Page 49 - 1932-12

638 B O A B E D E G R Â U

nate şi, ca un cavaler rătăcitor prin pustiurile Cor- du-se in zare, ea se apropie de el fricoasă ca o
novaliei, îi zise: — Te iubesc. oaie, îl scutură de braţ şi surâse. Apoi se pipăi
pe pântece.
Acum, închipuiţi-vă, după un an de căsătorie, In seara aceea ţăranii împrăştiaţi pe câmpuri şi
pe Giovanni al nostru. Nu mai e de recunoscut. marinarii înapoiaţi de pe marea liniştită, ţinând-o
E mai bine îmbrăcat şi mai vesel. E adevărat că pe mal, auziră sunând Angelus-ul cu puterea cu
în unele seri, când se întoarce dela muncă, e cam care se trag clopotele la incendiu.
Dar ajunul Paştilor...! Era unul din ajunu­
rile de o sută de ori mai frumoase decât sărbă­
toarea. Se presimţea în aer, Paştele, se mirosea
în florile galbene-aprinse ale şanţurilor, în iarba
udă din petrişuri. înaintea tuturor, în Frusalia,
l-au simţit cocoşii. Şi cântau ciocârliile din partea
locului.
Giovanni, în dimineaţa aceea, înainte să se urce
în clopotniţă, ţinuse în văzduh cu fluerul o cio­
cârlie, peste o jumătate de ceas. Fluerase fără în­
trerupere ca s'o ţină în înălţimea cerului, cu o
fluerătură limpede, voioasă, puternică, ce-ar fi
oprit în loc şi un vultur. Apoi se urcase în clo­
potniţă. In apropierea celor două clopote legate
şi gata să se înalţe la ceruri pentru vestirea zgo­
motoasă a învierii, Giovanni se simţise un erou,
un apostol. Care din atâtea clopote ale văii avea
să dea cel dintâi vestea? Giovanni o spusese:
— Eu nu desleg clopotele până când voi, femeilor,
nu-mi faceţi semn dela fereastră că fiul meu s’a
născut. Dacă-i băiat, fluturaţi în aer o batistă co­
lorată; dar dacă-i fată, ferească Dumnezeu, scu­
turaţi o cârpă albă. A d-tale, Roza.
Tremura, colo sus, printre clopote. Se uita din
când in când la fereastra casei, a turnului care se
desprindea roşu, peste pata negricioasă a mo­
lifţilor; fixa marea care părea de argint; câmpia
de zmaragd, câmpia cu încreţituri verzi, glo­
rificată de soare; vedea drumul alb pe care alergau
ciucurii de praf, şi fierbea: ca un şoimar care
Şi fu slrbitoare mare in ziua aceea fi vizdtihul într'o frumoasă zi senină are de gând să dea dru­
se zgudui de sunete. mul laţurilor vulturimii.
Ce aer de sărbătoare peste tot! De acolo, de sus,
obosit, aş zice chiar frânt, dar sufletul îi e mai ar cuvânta lumii: — Domnilor, fiul meu e aproape
bun şi ochii îi sunt mai senini. Munca de săpător să nască, are să fie bălaiu ca mamă-sa, are să se
e grea, e vorba să schimbi faţa pământului, zice numească Giovanni, fiindcă e un nume norocos.
el, şi e adevărat, dar la capătul săptămânii in- Eu sunt tatăl. Vreau să fie vânător ca mine. La
gădue, în sfâişit, un oarecare mic lux. masă, are să mănânce între mine şi nevastă-mea
De fapt Giovanni fumează. Are o lulea ameri­ Bice, care nu va mai avea de ce să muncească.
cană, de cele scurte, şi când se arată la fereastra Are să muncească Giovanni, adică eu. Eu am să
care dă spre mare, cu luleaua în gură, pare un muncesc pentru toţi, pentrucă ştiu să mânuesc
căpitan de vapor de cursă lungă pe punte. Când sabia săpătorului mai bine decât un general. N'are
se arată spre munte, pare un vesel boieraş intr'o să fie nevoe să se facă paracliser, n’are să tre­
vilă. Adevărat este că serveşte încă parohia şi că buiască să se facă cioclu, are să se facă lucrător. O
nevasta lui munceşte de dimineaţa până seara, dar zice tatăl! Şi are să fie, zău, un băiat frumos,
in sfârşit, când iese fum din lulea, înseamnă că fiindcă Bice e frumoasă.
iese fum şi din căldare, şi pe unde iese fumul, in Aiura ca un nebun, bietul Giovanni! Discursul
sus pe coş, ies şi gândurile. Singurul gând îngri­ lui către lume era un delir: prea era luminoasă
jorător al lui Giovanni este că Bicea lui e prea marea şi sufletul lui plin de sărbătoare. Când văzu
palidă şi slăbuţă. Mai palidă de cât o văzuse in deschizându-se fereastra casei, simţi un cutremur
vis, dar şi mai blondă. Cu atât mai drăgălaşă, deci. în sânge. O văzu pe Roza care agita în aer o cârpă
Intr'o seară, când Giovanni era pe prag uitân- albă: Giovanni - fiul se născuse fată !