Page 32 - 1933-01

30 B O A B E D E G R Â U

In folklorul nostru calul este adesea asociat cu Locul calului în apropierea judecăţii din urmă
ideea de moarte: avem calul alb al arhanghelului era deci gata desemnat în închipuirea meşterului
prevestitor în care crede orice ţăran; calul roşu zugrav, pe care depărtarea de biserica centrală
din fundul iadului; calul înotând în sânge, semn nu-1 constrângea să urmeze fără inovaţii directiva
1
de moarte ); calul pe care e răpită mireasa mor­ unui tipic.
tului, nenumărate credinţe şi cântece unde-1 în- Acest lucru odată stabilit, vom observa că ne
îndrumează, ca un fir conducător, dela umilul motiv
al calului până la înflorirea artistică ce se arată ab­
solut independentă de formă şi de stil, care pare să
nu mai trădeze urmă de legătură cu acele încer­
cări şovăitoare, şi care este brâul de călăreţi din
Vioreşti.
Cât de familiarizaţi erau zugravii cu textul Ale­
xandriei ne-o arată faptul că unii dintr'inşii se în­
deletniceau cu «tălmăcirea ei după cea elinească »,
cum o făcea de pildă « Vasile Dimitrievici, zugrav
ot Sibiceiul de sus* *) la 1781. Ar fi poate prea
riscat să vedem o legătură între Erminia de pic­
tură şi Alexandria după răsfoirea manualului din
biblioteca d-lui C. C. Giurescu, datând din 1796,
unde aflăm intercalată între scenele religioase, ima­
gina unei femei în costum persan, cu arcul în
mână şi tolba de săgeţi la umăr, aceeaş ca în ma­
nuscrisul Radului zugravul, publicat de Kogălni-
ceanu *), in care dânsul vede o jupâniţă în ţinută
de vânătoare, dar care putea mai curând fi in­
spirată de costumul şi atributele reginei Thalistrada
din Alexandria?
In orice caz, din Alexandria a luat zugravul
bisericii Mântuleasa din Bucureşti centaurii ) pe
3
cari i-a zugrăvit în pridvor cam pe la aceeaş epocă.
Cercetând mai de aproape aceste bisericuţe din
cătune aproape inaccesibile, ridicate in jurul anului
1800, vom avea prilejul să constatăm că ne aflăm
4
de multe ori înaintea unui «altoi * ) al artei pe
ramura literaturii edificatoare sau apocrife, şi ele
ne vor îngădui să surprindem momentul când,
după emanciparea ţăranilor de către Domnitorii
din acea vreme, şi prin mijlocirea artei, se tre­
zeau sufletele din întunecimea maselor amorfe spre
Poarra cu troiţi dela Vioreşti
cunoştinţă de sine şi personalitate.
De aceea să luăm mai des drumul care, dela
tâlnim cu asemenea atribuţie. Rămâne de văzut Târgul-Horez, pe Cerna în jos, trecând pe dinain­
dacă nu s'a răspândit la noi, ca în Rusia, venind tea unei stânci cenuşii roasă de ape şi de vân­
dela Athos, acel colocviu al sfinţilor părinţi Va- turi, peste un podeţ îngust şi printr'o livadă de
silie, Grigorie şi Ioan, cari-şi pun întrebări şi dau pruni, ne duce pe sub poarta-troiţă la biserica
răspunsuri la enigme, gen de predilecţie al po­ din Vioreşti.
vestirilor poporane şi unde calul simbolizează cre­
dinţa creştină, balaurul nelegiuirea, iar copitele MARIA GOLESCU
3
dinapoi sfârşitul pământului ), şi care ar fi con­
tribuit cu înrâurirea lui la fixarea motivului.
*) C. C. Giurescu, Rev. ist., XIII, p. 313.
*) Rev. p. Ist. arh. fi filolog., voi. I, 174 buc., 1883.
•) L. Şăineanu, Basmele rom., p. 70. *) Ms. Alexandriei dela Cancelleria di San Giorgio dei
*) C. Calmann, Alt. russ. Heiligenlegendtn, Miinchen 1922, Greci. Venezia.
p. 7. Găsim trecut acest colocviu printre « cărţile de lepădat », *) A. Sprmger, Kondakov, L'art. byz.. Preface.
vezi Cartojan, Cărţile pop. in kt. rom., p. 270.