Page 11 - 1932-12

ANDREI VERESS: TIPOGRAFIA ROMANEASCĂ DIN BUDA 601

frate au trecut * apărută in Onomasticul oferit în privea cultura popoarelor din ţară. Acest regim
1805 de către tipografie palatinului Iosif. Parte era atât de indulgent încât îngăduia până şi tipă­
activă avea Şincai şi la redactarea catalogului de rirea criticilor aspre ale lui Toma Costin în 1812
manuscrise istorice ale lui Kovachich, tipărit în privitoare la cele spuse despre Români de profe­
iama anului 1804. sorul Martin Schwartner şi chiar ale lui Maior
Urmaşul lui Şincai în slujba de cenzor a fost ori mai târziu, la 1827, ale lui Damaschin Teodor
Ioan Corneli, dar chemat de episcopul său canonic Bojincă despre vechimea Romanilor in Dacia şi
la Oradea, în locul lui a venit Petru Maior, parohul teza cum că Românii sunt urmaşii lor, fapt con­
român din Reghin, numit la 27 Septemvrie 1808, testat şi de sfetnicul Sebastian Thokoly şi de alţii.
după repeţitele recomandaţii din partea docto­ Nu e mai puţin adevărat că aceste chestiuni şi
rului Molnăr. Ca şi Şincai, Maior dorea să şadă disputa ivită în urma discuţiei lor, pe acele vremuri
în Buda pentru ca să-şi poată completa şi tipări interesau numai un cerc restrâns de literaţi.
lucrările sale bisericeşti şi istorice. Cea dintâi Lumea citea încă tot cărţi religioase şi morale, din
dintre aceste cărţi e volumul gros cuprinzând 40 care se tipăreau cele mai multe, precum şi istorice,
de «Propovedanii la îngropăciunea oamenilor geografice şi de literatură ori ocazionale, cu ştiri
morţi » şi cinsprezece « Didahii adică învăţături despre întâmplările războinice din Europa; ne­
pentru creşterea fiilor » de zis la înmormântarea vorbind de cărţuliile destinate poporului de rând
pruncilor, după ce «preoţii de obşte mai mulţi pentru ca să înveţe din ele cum să se ferească de
îngroapă prunci în popoarele sale decât cei în boli, cum să-şi îngrijească vitele ori cum să-şi
vârstă.» Acestei lucrări urmară în doi ani trei vo­ cultive cânepa, să-şi agonisească viţa de vie sau
lume de predici, iar în 1812 «Istoria pentru în­ să facă zahăr din mustul tuleilor de porumb ori
ceputul Românilor în Dachia » în care pentru din mustăreaţă de jugastru — ce impresionase şi
întâia oară se studiază amănuntele Anonimului pe Negruzzi — dându-i şi manuale pentru pră­
ungur despre Români, împreună cu alte izvoare sirea pomilor şi alte multe, scrise de profesori si
preţioase folosite de Maior în Biblioteca Muzeului specialişti unguri într'un stil cât se poate de
Naţional, unde studia şi el — ca Şincai pe vre­
muri — în zilele sale mai uşoare, când nu avea
mult de lucru ca «revizor al cărţilor româneşti »
în tipografie. Anul viitor publică apoi «Istoria H C T 6 f f A
Besericii Românilor » rămasă însă neterminată cu 1 t ■ t r s
pagina 344. Altă carte mai de valoare Petru Maior
nici nu mai tipări în Buda, ocupat fiind şi cu . f ’ i e n & T S d fGDAl^HHAGOf jfU/ÎKId.
scrierea răspunsurilor sale în latineşte la criticile
care în răstimp au apărut despre Istoria sa pentru
începutul Românilor. Publică însă (la 1819) un li o ui a n
memoriu despre ortografia română şi luă parte A *
activă la lucrările privitoare la «Lesiconul româ-
I I 6 T f S A l r t l G O f a* ĂM’io - CiHMipTHH,
nesc-latinesc-unguresc-nemţesc » care apăru după
moartea sa, la 1825, întregit de Ioan Teodorovici, uni u 4RAA«âT>. tfttrutf* loxuuitfa icttfHTimmiiiu
u Opriţii"
preotul român neunit al bisericii din Pesta şi de
i r u c i 4 i \ r B * A C 9 r r » ■ i a o r
Alexandru Theodori, Doctor în medicină, tot din
Pesta, care avea o colonie mare de Români şi
Macedo-Români.
Moartea lui Petru Maior întâmplată în 24 Fe­
bruarie 1821 era jalnică şi pentru tipografie, unde
se lucra de doi ani la marele dicţionar românesc,
început încă de Clain, după ce tipografia primise
pentru el un ajutor bănesc dela episcopul din
Oradea, Samuil Vulcan. De altfel Petru Maior
ceruse pentru studiul său despre ortografia ro­
mâna, apărut pe întâile foi ale dicţionarului, un
onorar de 125 fiorini şi 250 de exemplare şi pentru
corectura textului latinesc şi românesc câte
5 fiorini de coală, iar pentru textul unguresc şi
nemţesc numai câte doi, lucru aprobat chiar de simplu. In rândul acestor tipărituri intră şi « poli-
ocârmuire. ţainica rânduială despre ciumă » din 1837, o ordo­
Cu moartea ilustrului Maior s'a stins acea triadă nanţă in folio de 79 pagini, formând un adevărat
a literaturii române care aprinsese făclia luminii tratat al ciumii, al tratamentului şi profilaxiei ei,
tocmai ca cenzori ai tipografiei Universităţii din trimisă oficial autorităţilor din ţară, în toate lim­
Buda, supt un regim filantropic faţă de tot ce bile care se vorbeau in ea.