Page 50 - 1932-11

568 B O A B E D E G R Â U

— Culesul viilor e sfânt, — zise portărelul, ac­ ce se afla în noaptea de 16 Septemvrie în faţa
centuând astfel cuvintele judecătoreşti. cimitirului? Brigadierul poate depune mărturie
— Mai sfântă e justiţia, — se auzi o altă voce. pentru toate acestea. Ce făceai înaintea gardului ? —
Era spiţerul. mă întrebă.
— Cu toate că, — în ce mă priveşte, — începu — Steteam pe gânduri, — răspunsei.
avocatul venit de aiurea, acest proces este fără — Ţine-ţi gura, vorbeşte când eşti întrebat, —
importanţă, fiindcă înţeleg că e vorba de un grohăi judecătorul.
borfaş meschin de provincie şi nimic mai mult, — Auziţi ? Stetea pe gânduri, — urmă avocatul
pot spune, dcmnule judecător, că acuzatul ce venit de aiurea. Eu încă mă întreb, de ce să nu fie
vă stă înainte este un subiect cât se poate de pedepse pentru cei ce stau pe gânduri. De altfel
important din punct de vedere psihologic, sau, vă este cunoscut, domnule judecător, că în aceeaş
mai bine zis, frenologic. Nu că faţa ar avea noapte clientei mele i-au dispărut două găini
grase.
— Dar cum se poate, dacă cimitirul e departe
la mai mult de trei chilometri de ograda unde s’a
întâmplat furtul? — interveni apărătorul meu din
oficiu.
— Tocmai de aceea bănuiala se întăreşte. în­
treruperea dumneavoastră o aşteptam. In această
privinţă am dat, domnule judecător, la tipar o
carte care costă numai 7 lire, prin care dovedesc,
domnilor, că hoţul nu urmează niciodată linia
dreaptă spre a ajunge la locul furtului sau spre
a fugi. Este vădit?
Brigadierul zâmbi ca unul care găseşte în sfârşit
la alţii propriul adevăr, şi spiţerul aprobă din
cap, aşa cum ar face plopul cel mai înalt din plo-
pişte. La acel gest, toţi ceilalţi plopi aprobară.
— Dar este încă ceva şi mai grav, domnule ju­
decător: noaptea de întâiu Octomvrie. Ancheta ze­
losului slujbaş a urmărit pe acuzat până la malul
mării. Aici prada nu poate şi nu trebue să scape
de colţii justiţiei. Noaptea de întâiu Octomvrie, zic.
— S’auzim, — răsună o voce. (Trebue să fi fost
Nando).
— Tăcere, acolo.
— Viu la fapt, — urmă avocatul venit de aiurea.
E noapte. Hoţul iese din cârciumă, salută prie­
tenii, se înfundă în tămărişcă. Este o şosea comu­
nală, domnule judecător, şoseaua pe care a stră­
bătut-o marele Ieremia, iar hoţul o ia pe o po­
tecă; este oraşul, scumpul dumneavoastră oraş,
domnilor, iar hoţul bate câmpul. Este sălbatec
hoţul dumneavoastră. Deodată, aproape de port,
semnele lombroziene, asta nu, dar obiceiurile lui se opreşte. Dă de mare.
de vagabond, de maniac, îi dovedesc firea. El e — Asta-i bună, — murmură Nando. ...
omul nopţii, singuratecul mării, sufletul la poarta — Tăcere sau evacuez sala!
cimitirului, evocatorul nălucilor, publicul specta­ — Credeţi-mă, domnule judecător, că este co­
colului meteorologic. Brigadierul de jandarmi, care, pilăresc a crede că hoţul se opreşte pentrucă dă de
cu intuiţie fina şi adevărat spirit de jertfă, l-a ţinut mare. Nu marea e care-1 face să se ducă acolo,
în ochi, l-a urmărit în fiecare noapte, până şi în nu marea e care-1 opreşte. Este remuşcarea. Cu
întâlnirile de dragoste, asistând astfel la isprăvi o noapte înainte, din barca domnului Tecdor,
destul de murdare ale acestei poame bune cu clientul meu, se furaseră nişte fringhii. Dar ar fi
nişte mueri de rând — îmi istorisea că flăcăului să fim orbi ca să nu vedem în toate acestea pe hoţul
acestuia îi plac furtunile şi ploile. De şapte ori care revine la locul delictului. Remuşcarea care
a răcit în şase luni zelosul slujbaş, ca să urmă- l-a adus până acolo, l-a oprit la o sută de metri
reasă pe haimanaua asta, care râde acum de pe de locul crimei, l-a ţintuit pe nisip, lângă mar­
banca hoţilor şi a tâlharilor. Eu aş ruga, domnule ginea mării. Mai întâiu fugise, acuma s'a întors,
judecător, să întrebaţi pe acuzat ce făcea în ziua spune o slovă din Evanghelie. Să-i dăm de hac,
de 5 Septemvrie sub ferestrele priorului şi pentru aşa cum i se cuvine. Dela două la şase luni, dom-