Page 33 - 1933-01
P. 33
31
F R U S A L I A
CRONICA VIII
Era medic, dar îi ziceau Contele pentru o dă Motiv pentru care, în casă, căţeluşul lui, mo
răpănătură de castel ruginit şi spart pe care îl latec şi paşnic, era ţinut legat de un lanţ gros: ca
avea pe o stâncă. In ochi o vreme urâtă, o pereche să facă un zgomot de temniţă.
de mustăţi de pisoiu sălbatec, două cizmoaie veşnic Când, ca să-i facem o şotie, noi cei din Fru
noroite chiar şi vara, o pălărie cu falduri şi un salia, îi scopirăm câinele, înghiţi amar o lună în
baston ţinut cum ţineau strămoşii lui suliţa. Era treagă de necaz.
medicul din Sfânta Maria. Aţi fi auzit şi voi de
el. Era ăl de făcea pe fiu-său să plângă pe arie,
tot ciupindu-1 şi plesnindu-1 cu şapca.
— Ce are de plânge copilul d*voastră, d-le
Conte?
— Inchipuiţi-vă! S'a amorezat de cocoşelul ăla
şi vrea să-l ia acasă.
— O, sărăcuţul!
Şi hop, ţărăncile, fugărind cocoşelul ca să-l dă
ruiască copilului doctorului.
Ca medic, nu era rău; era din avangardă. Cei
din Sfânta Maria, dacă au două braţe, au în schimb
un picior de lemn.
Născut din viţă eroică, ultim vlăstar al unei
obârşii care, după el, trecuse prin foc şi sabie
jumătate Italia, făcea pe doctorul de ţară ca un
războinic din evul mediu: ori omora, ori scotea
afară din luptă. In cei treizeci de ani de serviciu
la Sfânta Maria, câştigase nu ştiu câte bătălii;
întreg răsboiul de treizeci de ani.
Intr’o seară, la jumătate drum de Frusalia, în-
tr’una din acele cârciumi roşiatice şi jupuite pe
dinafară, dar în care găseşti un vin de mare li
turghie, sub unul din cerurile de spaimă atât de
plăcute raţelor, vorbea de vremurile vechi:
— Eu aş vrea să fiu un strămoş al meu şi să
trăiesc ca pe vremea bătăliilor pictate în tablouri,
fiindcă înăuntrul meu urlă încă un întreg trecut
de glorie şi de sânge: gloria strămoşilor mei şi
sângele duşmanilor. Trăim, dimpotrivă, în timpuri
de mântuială, fără greutăţi, fără faimă, fără pri
mejdii. Unde sunt oare frumoasele arme, frumoa Era medic, dar ii ziceau Comele pentru o
sele castele, călugării cari făceau liturghia cu o dăripinituri de castel.
scânteiere de spadă de-alungul rasei? La ce bun
clopotniţe şi turnuri! Fie-ne spada plug, casca pă — O să-i omor pe toţi Frusalienii, — spunea ce
lărie, iar dimineaţa nu cocoşul să ne deştepte, ci lor din Sfânta Maria. Iar aceştia răspundeau:
un sunet de trompete în vale. Unde sunt oare fru — Ia-i în cură.
moasele legende, poznele, răzbunările, turnirurile, Doctorul avea două fete: Cortesia şi Sangui-
poemele ? Am făcut un războiu in noroiu, războiu neta. Cea dintâi făcea dragoste cu Nando, San-
de boale, fără avânt şi fără pradă. Asta nu în guineta cu mine. Dragoste de copii, e adevărat,
seamnă via ă, ci pocăinţă. dar vai de noi dacă cei din Sfânta Maria ar fi
In dragoste nu concepea decât siluirea; nu ad ştiut! Cu femeile din sat nu trebuiau să aibă
mitea procese la judecătorie, ci răzbunare de rude; aface decât oamenii din sat. Altfel, bătaie!
generozitatea trebuia să meargă, după el, până la Jumătate Romanioli, cei din Sfânta Maria au
lovitura de graţie; ospitalitatea, până la a dormi sângele cald. Sat de câmăţari. Ei taie porcii de
trei într'un pat: bărbatul, nevasta şi musafirul. sub stejarii noştri, şi-i lasă să fugă cu cuţitul în
— Ce frumos trebue să fie, — zicea, — să ben- gâtlej. Bieţii porci fug urlând spre noi, în case,
chetuieşti în timp ce un duşman încătuşat rage şi în sacristii, şi înfrâng orice piedică; până când,
horcăie în beciul amuţiţi, tremurători, se lasă pe o rână printre ga
