Page 39 - 1932-12

6 a 8 B O A B E D E G R Â U

Era măreţ. După el, vioara o avea întrupată Iar păstorii se 'ntreceau
în suflet şi zicea că bătuse, ca soldat, cea mai Să asculte acel cântec».
puternică tobă a regimentului.
Când, în dimineaţa aceea înorată de Ianuarie, Când ajunserăm pe şoseaua mare, toţi sătenii
ieşirăm din păduricea de pini, răsunătoare de îmbrăcaţi de sărbătoare, ca să meargă la înmor­
sgomotul undelor, mi se păru că Mistralul mântare, ne ieşiră înainte.
— Iată lăutarii, iată lăutarii 1 — strigară.
— Ce vorbiţi! — răspunse Giorgione, — noi sân-
tem, cum s’ar spune, privighetori călătoare.
Gonzaga îşi privi contrabasul şi poate că în
acea clipă se gândi la o biată privighetoare răcită
care ar avea mormăitul ursului.
Când intonarăm cântecul:
« Bucuraţi-vi, creştini.
Fiindcă dracu-i disperat... ».
ne ieşiră înainte femeile rugându-ne să tăcem.
Tereza, văduvioara, svârlea până una-alta cu pietre
într'un cioclu plictisit care-şi vedea de treabă.
— Dar ce e asta ? — întrebă mirat prietenul
Gonzaga.
— E un obiceiu, — răspunse Giorgione. Dacă-mi
făgăduiţi c’o să plângeţi, mergem la masă.
Şi aşa se şi întâmplă. După ce fu ridicat mortul,
ne rugară să venim sus ca să ajutăm la jelit, cum zi­
ceau femeile; atunci, nu ştiu, fie că pierdusem
nădejdea de mâncare, fie urletul grozav din casă,
sau marea poftă de râs înăbuşită înainte, sau pi­
cioarele pe care mi le trase amicul Gonzaga după
aceea, tot ce ştiu este că mă topii de plâns.
— Sărmanul, era aşa de bun!
— Şi atât de dibadu la târg!
— Un înger!
— Era bătrân!
— Ba de loc, se ţinea bine!
— Beteşugurile!
— Era bogat ?
— Mângâe-te, Tereza!
Tinira Tereza mi lui pe genunchi. Tânăra Tereza, văzându-mă plângând pe tă­
cutele într'un colţişor, veni spre mine plină de
aducea din marea agitată atât de mult miros bun dragoste; apoi mă luă pe genunchi şi mă ţinu cu
de peşte că te puteai înneca în el, şi întrebai pe capul între cei doi sâni, atât de rotunzi şi atât
marele Giorgione dacă nu era cumva nimerit să de plini şi atât de mlădioşi, că încet-încet adormii
ne potolim foamea: pe ei, feririt ca un Cezar sătul, care zăboveşte cu
— Ai să te saturi îndată, o, copil lacom — îmi femei frumoase printre florile tricliniului. Când
răspunse. E ciudat, — adăugai, că în toate expe­ mă trezii, văzui pe amicul Gonzaga care se uita
diţiile mele trebue să am o haită atât de mâncă­ la mine, dar se uita cu atâta pismă şi cu atâta
ci oasă. Tu vii ca să cânţi, vii ca să auzi sfâşietoarea
mea vioară sau ca să-ţi saturi lăcomia? Ager ca mâhnire, că mi-ar fi venit din nou să plâng,
dacă vocea lui Giorgione din bucătărie nu ne-ar
mistreţul, mănânci ca porcul; eşti oare un porc fi chemat pe toţi la masă, zicând că desnădăjduita
mistreţ ? Gonzaga! Nu ţi se pare că vezi colo la
conacul frumoasei Tereza o mare mulţime de ţă­ de Tereza avea nevoie să se întărească cu o riorbă
bună.
rani şi un dric? Dacă vă plac puii fripţi şi maca­ înainte să ne aşezăm la masă, trebuia să fac
roanele cu sos de măruntaie şi vinul tămâios şi însă pentru sufletul răposatului o rugăciune lungă
mierloii la frigare şi cârnaţii vârtoşi, hai să mer­ cu peste rincizici de mătănii, pe care parcă mi-ar
gem într'acolo, că de sigur trebue să fi murit fi prescris-o doctorul ca să-mi îmblânzească sto­
sgârcitul ăla de bătrân, bărbatul tinerei Tereza, macul.
şi fac praznic mare!
Sub caleidoscopica acrobaţie a norilor, în casa
« Gloria in excelsis Deo, aceea mare, tremurătoare în bătaia vânturilor,
Se-auzia cântând în aer. mâncarăm ca fiarele. Amicul Gonzaga, pus la