Page 17 - 1932-12
P. 17

ANDREI VERESS: TIPOGRAFIA ROMANEASCA DIN BUDA                          607

          Petrovici  nu  ştie  bine  româneşte.  Totuş  a  fost   de  fiorini  pentru  corectura  dicţionarului  şi  peste
          înlăturat  din  slujbă  pe  motivul  că  a  scos  fabulele   un  an  alţi  o  sută.  Cu  toate  acestea  murind  în  1821
          lui Obradovici supt numele său propriu.          a  lăsat  datorii  faţă  de  tipografie,  derivate  din  ti­
             După  acest  epizod  neplăcut,  Petrovici  o  vreme   părirea cărţilor sale proprii.
          oarecare  nu  mai  făcea  corecturi,  dar  —  în  lipsa   In  urma  coalei  de  probă  a  Dicţionarului,  emisă
          altuia  mai  bun  —  tot  el  fusese  însărcinat  cu  re­  încă  în  1806,  tipografia  primea  într’una  abona­
          vizia  cărţilor  româneşti,  învăţând  poate  în  răstimp   mente  h  monumentah  operă  din  toate  unghiurile
          să scrie mai exact româneşte.                    Ungariei,  pe  unde  locuiau  Români.  Totuş,  ca  să-şi
             Vorbind  de  cenzori,  aci  e  locul  să  pomenim  şi   asigure  mai  bine  costul  ei,  s’a  adresat  în  1814  epi­
           de  alte  amănunte  în  legătură  cu  ei.  Aşa,  de  pildă,   scopului  din  Oradea,  Samuil  Vulcan,  cerându-i
           Şincai  fusese  numit  diurnist  la  tipografie  în  urma   o  subvenţie.  Acesta  s'a  hotărît  însă  numai  peste
           opiniei  favorabile  a  lui  Samuil  Clain,  cum  inter­  cinci  ani  a  i-o  da,  iar  când  Dicţionarul  a  apărut,
           venise  mai  târziu,  în  1805  şi  pentru  numirea  lui   a  căpătat  din  el  12  exemphre.  Istoricului  dicţio­
           Petru  Maior.  Interesant  e  şi  gestul  plăcut  al  preo­  narului  aparţine  şi  amănuntul  că  articolele  nem­
           tului  din  Seleuşi,  Nicolae  Horga-Popovid,  când   ţeşti  şi  latineşti  cu  literele  A,  B,  G,  H,  I  şi  C  au
           comandând  în  1806  tipărirea  primei  sale  cărţi   fost  scrise  —  ori  în  parte  adăogite  —  de  către  în­
           ieşită  din  tipografia  dela  Buda,  trimise  şi  pentru   văţatul profesor din Mediaş, Ioan Mihail Ballmann.
           cenzor  rinri  fiorini.  Aceste  onorarii  erau  întot­  Diqionarul  mult  aşteptat  era  binevenit  acelora
           deauna  bine  primite  şi  meritate,  căci  frumuseţea   cari  posedau  încă  din  1821  gramatica  română
           cărţilor  depindea  şi  de  grija  cenzorilor.  Nu  e  deci   scrisă  pentru  Nemţi  de  preotul  evanghelic  din
           o  fudulie  nedreptăţită  când  ritim  pe  ultima  pagină   Bod  (lângă  Braşov)  Andrei  Clemens,  tipărită  îm­
           a  cărţii  lui  Eufrosin  Dimitrie  Poteca  despre  «Cu­  preună cu un dicţionar portativ. Această operă
           noştinţa  de  Dumnezeu  »  tipărită  în  1818  la  Buda,
           că  ea  a  fost  îngrijită  de  Karkaleki  «ca  să  iasă  bine
           diortosită  *  şi  cu  cât  mai  puţine  greşeli.  De  altfel
           pe  dosul  foii  de  titlu  a  acestei  cărţi  folositoare
           găsim  următorul  motto  înţelept:  Dacă  vei  cunoaşte
           ce este Dumnezeu, mai cu dulceaţă vei trăi.
             In  rândul  scriitorilor  dintâi  cari  s’au  strâns  pe
           lângă  tipografia  din  Buda,  găsim  pe  directorul
           şcolii  naţionale  milităreşti  din  Caransebeş,  Gri-
           gorie  Obradovici.  Acesta  trimite  în  1804  trei  sute
           de  fiorini  pentru  cărticica  sa  despre  «Datorinţele
           a  subdaţilor  adică  subtpuşilor  câtre  monarhul  lor  »
           tipărită  în  1805.  Odată  cu  ea  a  apărut  o  aritmetică
           românească,  iar  peste  doi  ani  o  Carte  de  mână
           pentru  bine  orânduita  economie,  pe  seama  plu­
           garilor  români,  tradusă  din  limba  sârbească.  Ace­
           stora  le-a  urmat  şi  altele,  stând  în  legătură  cu
           tipografia până la 1820.
             Dintre  cărţile  lumeşti  tipărite  la  Buda,  cea  mai
           mare  şi  poate  cea  mai  folositoare  e  dicţionarul
           ieşit  în  vara  anului  1825  sub  titlul:  «Lesicon  ro-
           mânesc-unguresc-nemţesc  »  într'un  volum  de  a-
           aproape  900  de  pagini.  Nevoia  de  a  avea  un  astfel
           de  manual,  s’a  simţit  de  mult  şi  tipografia  primise
           încă  din  1804  un  Dicţionar  românesc-latinesc-
           unguresc  dela  Ştefan  Korossy,  care  însă  nu  s’a
           tipărit  după  critica  severă  a  cenzorului  Clain.  Ma­
           nuscrisul  refuzat  nu  mai  există,  aşa  că  nu  se  poate
           stabili  întru  cât  erau  întemeiate  observaţiile  cri­
           tice  ale  lui  Chin,  dar  e  curios  că  odată  cu  acesta      Bitrlnul Teofron
           s’a  pus  şi  el  să  lucreze  h  un  dicţionar  identic  cu
           cel  respins.  După  moartea  lui  lucrarea  a  trecut   fiind  însă  prea  mare  pentru  uzul  şcolar,  tipo­
           în  mâna  protopopului  din  Secărâmb,  Vasile  Ko-   grafia  scoate  o  gramatică  germană-română  de  abia
           losy,  care  a  şi  predat  tipografiei  manuscrisul  li­  trei  coaie,  tipărită  cu  cirilică,  având  şi  un  mic
           terei  A  în  1809.  Aceasta  obţinând  consimţământul   vocabular.  Cărticica  fiind  o  ediţie  oficială,  a  fost
           ocârmuirii,  Dicţionarul  a  fost  continuat  de  cen­  retipărită  de  mai  multe  ori  —  fără  an  —  în  mă­
           zorul  Corneli,  iar  după  plecarea  sa  din  Buda,  de   sură  ce  ea  se  cerea  de  şcolile  româneşti  în  care
           părintele  Petru  Maior,  care  în  1820  a  primit  500  limba  germană  era  materie  obligatoare.  Pentru
   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22