Page 53 - 1932-11

FABIO TOMBARI: FRUSALIA 57i

dar de-a-dreptul, nebuneşte, peste miezul gol al în sălbatica împerechere cu sturzii şi cintezii, i se
strugurilor, aproape să strice ţâţele impudicilor păreau o sărbătoare. Ii înghiţea deabinelea.
ciorchini, pe care suflul cald al Austrului de După aceea veniră fructele, şi după fructe
adineauri i-a despuiat de foi. vinul tămâios de anul trecut, iar în urmă sticlele
din anul 72 şi cu sticlele din 72, toastul d-lui
primar. Era mai greu de destupat sticlele din
72 decât gura domnului primar, care, luat pe
neaşteptate, cu vinul care-i gâlgâia înăuntru şi o
bucată de sturz între dinţi, se simţi ca la pri­
mărie în zilele marilor deliberări; şi atâtea şi
atâtea zise la adresa bietului musafir, că numai
cineva cu răbdarea acestuia, putea prin atâtea
elogii să continue nestânjenit, sub furia acro­
batică a potopului de cuvinte, cercetarea minu­
ţioasă în farfuria din mijloc.
— Domnule, zise apoi d-1 primar, — fie de­
parte de noi gândul că veţi părăsi această urbe
fără a vă reîntoarce. Noi vă aşteptăm chiar din
această clipă. Aveţi trăsură ca să vă înapoiaţi
în oraş?
— Da, la barieră.
— Atunci vă vom conduce până la trăsură.

Masa fu suculenţi, şi daci n'ar fi fost grindina, ar fi
mâncat mai mult.

mai mult, din pricina răcoarei, şi se mancă cu
mai multă poftă.
Spiţerul, înflorit, dădu vina pe Eol, care, noap­
tea, îşi îmbulzise cireada de nori asupra Frusaliei;
parohul se agăţă dimpotrivă de sfântul zilei. Şi
amândoi avură dreptate; dar mai bine grăi stră­
lucitul musafir:
— Nu e nimic, decât puţină apă pe acoperişuri.
Apoi se vorbi de ceilalţi. Se vorbi de rău de
toţi, se vorbi de afacerile lui cutare şi cutare,
de prieteniile lor şi de prea-cinstite neveste de
încornoraţi: vorbării simple, oneste, doar pentru
a fugi de ciumă, cum zise spiţerul, care se gândea In sfârşit, de bine de rău, dricul plecă.
mereu la Bocacio al său, vorbării cam grăsulii
ca unele servitoare de preoţi. Singurul care nu Era noapte adâncă; abia se putea vedea, dar
vorbea de asemenea lucruri, era musafirul. El se vesteau peste puţin zorile. Colo sus, după
avea o bună poftă de mâncare, dar o aşa poftă seara furtunoasă, printre multe stele medievale
că toţi laurii cari l-au încoronat pe Petrarca n'ar fi aprinse deasupra castelului, călăreau hoarde săl­
fost de ajuns pentru ficăţei, iar ficăţeii cam uri, batice, negricioase, de nori, gonite din spre nord.