Page 51 - 1932-11

FABIO TOMBARI : FRUSALIA 569

nule judecător, dela două la şase luni. Nu răz­ Către seară veni la mine d-1 primar şi primul
bunare cer, ci dreptate. Gândiţi-vă la cei mulţi ajutor de primar.
cari au suferit pentru dreptate, domnule jude­ — Dacă am înţeles bine, — îmi zise primarul, —
cător; gândiţi-vă la sărmanul Grigorie al şap­ dumneata te-ai plâns, şi pe bună dreptate, la ju­
telea, care moare în surghiun de dragul dreptăţii____ decătorie, de absenţa străinilor cari vin la băi
Brigadierul îşi opri răsuflarea. ca să admire frumuseţea estetică a mării noastre.
... Era prin anul o mie şi parc’a fost ieri... Mă asociez; dar nu e mai puţin adevărat că Fru­
Brigadierul respiră. salia noastră este prea puţin cunoscută. Ar trebui
... Ce-ar mai fi de zis ? — urmă avocatul venit valorizată, lansată, cum se zice; şi tocmai de
de aiurea. Fiat justiţia et pereat mundus, a spus un aceea ne-am gândit la dumneata. Dumneata ai
rege al Ungariei. Şi, în fine, să ne întoarcem la vorbit ca un principe, dumneata ai susţinut Adria­
acel al meu vechiu proverb, domnule judecător: tica cum nimeni n'ar fi ştiut s'o facă; dumneata,
cine şterpeleşte azi un ciorchine, fură mâine via
întreagă, frumoasa noastră vie.
— Aşa e! — grăi 'conu Terenţiu.
Judecătorul îşi aruncă din nou ochii spre fru-
moasa-i vie, colo sus.
— In seara de 5 Septemvrie, — răspunsei când
îmi veni rândul, — e adevărat, mă aflam sub fe­
restrele priorului. Era într’o Vineri, zi de post,
şi un puternic miros de friptură porcină venea din
bucătăria priorului.
— Aveam dispensa dela episcop, — mormăi o
voce din fund.
— Iar eu cu mirosul acelei dispense episcopale,
îmi parfumam sufletul. Te rog să nu mă întrerupi.
Cât despre 16 Septemvrie v’a şi dat un răs­
puns complect apărătorul meu din oficiu. Vin
deci la zintâi Octomvrie. Era, cum spune domnul
avocat venit de aiurea, era noapte. Ieşeam dela
birt şi o luai pe o potecă, păşeam pe sub stele ca
un pelerin care se duce spre sanctuar. Aşteptam o
minune. Câte odată când avem furtună în inimă,
chiar dacă nu suntem credincioşi, aşteptăm o
minune. Deodată, în dosul tufişului de trestii al
lui Piran, auzii un sgomot confuz, ca al unei
mulţimi misterioase, ca o dispută de spirite eterne:
minunea în dosul tufişului. E curios, dar nicio­
dată până atunci nu fusesem faţă la o asemenea
minune. Mă apropiai mai mult. Era un fel de
sgomot de suflete şi de nămol, o adiere de lacrimi
şi de prăpastie, un chin care-ţi făcea milă. Insuş
misterul creaţiei părea a se descoperi, ca şi
cum o altă lume s'ar fi spovedit in faţa stelelor... Ieşiţi din umbri, rimaseră pe munte stejarii inalţi.
Şi nu era nimeni afară de mine. înaintea acelei
mări mici vechi, nimeni. Sus, la orizont, într’un cuvânt, ne pari persoana cea mai indicată
câte un felinar îmi spunea că marinarii erau duşi să facă o istorie, o carte pentru ţărani, o poemă,
la pescuit. Dar ei fac parte din aceeaş lume cum se zice. Despre Frusalia este de scris cât
a mării şi nu aud. Frusalia era absentă. Toată vrei. Avem o tradiţie de invidiat, o poziţie cli­
Adriatica noastră nu mai era decât un lucru de materică milenară, nişte vinuri de deal care ajung
prisos. Atunci mă oprii pe loc s'ascult; şi reve­ la 18 grade, şi, în sfârşit, daţi-mi voie să vă spun,
neam în fiecare seară s'aud mai bine. Nimic mai avem o administraţie care funcţionează cum tre-
mult. bue să funcţioneze.
— Foarte bine, grăi spiţerul; şi se auzi ca un Eu priveam pe fereastră Frusalia poemei mele
început de aplauze. şi acea mare pe care am susţinut-o.
Procesul se sfârşi cu sentinţa judecătorului: — Pe ceţurile joase ale toamnei, Frusalia plutea ca
Achitat pentrucă faptul săvârşit nu constitue o insulă legendară. Părea că geniul serii o învăluise
delict. în acele ceţuri ca s’o repună cu grije în scrinul
Brigadierul se întunecă la faţă. de diamant al nopţii.