Page 44 - 1932-12

FABIO TOMBARI: FRUSALIA 633

Aici Hieronim izbucni în râs. ştiu de câte înlesniri se bucurară în acel moment
— Se poate, — zise el, — să ucid eu pe băr­ pungaşii de buzunare.
batul fetei mele, pe tatăl viitorului meu nepoţel? Iar brigadierului, cum era, cum nu era, îi dis­
Haida de, să bem! Nando s’a dus acuma să ia păru sabia. Un furt sau o glumă?
pe fii-mea ca să vadă bâlciul şi Duminica vii­ — Domnule primar, îmi pare rău că trebue
toare, domnule primar, o să venim cu toţii la să-mi dau demisia, — zise brigadierul, — nu se
dumneata pentru contractul de căsătorie. Ei, bri­ poate stăpâni un sat de seducători fără o sabie.
gadiere ! In ziua nunţii ai să vii şi dumneata să In acea mare harababură, din căsuţa lui Hiero­
bei un pahar de vin. nim ieşi Nando la braţ cu logodnica. Cu fusta
în aer, logodnica parcă era dusă de vânt. Hie­
Brigadierul tuşi. — Uite, — zise, — am să viu la
masă, dar să-mi dai voie să-ţi spuiu că nu eşti ronim, privindu-i, râdea de ei cu poftă. Peste
om de cuvânt. Spuseseşi că ai să-l omori pe hai­ câteva luni, avea să fie plină de tot de lapte ca o
manaua aia şi trebuia să-l omori. Nici măcar o frumoasă nucă de cocos.
crimă la Frusalia! Ce zici de asta, domnule pri­ Ce frumoasă pereche! Erau la târg atâtea vaci,
mar? Nici măcar o crimă! atâtea juncane, atâtea mânzoace frumoase late în
şolduri cum trebue să fie o bună fătătoare şi era
— Eu cred, — zise domnul primar, — că pen­ şi fata lui Hieronim.
tru un târguşor ca al nostru o omucidere ar fi Brigadierul îşi răsuci mustaţa ca să poată sa­
prea mult. Ar fi de ajuns un furtişag, ca să ne luta mai bine perechea.
dea puţină celebritate. — Ce rotunjoară e, — observă Terenţiu spiţe-
Zicând aşa, primarul dădu să iasă şi noi ne rul — ce cură a făcut fie-ta ?
ţineam după el. — S'a dus s'o ia Nando, — zise Hieronim, —
In piaţă vântul se asvârli cu zarvă mare asupra fiindcă ei îi era ruşine să iasă singură.
umbrelelor dela tejghele şi asupra barăcilor, — Nici sub stejari n'a fost singură, — observă
cu mare zarvă. Doamne, ce urlete sălbatice şi ce doctorul Terenţiu, — şi, ca Eva, a muşcat din
prăfărie! Era ca şi cum o sută de draci nevăzuţi mărul care nu creşte din stejar.
s'ar fi suit pe barăci şi pe pomi. Unii smulgeau O suflare de vânt luă din gura lui Terenţiu
pânzele de cort, alţii scuturau ramurile, alţii tră­ cuvintele, apoi cu vântul veni şi o ploaie toren­
geau frânghiile, aruncau în aer bazmale, muşa­ ţială.
male, icoane; şi intra praf, nu glumă, în ochii Dar n'a fost decât o ploaie trecătoare, o glumă.
ţăranilor. Dintr'un mare buchet pestriţ se des­ Fetişcanei lui Nando i se văzură chiloţii şi unui
prindea din când în când câte un balonaş. Nu preot i se întoarse pe dos umbrela.

CRONICA VI

Eram şase in ziua aceea sus şi nu ne gândeam — Ia spune, portretul ăsta al marelui Ieremia
să ne mai întoarcem. Fâşâia peste capete argintul este de autor?
magic al păduricii de măslini, iar zarea părea — Nu, ştiţi, este o copie, o copie frumoasă şi
mai largă. O zi eroică, ziua aceea: un graur la nimic mai mult.
şase! Singurul graur din întreaga Frusalie îl îm- — Şi în patul ăsta mare, de două persoane,
puşcasem noi, şase. Tot trăgând cu puştile în dormi chiar dumneata?
măslini, i-am pregătit preotului terenul pentru — Nu, servitoarea. Când vine pe la ea în vi­
cules. zită mama ei, dorm împreună, ea şi mă-sa. Eu
Zic eu: — Mergem să găsim vinul preotului? dorm acolo, pe pătuţul ăla mic din odaia mea.
— Mergem, — îmi răspund prietenii, — dar fi­ Priviţi-o, chilia mea, mică, dar plină de înţe­
gura s'o faci tu. lepciune.
— Bună ziua, părinte, ia spune, e chiar adevă­ — Ce de cărţi! Atâtea cărţi şi o fereastră care
rat că viile de jos, pe terase, îţi dau un vin ca în dă spre Adriatica. Frumoasă mare astăzi, dar nu
paradis ? ţine! O aţâţă. Prea mulţi nori.
Preotul înţelese vorba din sbor şi râdea de pe — Vedeţi lada asta veche ? — zise preotul, —
prispă cu mici izbucniri ca un câine care latră. este o valoare şi o amintire: mi-a dăruit-o Lorens,
— Dacă aveţi într'adevăr atâta dorinţă să gus­ într'o Sâmbătă după amiazi când, vorbind despre
taţi vinul meu, veniţi sus, că am eu grijă să vă călătorii fantastice şi despre Orient, păpam îm­
cherchelesc. Casa mea nu e a mea, ci a tutulor. preună un munte de fasole; şi ploua, mi-aduc
Era frumoasă casa preotului. Mare ca o mă­ aminte. Dumnzeu să-l ierte!
năstire şi veche ca un stejar mare. Dar întune­ — Amin!
coasă. Nu ştiu de ce casele preoţilor sunt întune­ Eu mă uitam în cealaltă odae unde dormea
coase, ca sfinţii din icoanele lor. servitoarea, la patul mare de lemn împestriţat.