Page 42 - 1932-12

FABIO TOMBARI: FRUSALIA 631

brigadierul. Nando a... cum să spun... a bine­ au tremuriciu? Viţeaua este melancolică? Nu mă­
cuvântat pe fata lui Hieronim, şi acuma Hieronim nâncă? Nu se îngraşă ? Vă este însărcinată nevasta,
a venit să-l caute aici, în mijlocul bâlciului, pe partorientis muierea? Veniţi, veniţi!
seducător, ca să-l facă praf. Ţăranii comentează.
— Ce vorbeşti ? Un altul, urcat pe un automobil, aruncă flăcă­
— Da, da, să-l facă praf, şi e datoria voastră rile iadului şi suduie; are o retorică mai vulgară,
de prieteni comuni să evitaţi Frusaliei priveliştea dar mai eficace. Trebue să fie din Forli. Ia să-l
unei crime pasionale. Eu nu pot să intervin decât
după fapt. Nu e aşa?
Vorbea bine brigadierul, dar eu treaba o ştiam
chiar din gura lui Nando: în ciuda lui Hieronim
care nu vroia nici să audă de o astfel de partidă,
Nando, într’o bună zi, ca un erou, îi binecu­
vântase fata sub stejari.

Când ieşii pe stradă, bâlciul era în toiu. Precum
anticii împingeau catapultele isbind porţile cetă­
ţilor, tot aşa, în cârduri, oamenii aceia mergeau
înainte pe străzi. Ciocnirea avea loc întotdeauna
la răspântii, şi odată cu ciocnirea, izbucnirea
râsetelor, vorbelor şi înjurăturilor.
Niciodată nu se văzuse atâta lume la Frusalia.
O spuneau până şi bătrânii; niciodată atâta lume,
nici atâta ceapă, nici atâtea vaci la bâlciu. Câţi
străini! Toată Italia era acolo în ziua aceea. Cu
bogăţiile ei, culorile, mizeriile şi cântecele ei,
era acolo toată patria.
Ceapa mare şi albă, de dragul căreia e atât
de plăcut să plângi iama peste pâine şi peste
sare, nu e oare un fruct tipic al acestui pământ
aspru şi gustos? Şi cerşetorii cari, cu scânce­
tele lor ca nişte cântece de liturghie îşi arată tu-
tulor nenorocirile, nu vorbesc toate dialectele noa­
stre? Savantul acela, cocoţat colo, care îşi îmbie
gălăgios leacul de bătături şi chiamă şi momeşte,
este Frusalia. Când unul din Frusalia se urcă
pe un scaun, sunteţi rugaţi să ascultaţi lucruri
minunate.
Dar unde s'o fi vârît Nando? Trebue să-l Cind ieşii pe stradi, blidul era In toiu.
scăpăm pe băiat. Dar Nando nu-i de găsit. In
atâta învălmăşeală nu văd decât feţe obosite de ascultăm: — Voi, — zice, — trebue să-i mulţumiţi
ţărani şi abia ici-colea câte un obraz surâzător Sfântului Petru, voi, fiindcă, zice vechiul testa­
de marinar. Ce mult trebue să fi umblat, bieţii ment, când Dumnezeu a făcut pe om din argilă,
ţărani! Au încă semnele pe ciobote. Unii au încă s’a gândit să-l facă pe ţăran. « Să-i facem ochii pe
firele de iarbă de pe răzoare lipite de tălpi, alţii, genunchi», zise el Sfântului Petru. «Veşnic Pă­
nămolul torentelor, iar alţii, praful drumurilor rinte, nu», răspunse Sfântul Petru, «pentrucă mă­
mai albe. Pe feţele lor curge sudoarea. Şi când te răcinii i-ar scoate ochii ». Căci dacă Sfântul Pe­
gândeşti că toată lumea asta dela ţară s’a adunat tre nu vă ajuta, v’am fi văzut sărind pe câmp
aici ca să se lase jecmănită! ca greierii.
De fiecare ţăran, sunt aici, pe măsură, treizeci Ţăranii râd.
şi doi de hoţi. Şarlatanul îl înşeală, fiindcă şarla­ Aşa face şarlatanul ca să-l convingă pe bietul
tanul a studiat la universităţile din Padova şi ţăran. Cerşetorul, dimpotrivă, îi pune sub ochiu
Bolonia ca să inventeze acele medicamente mira­ o rană şi biletul de planetă cu numere de jucat
culoase, lumină şi glorie a ştiinţei contemporane, la loterie ca să-l ispitească: ceea ce nu face mila,
pentru care motiv acelaş medicament serveşte face loteria. Vânzătorul de pepeni ţinteşte la maţ.
atât la bătături cât şi la dinţi şi durere de stomac. Pe dată ce izbuteşte să dea tifos sau holeră, este
Veniţi, veniţi, plugari! Ştiinţa este un lucru, împăcat; şi cu un cuţit strălucitor, la fiecare cinci
ştiinţa, care unde te ajunge, te vindecă. Aveţi minute sparge capul unui pepene, ca toţi să vadă
bătături la mâini, bătături la picioare, bătătură din ce sânge se trag feliile de vânzare. Cârciu-
pedi, tumori la stomac? Părinţii dumneavostră marul, sărăcuţul de el, caută şi el să omoare pe