Page 52 - 1932-11

570 B O A B E D E G R Â U

împreună cu munca, încetară şi cântecele. De Ieşiţi din umbră, rămaseră pe munte stejarii
pe prund, cu pas diplomatic, se întorceau acasă înalţi, aceiaşi pe cari portărelul îi scosese la li­
gâştele dela moară. Şi fiindcă nici un copil nu mai citaţie. Drepţi, extatici, aşişderea unei grămezi
era pe stradă, soarele, după ce-şi împlinise apriga păroase de monştri, parcă aşteptau dela vânturi
muncă, se lungi după un deal ca să se odih­ îndemnul la acele simfonii dumnezeieşti, pe care
nească. oamenii nu le mai ascultă.

CRONICA II
— Ia, parcă omoară pe cineva; n'auziţi cum pentrucă eu alminteri în treisprezece nu mănânc.
ţipă ? Hai să vedem! Aşa e, părinte Gaudenţiu?
Aşa vorbiau băieţii, cei câţiva băieţi adunaţi în Părintele Gaudenţiu afirmă cu capul. Acesta
pieţişoara Frusaliei. Ţipetele se auzeau limpede, era unul din călugării aceia ai lui Bocacio, care
veneau din spre ograda parohiei şi toţi alergară ştia să trăiască: să şadă, în timp ce viscolul urla
într'acolo, aşa că atunci când ajunseră la arie, prin castani, spunând poveşti în faţa unei vă­
toate găinile fugiră înfricoşate. păi săltăreţe de ienuperi, să vadă învârtindu-se
Sub şopron, vreo zece oameni, notabilii oraşului, sturzii înfipţi în paratrăsnetul frigării şi, din când
printre cari parohul şi călugărul capelan, erau în când, cu pana de şoim muiată în untdelemn,
adunaţi în jurul grasului Nineta, care, în genunchi, să-i ungă câte niţeluş ca să fie mai fragezi. Dar
plin de sânge pe şorţ, şi în mână cu un iatagan era superstiţios. Decât să mănânce in treisprezece,
cât un nisetru, tăia-tăia purcelul. El, purcelul, mai de grabă ar fi mâncat el tot.
cu bucăţica de laur ce i-o înfipseseră în rât, părea Călugărul abia apucă să afirme cu capul, că
intră primarul. Când intră primarul, toţi tăcură.
El vorbi:
— Mă asociez la cuvintele farmacistului nostru,
dar eu am şi găsit; omul care ne trebue, există.
D-le, n avem onoarea să vă cunoaştem, dar nu-i
nimic; văd că sunteţi străin, şi asta e ceva. Aici,
în Frusalia, străinii se bucură de cea mai mare
ospitalitate, mai cu seamă în hotelul meu «La
cavalerul galben »; şi fiindcă astă seară trebue să
mâncăm resturile dela vânătoare, la care vână­
toare nefiind de ajuns sturzii, am adăugat acest
porc, vă declar invitat.
Pelteaua asta era adresată unui omuleţ slăbănog,
paşnic, cu obrazul ca luleaua, galben ca un canar.
Omul era îmbrăcat în negru, un negru lucios şi
cam schimbător, dar în general nu făcea impresie
rea; şi primi boiereşte.
— Cine-o fi ? — întrebă încet primul ajutor de
primar.
— O fi cel mult un boier decăzut, — răspunse
maestrul de muzică.
— Decăzut sau ba, ăsta ne-a căzut din cer, —
adăugă primarul, şi se duse să strângă mâna
musafirului.
Musafirul îşi aşeză gulerul, îşi ridică pantalonii
cam căzuţi şi tăcu măreţ.
Masa fu bogată, şi de n'ar fi fost grindina, care
căzu pe neaşteptate, dacă n'ar fi fost grindina,
ar fi mâncat mai mult şi notarul, care, cam în­
tristat, ca toţi oamenii bine crescuţi, se plânse
Sub şopron vreo zece oameni, notabilii oraşului. din cuviinţă de o durere obişnuită de stomac.
Intâiu se auzise un tunet, unul din acele tunete
un împărat roman din timpul decadenţei. bubuitoare, parcă prăvălesc munţii. Era de sigur
De lângă acei domni se desprinse cel dintâi diavolul, căruia urcându-i-se la cap, şi-a rostogolit
spiţerul, ’conu Terenţiu, şi zise: pe scări nevasta cicălitoare, cu catrafuse cu tot.
— Răul nu este fără leac; dacă dăm astă seară Din toată harababura asta na ajuns pe pământ
de al paisprezecelea, scăpăm de punctul Iudei, decât o descărcătură de oglinzi sfărâmate peste vii,