Page 70 - 1932-11

c r o n i c a
589
Tot sunt dator inşi să arăt cum am ajuns la el. marelui public. Autorul, necunoscut acum câţiva ani, a ajuns
In fiecare vară ne vine dm Italia de Miazănoapte un oaspe. in culmea gloriei, iar criticii cei mai autorizaţi l-au definit
E un profesor care ne-a învăţat limba ţi se lasă chemat de ea cu drept cuvânt ecoul celor mai buni nnvehţti dela Bocaccio
ca s'o cunoască mai bine la ea acasă. L-am întâlnit mai de încoace.
mult la cursurile dela Vălenii de Munte sau in bibliotecile Pe alocuri rustic, in înţelesul cel mai sănătos al cuvântului,
din Bucureşti. Odată, la Balcic, l-am scăpat, fără si ştie, de autorul lasă să transpară întotdeauna dragostea pentru fiin­
un amestec in hârtiile lui de drum. in lucrurile din geamantan ţele simple, pentru atmosfera lină a târgului de provincie.
şi in şederea mai departe in ţară, al poliţiei, care fusese în­
ştiinţată nu ştiu pe ce cale că e un element primejdios şi-l
pusese sub urmărire. E d-1 Gino Lupi, dela liceul Manzom ÎL
din Milano, tânăr şi el, cum e astăzi toată Italia.
Astă vară şedea de partea cealaltă a mesei mele de scris
şi după alte vorbe de oameni can se văd cu plăcere, mi se
plângea de o desamâgire. Eu ii ascultam mai mult legănarea
cu altă măsură a limbii şi sonorităţile ciudate, decât ceea ce
spunea, şi care mi se părea că n’are de ce să mă priviască
mai de aproape. Tradusese împreună cu un prieten român-
milanez, Lazăr Lax, un volum de curând apărut de nuvele
italiene. O făcuse, şi ca să-şi încerce destoinicia in scrisul
nostru şi ca să se plătească de datoria de admiraţie faţă
de un prieten. îmi spusese numele, dar nu-1 prinsesem. îmi
închipuiam singur cum arată, din descrierea caldă a oaspelui
meu, din întâmplările minunate ale vieţii lui, din întâlnirile
scurte şi vesele, din cultul artei şi din cultul naturii, care-1
umpleau deopotrivă. Nu-mi dădeam seama ci făcusem astfel A 6'*r
cunoştinţă cu Fabio Tombari şi că mă pregăteam să fiu edi­
torul lui in România. jy-. ^ /tLi
Această traducere gata, toate cele treizeci şi nu ştiu câte
cronici ale târguleţului adriatic Frusalia, numai pe jumătate
născocit, trebuiau să iasă la o mare editură bucureşteană. Se
învăţase şi el cu gândul şi o ştiau şi prietenii din Italia. Edi­
tura dădea insă acum îndărăt. Deocamdată numai amâna, dar
se vedea ci nu vrea să se lege. Frumosul plan cădea. Toate
foile acestea fâşiitoare, prin care Gino Lupi îşi trecea mâinile
K Ut*-’ yn \
nervoase ca un vânt din Apenim printr'un pâlc de pădure
scăpat de distrugere ca prin minune, pierdeau pentru tot­
deauna orice înţeles. N’am mai ascultat numai cadenţele şi
sonorităţile ciudate ale neofitului de limbă română. îmi vorbia
o durere adevărată. Mi-era dor să ajut. Mă gândeam la valul
de traduceri din literatura noastră apărute in italieneşte şi
mă simţiam micşorat şi plin de remuşcări. Parcă aş fi fost
de-adreptul vinovat de retragerea marii edituri bucureştene. O pagină de Fabio Tombari
Am oferit atunci paginile « Boabelor de grâu *.
Aşa am ajuns editorul român al lui Fabio Tombari. nostalgia neţărmurită după viaţa de marc, cntusiasmul pentru
Iată şi cuvântul de lămurire al traducătorilor: tot ce are legătură cu viaţa de ţară, cu firea simpatică a tipului
Când ne-a căzut in mână, din întâmplare, volumul abia jumătate ţăran, jumătate provincial pe care l-a creat * cam-
apărut al lui Fabio Tombari: « Tutta Frusaglia », dela întâia pagna» Italiei, cu caracterul comunicativ şi apetitul epicurian
răsfoire am înţeles că ne aflam in faţa unei lucrări excepţio­ al parohului de sat şi, in sfârşit, cu tot ceea ce se depărtează
nale care se deosebia din noianul cărţilor apărute in literatura de tonul fals al vieţii şi naturii de oraş mare, aşa cum a fost
italiană a ultimilor ani. hotărît de modernism.
Am citit deci cu mult interes Cronicile, pe care autorul le Călugării lui Bocaccio îşi dau arama pe faţă şi n'au nimic
numeşte astfel ca să le dea savoare locală şi spirit de conti­ plăcut in trăsăturile firii lor viclene de sensuali. Călugării şi
nuitate, am gustat frăgezimea stilului cât se poate de original, parohii lui Tombari sunt dimpotrivă oameni, nu brute. Le
ne-am delectat cu istorioarele pline de umor ca in Bocaccio, place vinul, dar mare le este plăcerea să-l dea prietenilor. Nu
insă cizelate de pana unui scriitor de vădit talent şi ne-am sunt cocoşii satului, ci au grijă ca rostul femeilor lor din
zis: iată o lucrare originală, nouă, sinceră, demnă să fie pre­ casă, mai mult tinere, să nu fie rău înţeles.
zentată publicului românesc, fiindcă poate ff considerată in Notabilii Frusaliei sunt rupţi din Caragiale, insă grotescul
adevăr reprezentativă pentru literatura italiană modernă. firii lor nu biciuieşte nârăvurile unei clase, ci conturează
Mai târziu am avut bucuria să constatăm că impresia noa­ tipurile, peste care trece apoi cu bunătate estompa adutnbri-
stră dela întâia lectură a fost întărită de opinia unanimă a toare a sensibilităţii autorului.