Page 55 - 1932-11

FABIO TOMBARI: FRUSALIA 573

Aluneca din munţi o apă curată, rece şi adâncă. gubea de aceste recunoaşteri metafizice, aducând
Murmurul apei limpezi juca pe unda subţire: cu sine când peşte, când vânat.
în toate zilele pe aceeaş cale argintie, în unda Dar la vânătoare şi la pescuit nu era niciodată
adâncă, moartea, iar pe fir, glasul care cântă. singur.
Rotund ca un butoiu, pescarul, cu luleaua Şezând pe celălalt mal, în dimineaţa aceea,
stinsă în gură, părea în acea nemişcare un mo­ bucătarul său, slab şi nervos ca o maimuţă, d-1
nument aruncat acolo la întâmplare, sub stânca Ludovic, cu ochelarii albi călare pe nasul aspru,
veche, ca să arate acestei omeniri dinamice şi ţinea delicat undiţa, ca un pictor ciudat care ar
neobosite, ce putere are asupra răbdării omeneşti picta pe furiş cerul cu o pensulă lungă.
stomacul unui erou meditativ, pofticios de ştiucă.
In adevăr, d-1 Lorens, mulţumită stomacului
său, avea o răbdare de oţel. Era în stare să ră­
mână o oră chior deasupra puştii ca să aştepte
iepurele, era în stare să rămână nemişcat o noapte
întreagă, ca să adaste o întâlnire cu ştiuca de munte.
Această răbdare isbutise să dea firii sale milită-
reşti un aspect de sihastru, ba, mai mult chiar,
îl făcuse tâlmaciul a ceea ce le era dat să înţe­
leagă numai poeţilor şi sfinţilor.
De multe ori, soarele, urcându-se în zori prin
nesfârşitul întuneric al cerului, îl surprindea aple­
cat deasupra unei flori, în muta contemplare a
unei opere dumnezeeşti. Alte ori, în toiul nopţii,
în mijlocul mării, în vechea-i luntre, d-1 Lorens
fixa nemişcat spaţiul etern. Sus luceau în câmpul
albastru stelele, ca o limpede ţintă depărtată a
unei sfinte cruciade medievale; şi toate astea
erau pentru el cât se poate de plăcute. Asemenea
unui spirit ales, înzestrat cu aspiraţii oculte, el
descoperea în acea tăcere muzicalitatea sferelor
înalte şi perfecte, care-1 făcea să mediteze asupra
continuei fricţiuni a aştrilor călători. Şi muzica
aceea, coborîndu-se din eterna-i sferă, îi inunda
sufletul de o dulce beţie.
De multe ori rumenul erou plânsese.
Dar motivul acestor recunoaşteri nu era numai
de ordin sentimental. Infinitul în lărgimea spa­
ţiului ceresc, ca şi infinitul închis într'o fiinţă
sau o floare, era pentru el dovada voită a existenţei
acelui Dumnezeu, pe care în fiecare zi îl căuta Rotund ca un butoiu, pescarul cu luleaua stinsi In guri,
gândul său lacom. Sperând, ca toţi filozofii, că pirea in acea nemişcare un monument aruncat acolo
dovada dumnezeirii ar fi dovada veşniciei sufle­ la intimplare.
tului omenesc, umbla pribegind toată viaţa în
căutarea unui Dumnezeu care să-l facă nemuritor. Era atât de supărat în dimineaţa aceea, d-1
bucătar, era atât de înfuriat împotriva peştilor,
Şi totuş, pe când atingerea cu veşnicia îl li­ că ar fi făcut pe dracul în patru ca să se ia de păr
niştea, viaţa îngustă şi meschină de toate zilele, cu cineva. Nenorocos şi pismaş, cum era, se uita
cu josniciile şi întâmplările ei, îl desamăgea me­ cu un ochiu la pluta lui, iar cu celălalt, la pluta
reu, făcându-1 să aibă într una bănueli asupra stăpânului, care de astă dată trăsese afară din
nimicniciei lucrurilor omeneşti.
apă un păstrăv frumos, ca smaragdul. Vechiu
Acesta era chinul său: — Ce grozavă batjo­ bucătar pe bordul goeletelor, era obişnuit la cu
cură, — gândea, — să ştii în sfârşit că Dumnezeu totul altfel de pescuit în mijlocul mării, în cu­
există, dar că sufletul nu este nemuritor! rentele de peşti mari. Când se pregătea pe bord
Pentru care motiv se întorcea acasă ca din marinata, ţi-era greaţă de atâta peşte. Iar acuma
văzduh, desamăgit şi înfrânt ca un antic patriarh era atât de greu de făcut rost de un prânz de
care, după rugăciune, coboară din munte la co­ ştiucă pentru doi inşi, dintre cari unul mânca
liba lui de piei şi vede oamenii cum tot se mai mai mult decât o confraternitate întreagă.
încaeră din pricina turmelor. Dar pisicile nu vroiau şi ele în fiecare seară
Singurul lucru neschimbător în el, era pofta de peşte? Şi săreau în ceată peste farfurii, peste
mâncare, şi de aceea eroul nostru se cam despă­ tingiri, peste grătare, până când toate grămadă,