Page 48 - 1932-11
P. 48
66
5
F R U S A L I A
CRONICA I
CARE SERVEŞTE DE PRILEJ ŞI ÎNCEPUT MINUNATELOR CRONICI ALE FRUSALIEI
Timp de şase luni am trăit in acest vis rău. In sfârşit, într’o noapte, cea din urmă din
Oriunde mă duceam noaptea, prin locurile cele acele nopţi grozave... omul era acolo, mă privea.
mai singuratice, mai pustii, mai tăcute, un om, Nu-i zăream decât ochii strălucitori, argintii, tra
o umbră, mă urmărea. Era grozav! In mijlocul gici, şi-i strigai în faţă: Cine eşti? Auzii în li
câmpiei, in apropierea cimitirului, în faţa mării, niştea nopţii, plutind în aer, cele două cuvinte:
era de ajuns să se întunece, ca să văd acea um- «Cine eşti»; apoi un rânjet. Nimic mai mult.
Umbra dispăruse.
De atunci nu mai ieşiam decât ziua.
In sfârşit, într’o Vineri dimineaţa începui să
pricep taina. Portărelul dela judecătorie, după ce
intră fără să întrebe, se aşeză lângă mine, lângă
cărţile mele.
— Poftim, citeşte, — îmi zise.
Era un denunţ împotriva mea: două învinuiri
de furt.
— Procesul pe Luni, — adăugă. Te vei înfăţişa
Luni dimineaţa la nouă.
— Da’ cum asta? E o greşeală la mijloc, un
echivoc. Eu nu ştiu absolut nimic!
— Dacă nu ştii d-ta, care ceteşti cărţi, — îmi
răspunse glumeţ. Cine să ştie? Poate primarul,
care e analfabet?
Nu ştiam ce să fac. Mă sfătuii cu prietenii.
Un avocat, unul bun, la Frusalia nu este. E unul
singur, şi ăla e dentist.
— Apără-te singur — îmi spuse Nando. Noi te
vom susţine cu urlete. Până una-alta ai face bine
să te sfătueşti cu judecătorul.
Judecătorul era în beau, ca un conspirator,
sau, mai bine, ca un pepene pe timpul verii,
ocupat cu treburile îmbătătoare ale culesului viei.
Mai îmbătătoare decât culesul, nevasta lui, mă
tăsoasă şi leneşă ca o pisică, mă primi în sa
lonaş, cum ai primi un ibovnic.
— îmi plac hoţii, îmi zise, — pentrucă au un
ce de iubiţi. Nu există lacăt care să reziste scu
... se aşeză lângă mine, lângă cărţile mele. lelor lor. Nu este alcov care să le poată ascunde
— Poftim, citeşte,—îmi Zise.
un secret. Sunteţi irezistibili.
bră. lat'o: se desprinde dintr'un tufiş, se furi — Doamnă, nu ştiu de ce fel de lacăte vreţi
şează tăcută îndărătul meu, trece înainte, se pierde să vorbiţi. Eu nu sunt un hoţ, doamnă. Venit
unde bezna e mai adâncă. în casa asta ca să vorbesc cu soţul dumneavoastră,
Intr'o noapte mai întunecoasă decât de obiceiu, nu v'aş putea fura decât onoarea. Şi chiar pentru
într’o noapte de furtună, mă intorsei dintr'odată asta, v’aş cere voie.
şi mă uitai la ea. Văzui strălucind doi ochi fan — Te-ai supărat ? — mă întrebă. De altfel, ştiu
tastici, supraomeneşti. Mă cutremurai de spaimă. toate astea despre dumneata din gura prietenelor
Intr'o altă noapte stelele luceau: deasupra Ca- si nu dela bărbatul meu. Bărbatul meu nu vor
rul-Mare, în faţă Găinuşa; mă încumetai. Abia beşte niciodată în casă despre ce priveşte funcţia
o simţeam aproape, păşind pe pietriş, îndărătul lui. Uite-1.
meu şi aprinsei un chibrit ca s’o văd. Nimic. Bărbatul, de fapt, avea în mână un lucru străin
Nu văzui altceva decât pe mine însumi şi mei de funcţia lui. Un lucru de sticlă pe care era scris:
Carul-Mare nici măcar Găinuşa. In tot Uni Lambrusco Spumos, 1919.
versul nu eram decât eu, singur, tremurând, cu — Ce doreşti? — mă întrebă. Eu procesele le
un chibrit în mână. prezidez la judecătorie, şi nu în salonaş acasă.
