in care eu nu cred,
ştrengăreşte, trecându-şi mâna prin bărbuţa încărunţită, pe că sub această cifră o cane nu mai c rentabilă. Şi atunci am
când băiatul, nevinovat, se apleca peste săltare. avut ediţiile de 5000 de exemplare şi protestele totodată ale
Astăzi m’aud cetind, şi-mi vine ane voe să cred, cuvinte editorilor in faţa puterii mai mici, în atâtea cazuri, de absorbţie
rostite unui Roman de bronz, intr’o piaţă plină de lume. a pieţii. Criza editurii e astăzi şi o urmare a acestei standar­
Mă mângâiu că nu vorbesc in numele meu şi că prietenul dizări a tirajului. După ea un volum de poezii lirice de o sen­
mai bătrân şi mai înţelept de altă dată, mă priveşte fără sibilitate şi o factură nouă trebuia să stârnească aceeaş soli­
supărare. In faţa lui. Marea s’a luminat până in fundul citare ca un roman de mare public. Fireşte că pe când romanul
cerului şi peisagiul e curat şi umanizat ca o acuarelă. Vorbesc: s’a desfăcut in toate cele 5000 de exemplare ale lui într’un
Ministerul Instrucţiei şi Cultelor, care e şi Ministerul an sau doi şi poate a dat o nouă ediţie, poeziile lirice aşteaptă
Artelor, se bucură in deosebi de această sărbătoare, care cu două treimi din volume în depozite chiar şi după o trecere
întoarce intre noi în bronz pe un bun scriitor şi pe un mare de dna ani. Nu e de vină de această stare nici scriitorul,
cetăţean. Ion Roman n’are nevoe, cu acest prilej, de o bio­ nia publicul. Să zicem, vestita standardizare.
grafie. Viaţa lui o cunoaştem toţi, pentrucă s’a împletit până De aia a ieşit povestea celor 5000 de atitori, sau mai bine
ieri cu a noastră. Constanţa îl primeşte în mijlocul ei, aşa zis, de cumpărători de cărţi din România. E o dfră lipsită
cum îl Întâmpina in fiece dimineaţa, când ieşea la munca lui de orice înţeles şi de orice îndreptăţire. In orice altă ramură
zilnică. El s’a oprit numai intr’o bună zi, de acea oprire de preocupări, o generalizare la fel de simplistă şi de confuză,
care ne aşteaptă o singură dată pe fiecare, dar pasul din ar descalifica, atât pe născoatorul cât şi pe intrebuinţâtorul ei.
urmă a fost o trecere în această lume a amintirii, unde li Nu e nevoe de multă stăruinţă ca dovadă. într’un an din cei
ieşim astăzi înainte cu vorbe frumoase şi cu flori. Ad, la buni, de pildă, numai un editor a publicat 35 de volume
marginea Mării, in bătaia vântului din larg, Ioc de odihnă in câte 5000 de exemplare. Aceasta face 125x100 de exemplare.