Page 43 - 1932-12
P. 43
63a B O A B E D E G R Â U
vreunul din ţărani, dar nu-i merge, pentrucâ nu Atunci, văzând că orice leac era zadarnic, mai
tot ce vinde este otravă, doar apa nu-i otravă! de grabă decât să mă las stors în învălmăşeală,
Sigură, dimpotrivă, este lovitura pungaşului de mă întorsei la cârciumă.
buzunare. In fumul a cincizeci de lulele, ca într’o ceaţă
Dar de ce, le-aş spune eu ţăranilor ăstora, nu mirosind a vin, bărbaţi şi femei de ţară mâncau
staţi acasă când e bâlciu la Frusalia ? Nu vedeţi că pepeni verzi şi purcel fript, flecărind şi sorbind
blestemaţii ăştia de Romanioli strigă şi se fră- pahare, de parcă ar fi fost vrăjitori şi vrăjitoare
în mare veselie. In acea lume şi amestecătură,
colo în capul mesei, împreună cu maestrul de
muzică şi cu secretarul, şedea brigadierul cu mus
tăţile mari în sus. Vorbiau de Nando şi de Hie
ronim, de siluiri şi de crime.
— Domnule brigadier, — îi zisei deodată, — în
piaţă s’a săvârşit un furt. Vino!
— S'a furat un portofel? Mi-o spunea inima!
— Nu; s’a furat femeia-uriaş.
— Vrei să înţelegi sau nu vrei să înţelegi, —
urlă atunci brigadierul, făcându-şi drum prin
ceaţă, — vrei să înţelegi că am să-ţi crăp obrazul
cu sabia?!
— Mulţumesc.
Ce onoare, mă gândeam, să am în duel un
adversar ca brigadierul! Un om cu spada în mână,
privirea piezişă şi mustăţile ca turla, chiar dacă
pierde pantalonii, rămâne totuş un fel de erou.
Aşa mă gândeam, pe când toată lumea din
cârciumă făcea loc unui oarecare, care desfăcân-
du-se din mulţime, cu un cuţit mare şi plin de
sânge în mână, intră înăuntru. Se auzi un ţipăt.
Era Hieronim.
— Vine să se predea, — anunţă brigadierul.
— Prieteni, am făcut-o! — zise Hieronim arun
când pe masă cuţitul încă plin de sânge. — Acuma
sunt cu voi, daţi-mi voie să mă duc să-mi pun
haina.
— Lasă politeţele, — porni brigadierul înain
tând un pas, — şi lasă prietenii. Eu sânt în acest
moment justiţia, iar dumneata acuzatul. In nu
mele legii, te declar arestat!
cuţitul incă plin de slnge. — Şi cu ce drept mă arestezi? — protestă Hie
ronim.
mantă pentru voi din vârful căruţelor şi al bară — Cum? N'ai ucis? — ripostă brigadierul.
cilor? Sunt daţi dracului Romaniolii ăştia! Plini — Da, răspunse celălalt.
de iscusinţă şi de foc. Unul singur face gălăgie — Cu acest cuţit ?
cât cincizeci, iar colo sus pe căruţă, cu negrul — Cu el.
şi cu şarpele, dintele, fie bun sau stricat, ţi-1 — Dar, sfinte Dumnezeule, explică-te! Cui i-ai
scoate. tăiat beregata? — se grăbi să întrebe domnul pri
Nu vezi, aş spune unuia dintre aceşti ţărănei mar.
ai noştri, coborit aici cu aleasa lui la braţ, nu vezi — Ei asta-i! Am tăiat purceaua pentru cârnaţi.
că în învălmăşeală toţi îţi ating femeia şi Nu sunt cârnăţar?
ţi-o pipăie unde e mai moale? Să n'o duci să Brigadierul se clătină. Asemenea unui pomuleţ
danseze la jocurile alea; femeia ta, bucură-te tu care, luat pe neaşteptate de vânt, n’a avut timp
de ea, colo sus, acasă la tine, tu singur, în frun să-şi înfunde rădăcinile, brigadierul şovăi.
zişul tău. Totul în el se mişca, afară de mustăţi, care,
Dar iată-1 în sfârşit pe Nando cu nasul în aer atât de bine pomădate, ar fi putut sfida fulgerele.
înaintea barăcii. — Dar noi credeam...
— Nando, — îi strigai, — fugi, că Hieronim e la — Credeam...
bâlciu! — Ce anume credeaţi ? — întrebă Hieronim.
Dar Nando nu răspunse; dădu din umeri şi se — Credeam că uciseseşi pe Nando, seducă
pierdu în mulţime. torul fetei tale !
