Page 14 - 1932-12

604 B O A B E D E G R Â U

cuvinte literare ca facere pentru act, cort pentru pilde «spre înfrumsuţerea limbii * în folosul
scenă şi obraz pentru persoane, introducând în Naţiei, căreia se ţine. Tot acesta era şi scopul lui
limbă şi cuvintele de palat, curtizan, madama şi Şincai când agita să se scrie cu litere latine, cum
altele. şi al preotului Nicolae Horga-Popovici cu « Oglinda
arătată Omului înţelept » dedicată în 1807 viţişpa-
nului din Arad: Cinstitului, luminatului şi înfrum-
♦ ( «o ) ♦
seţatului cu vrednicie Domnului Sighismund
K AHTIMNICTf A. Edlspacher; carte tipărită cu scopul ca şi Românii
MlfVH AX M* CTii AJ HJLOM , MifV* I» AMini'M Citi C+AfBhY să se dedea cu învăţătura « după cum prea înălţatul
ipjroiTi t oymm «urni, ripi toxti «rt xos«puiHT. împărat pofteşte », autorul fiind încredinţat că Ro­
-f * ui irpi t mi rpnMl, c4«pu»KTK* 4 r«NA *«*f 0«». mânul e bun la toate, aflându-se şi între ei neamuri
Cnpi ApunTi asm pxirux-riîpi. c*Mr>p» mx cSn**c. de treabă şi statornici, numai că îi lipseşte învă­
COpM asm 4orr tot cant «umax . 4npi noy c » caanmiîiimVi ţătura morală din pruncie.
Ă si oyp* mV Ci mmti , MXAip ii ni m% MdipH
C A I K T P A.
Ti wcirh A mm C'i+AiT , mu ti mjh «j-ii hm *i«Vt
KXIM XXţ a «UIAMTMtMpi , AX lipWA Cii Itpi^XAlfT E V A N G E L I I L E
A* u> mÂmks nupASTa , iy kVm r»y cam Mtf aiixmick .
UiM OYM 4fiT| A<Ai MOjpTI. Al AA*M A* MANTAUA. LA T O A r 5
DUMINECSELE
S I
Cărţilor de literatură aparţine şi « Romulus » al
lui Lafontaine, tradus de Ioan Petrovici al Petri S Z E H B k T O R I L E
«a Drepturilor ascultătoriu », tipărit în trei volumaşe
cu câte o ilustraţie alegorică în litografie, dintre PRESZTE TOT ANUL,
care reproducem două mai caracteristice. Dat la flARELS
tipar în 2 Ianuarie 1839 cu sentimentul «Naţiei KU
ori cât de mică ardere a aduce», tânărul student ekdemnakea prea csiaszthej si szlepitkJ
al Universităţii din Pesta caută să evite atât în
stil cât şi în ortografie exageraţiile, mărturisind în DOAMNEJ K0N Z I L I A R I S1CZEJ
prefaţă că: «în timpurile aceste turburate a litera­ MARGARITEJ TOiMEJAN
turii române... unul cere sistema cea veche a bă­
trânilor noştrii, altul place să se scoată ceale după PR£ UM£A RaTmLENEaSZKE aU telmecsit. si
comuna părere netrâbuincioase literi din ortografie, ORETT VESZEUA JEJ CSEa SZUFLETEaSZA*
unul defăimează slavonismu, altul strigă, cum că
scriptorii de acum petecesc atâtea cuvinte noi, AU ORTOGRAFIE UNGUREÂSZIU.' LA
schimosite, măscărite sau larvate, latinisate, care TIFARJU AU DAT
el nicidecum înţelege, şi altele asemene obiecţii P t R l N T E L E D A V I D B I R O
aduc » aşa că de toate scrâjnirile aceste nemişcat a • * & A
scăpa, nu e cu putinţă. SZFÂEirrUL PETRU Dl* csu<ul PlAlUŞZTtLO*.
Pe lângă ediţiile de acest fel, Românii din capi­
tala Ungariei cereau şi citeau şi cărţi care se ocupau -------- m ■ PCX ■ m ■
cu limba română, şi e foarte caracteristic de ob­
servat că primele încercări de limbă şi poezie au LA B U D A .
pornit din preajma tipografiei din Buda, adică din Al doilea prA kitit G alezat Tipariu Tipărit
sânul scriitorilor români grămădiţi în jurul ei. eo Tipografia Uruverfeilaicj Krejefty
Acest lucru e cu atât mai interesant cu cât ştim că
bucvarul din 1797 n’a fost primit bine de publicul \ 7 * 9*
român, tot ca şi peste doi ani «Evangeliile » tăl­
măcite de părintele David Bir6, tipărite cu orto­
grafie ungurească şi cu cheltuiala unei Românce, Lucru cu folos a făcut şi învăţătorul Ioan Tin-
a Mărgăritei Tomeian «drept veselia ei cea sufle­ covici publicând în 1815 Cântece dumnezeeşti,
tească », precum ne spune foaia de titlu. Nu e cu văzând — precum scrie — că în multe locuri lumea
neputinţă ca apariţia acestor două tipărituri să fi s'a obişnuit a cânta în biserică, când se dă anafora
dat imbold lui Paul Iorgovici de a-şi publica în norodului la praznice mari şi chiar la masă «au
1799 «Observaţiile de limba rumânească» prin obicei unii a se veseli cu cântări, mai vârtos dum­
care — poate pentru întâia oară — atrage atenţia ci­ nezeeşti. » Partea a doua a cărţii cuprinde versuri
titorilor asupra latinităţii limbii româneşti, aducând despre cele şapte păcate de moarte ca de pildă: