Page 53 - 1932-12

642 B O A B E D E G R Â U
COMEMORAREA LUI PACIUREA. — Salonul oficial de drăsneli tratate cu un meşteşug ţi cu o uşurinţă de pensulă,
gravuri ţi desen din toamna aceasta, a adus două noutăţi: care e cu totul nouă. Scene, flori, ţărani, capete, coloane ţi
întâia, chiar putinţa deschiderii, dupi desfiinţarea hotiriti arhitecturi, peisagii ţi interioare, Nina Arbore ţi Bâlâcescu,
asti primăvară, ţi a doua, expoziţia retrospectiva Padurea. Delavrancea ţi Lucreţia Silion, Ghiaţâ şi Viorescu, Iosif ţi
Salonul a fost cu deosebire bun. Poate ci insiţ trebuinţa Nichita, Cantacuzino şi Hrandt Avakian. E o întrecere in
concentririi intr’un spaţiu mai restrins a dus la îndepărtarea frumuseţe, care incintă, făcută in cea mai mare parte din alb
lucrărilor de a doua mini. Marii maeţtri au ţinut si fie faţă ţi negru, dar impletită adesea ţi in culorile gingaşe ale
ţi si sprijine ca niţte cariatide aţezimintul de artă vechio vopselelor de apă.
Cu acest prilej o sală s'a închinat amintirii
lui Paciurea. A fost ca o sărbătorire a sculpturii,
care e, la fel cu materialul ei, mai mult rece ţi
depărtată. Hotârirea s'a luat incă de astăvară,
intr’o alee a cimitirului Belu. Cei din urmă bulgări
de pământ acoperiseră sicriul sculptorului mort
pe neaşteptate. Câţiva din cei foşti faţă ne-am
desfăcut de mulţime ţi ne-am dus să-i regăsim
spiritul in Adormirea Maicii Domnului de bronz
dela mormântul familiei Stolojan. Ne-a venit
atunci in gând ci trebue făcut ceva pentru artistul
plecat dintre noi ţi isprava mâinilor lui menită
să iasă din vremelnicie ţi s’o stăpânească. Ni
s’a părut ci lucrul cel mai potrivit era această
expoziţie retrospectivă ţi, pentrucă in mijlocul
celor câţiva se găsea insuş Ministrul Artelor,
propunerea a găsit ţi mijloacele împlinirii.
Teodorescu Sion şi Jalea s’au ostenit si desco­
pere lucrările risipite ţi să le aşeze intr’un tot
organic, aţa cum, la apariţia lor, fiecare in parte
nu lăsa să se bănuie. Padurea s’a ridicat din
izolarea lui, jumătate voită, jumătate impusă,
ca un creator singuratic şi puternic, veşnic in cău­
tare, felurit ţi neaşteptat. Câte un cap de copil pri­
veşte nevinovat ţi alb, cu un gât prea lung,
parcă înălţat peste ceva, peste un gard sau peste
propriii ani, ca să vadă dincolo, in vălmăşagul mi­
nunat al vieţii. Un sfinx iese din negură cu
faţa încă nelămurită, ţi se intinde să spuie o vorbă,
poate să rostească întrebarea la care nid un
drumeţ nu ştie să răspundă, întrebarea morţii,
din buze subţiri de femee. Luchian a scos din
adâncuri o mână ca să-şi sprijine capul prea
greu de bolnav, in care destrămarea a ţi înce­
put. Lebrun se tută, cu fruntea puţin încre­
ţită, la un gând pe care îl vede proiectat in afară
ţi nu-1 mai recunoaşte. Prin colţuri se încolă­
cesc himere sau se saltă într’un zbor neputin­
Nina Arbore: Portret cios, bufniţe iţi aprind ochii, zei ai războiului
iţi înalţă coiful de cap de mort. O fată trece,
acum de zece ani. Conştiinţa primejdiei i-a făcut nu numai ducând in două ulrioare o băutură care nu poate fi de pe acest
si alerge cu toţii, dar si strălucească ţi cu bucăţi în adevăr pământ şi trebue să se fi uscat de mult. E lumea lui Paciurea,
rare. Iată pe Petraşcu, in câteva desene colorate, unele pline tăiată din fantezie ţi scufundându-sc din nou, cu patimă,
de nostalgie ţi altele de umor; pe Pallady, cu perspective de in ea. Ca la intrarea peşterii din Parcul Carol, uriaşul e în­
case ţi de străzi, intr’o străvezime fără pereche; pe Ştefan lănţuit ţi se uită la zâna adormită, cu toată frământarea
Popescu, in urmărirea liniilor arabe; pe Tonitza, pe Stertade, mută a muşchilor. Puterea din ei, vădită tuturor ochilor,
pe Teodorescu Sion. Jiquide, care a luat premiul Palade, a nu-i ajută la nimic. A fost lângă artă ţi a văzut-o, a pus
pus alături câteva scene caricaturale, căutând contrastul atât mâna, ca s’o scoată din temniţele ei amorfe, dar o lasă
in umbre ţi lumini cât ţi in atitudini. Mac Constantincscu, pentru alţii mai fericiţi ţi pleacă. A fost soarta artistului,
premiat de Ministerul Artelor, a adus dela Roma capete ţi ţi a fost ţi soarta omului Padurea. Noi nu puteam mai mult,
miţcări de fiare, de grădini zoologice sau de peţteri preistorice. peste voinţa care făcea parte din trecut, a zeilor ţi oamenilor,
Soroceanu are neaşteptate nudun in jeţuri albastre ţi in- decât să înjghebăm de despărţire această expoziţie, ca