Page 38 - 1932-12

6 3 7
F R U S A L I A

CRONICA IV

4 Sfântul Paşte-acu sosit-a, besc pe acest rebel adversar al meu. De ce mi-ar
L-a trimis Stăpânul Firii, fi frică de el? N’ar fi, prin urmare, drept să-mi
Tatăl, Fiul Mântuirii, împart cu el proprietatea? Dă-mi de băut, vită, —
Din voinţa lui Isus *. zise unui ţăran bătrân care-1 asculta în extaz,
dă-mi nişte vin de-al tău! Să nu se spuie că popu­
De îndată ce ne scularăm din patul cel mare larului Giorgione îi este scârbă de paharul unui
de paie şi mulţumirăm văcarului, ne îndreptarăm ţăran.
toţi trei spre celelalte gospodării. Căsuţe albe de
ţară, răspândite ici-colea sub marea ameninţare
a timpului. Ce poftă de mâncare în dimineaţa
aceea!
Apăsa de-asupra pădurii un afurisit de nor
negru, care te făcea să gândeşti la un cuib de
bandiţi, dar lăutarul Giorgione zise că nu era
decât un vis plin de zăpadă. — Nu vedeţi — zise, —
visele sculate din paturile acestei omeniri orizon­
tale?
In fund de tot, deasupra mării, rătăcea un no-
ruleţ alb şi roz, abia ieşit din culcuşul de vise al
unei fecioare.
Dar ce foame! Bietul Gonzaga, aproape strivit
sub greutatea contrabasului, asculta chiorăitul ma­
ţelor corpulentului său frate şi câteşi trei păşeam
pândind prin pădure, ca şi când vroiam să adul­
mecăm în suflarea mistralului sublimul miros de
porc.
4 De departe-avurăm veste
Că tăiarăţi ieri purcelul;
Pentru noi ce parte este ?
Şunca grasă-ori cârnăţelul ? *.

Era o viaţă afurisită, o ştiu, dar ce simpatic
arăta Giorgione! Cu toate că erau mai mult de
douăzeci şi patru de ore de când ne găseam îm­
preună, îmi plăcea omul ăsta cu pântecul sonor
şi cu vioara şi mai sonoră, care, sbârcit cum era,
semăna a şoriciu vechiu.
Celălalt, slabul Gonzaga, era un tip cu totul
altfel, mai tăcut, mai serios. Gârbovit şi de nimic, In dimineaţa aceea inoratâ de Ianuarie ieşirâm din
părea, când făcea să sforăie contrabasul, că scar­ piduricea de pini.
pină burta unui elefant.
Veneau în toţi anii de Bobotează, de prin partea
bălţilor din Comacchio, unde, ziceau ei, stăpâneau — Dumnezeu ştie, — zise altădată parohului din
mari ţinuturi de vânătoare. Când mă gândesc la Sfânta Maria, care-1 zărise apropiindu-se cam
raţele pe care trebue să le fi împuşcat ei doi cu prea mult de coteţul său turcesc, — Dumnezeu
vioara şi contrabasul, îmi vine să plâng. Frumoşi ştie dacă fratele Gonzaga se supune cu asprime
ţipi de moşieri! Cu hainele jerpelite, uşor de postului ce ne-am impus.
mulţumit până a se sătura numai cu ceapă, culţi Ştia toate cele nouă porunci pe din afară şi
ca Păcală şi Diogene, contemplativi până a dormi pescuia găini cu bobul de porumb înfipt în un­
sub cerul liber şi sub recea diademă a Carului Mare, diţă.
aveau o înfăţişare atât de modestă, atât de modeste — A şaptea, să nu furi, — aducea atunci aminte
virtuţi, încât păreau două biete lighioane, cum şi credinciosul Gonzaga.
erau. Zicea adesea:
— Eu sunt un mare prieten al poporului, — — Eu am să trec în istorie cu numele de Gior­
spunea odată Giorgione într'o cârciumă; — îl iu­ gione al Vll-lea.