Page 58 - 1932-12

6 4 6 B O A B E D E G R Â U

nişte figuri şi episoade in poarta de bronz, traşi după el, a din vina poştei incete de ţară. Poate că luaseră ceilalţi însem­
mormântului. nări! Tragerea aceasta de inimă îmi creştea sufletul.
Cu toate acestea am încercat să facem mai mult. Gândul II ascult pe Conea vorbind de viaţa Deltei. Cormorani suri
ne-a venit în aceeaş grădină a sufletului, care e cimitirul Belu, şi pelicani greoi se înalţă peste liniile cotite ale Dunării din
şi in aceeaş zi de rămas bun dela artist. Paciurea lucrase intr’un hartă. Fâşie păpurişul. Apar cunoştinţe băştinaşe, mai de
atelier dela Muzeul Aman, pus la îndemână de Ministerul mult, şi apare expediţia de cinematograf sonor a Ufei sau
Artelor. Acum atelierul rămânea gol, numai cu o femee fotograful artist, Bematzik, cu raiul lui de păsări. Geografia
intr’un perete, o femee ca un suflet, lăsat acolo de vechiul işi încearcă tinereşte puterile de descriere. Peretele se des­
locuitor. S’a hotărit să se dea o bursă Paciurea alcătuită chide în fund şi prin el se desfăşoară întreg ţinutul bogat in
din folosinţa atelierului şi dintr'un ajutor in bani de 2000 frumuseţe, în vegetaţie şi in vietăţi de tot felul, al Dunării de
de lei pe lună timp de doi ani, celui mai bun absolvent jos. Ne uităm toţi lacomi şi nici nu luăm aminte că ne aflăm

La deschiderea cursurilor dela Constanţa (pe estradă dela stânga spre dreapta: d-nii V. Lepădatu; amiral I. Bălăncscu;
D. Guşti, Ministrul Instruqiei; Ap. D. Culea; inspector şcolar, T. Niţă)
al şcoalei de arte frumoase din Bucureşti, secţia sculptură, numai sub vraja cuvântului unui cunoscător şi profesor. E
unde Paciurea fusese până la urmă profesor. Juriul s’a o lume acolo care ne aşteaptă, aşteaptă nu numai curiozitatea
oprit la Boris Caragea, Caragiov al nostru dela Baltic, băia­ noastră turistică, ci setea de întreprindere şi încleştările de
tul înalt şi negricios, iute la înot şi frământător necontenit, acţiune. Sborul cormoranilor şi al pelicanilor se linişteşte.
spre mirarea localnicilor, al lutului. Un om dela Mare a ve­ Ne întoarcem cu un fior de hotăriri.
nit, ca să lucreze In umbra maestrului, sub călăuza amintirii Jean Bart se aşează in faţa Dunării, ca înaintea unui cu­
lui pline de întrebări şi de nelinişti. Numele lui Paciurea, ca noscut din copilărie. O priveşte şi-i spune fără nicio silinţă
intr’un răzor al recunoştinţei, va fi mereu viu, cel puţin intre toate tainele. Pierde chiar din vedere să se mai întoarcă la
deţinătorii acestei burse. noi. Ne-a uitat. Nu mai sunt in lume decât ea şi el. Coman­
dorul care a străbătut-o cu vasele albe ale marinei noastre
ŞCOALA APEL — Iată că un vechiu gând, care părea militare şi a păscut-o la Galaţi sau la Sulina ca încercat că­
foarte îndepărtat, se împlineşte! Intr'o sală aşezată in amfi­ pitan de port, ni se desveleşte un adevărat diplomat, la el
teatru, treizeci, patruzeci de ascultători atenţi închipue în­ acasă in toate tratatele in legătură cu fluviul, dela 1829 până
tâia şcoală a apei. Sunt deocamdată numai învăţători din la convenţia gurilor, care ne-a dat întâia comisie interna­
sate şi oraşe din valea Dunării sau de pe malul mării. Iau ţională a Dunării, întocmită provizoriu pentru un an după
parte la o probă de învăţământ regional. Cu unul din ei, războiul Crimeei şi pacea dela Paris şi in funcţie şi astăzi,
dela o şcoală de pe Argeş bătută de vânt, am venit asnoapte sau până la cealaltă comisie internaţională, din susul apei,
in tren. Era foarte speriat că pierduse lecţiile din ziua întâia. dar al războiului mondial. In mişcarea umerilor şi a pletelor