Page 34 - 1933-01

*2
b o a b e d e g r â u

roafe de sânge. Cel mai bun vin la ei, este oţetul. în roz, un piersic, înalt ca un copil de zece ani,
După unii se spune chiar de capelanul acelei pa­ aştepta. Iţi venea poftă văzându-1, să-i legi o
rohii că ar face salata cu praf de puşcă. panglică de mătase în jurul unei crengi şi să-i pui
Iar noi ne duceam totuş la Sfânta Maria să fa­ pe flori o prescură sfântă. Nu ştiu ce binecuvân­
cem dragoste, însă noaptea şi cu cuţitul. tare răspândeau sus pe acoperişuri clopotele. Şi
Sanguineta mă aştepta, în apropierea mării, la
Sfânta Maria.
După amurg, eu şi Nando plecarăm.
Sub marile umbre însângerate ale serii totul se
schimbase. Era în sufletul nostru, în aer, nu ştiu
ce tristă presimţire: o părere de împuşcături în
văzduh, iar în dosul desişurilor, umbrele pândei.
Din şanţ, un fluier. Cine ştie cine era! Pregă­
tirăm cuţitele. La jumătatea drumului, pestriţe in
îmbrăcăminte, Cortesia şi Sanguineta se avântară
spre noi palide şi tremurânde.
— Pentru Dumnezeu, nu veniţi. Este cineva în
dosul stejarilor. Am auzit mişcându-se frunzele.
Dar noi continuarăm. Singuri, am fi fugit, dar
la braţ cu ele, nu: cu ibovnica, nici un mişel nu
fuge.
îndărătul stejarilor, ne oprirăm pe furiş, fără
să vorbim. Erau mari stejarii azvârliţi colo sus

un piersic înalt ca un copil de zece ani.
Treceam peste câmp, săream peste crăpături şi
peste garduri. Cu şapca pe ochi, iar în buzunar,
cuţitul cu prăsele. Orice zgomot, o alarmă, orice
umbră, o trădare.
La lumina stelelor, aproape în paradis, făceam
dragoste ca hoţii. Seninătate şi frică, sărutările le
dădeam încet, cuvintele de iubire zbârnâiau în
umbră ca insectele.
— Ce este, Nando, de scârţâie ?
Era cuţitul. Şi Nando răspundea:
— Inima, Cortesia.
— Ce-ţi luceşte în mână?
— Bale de melc, o, Cortesia.
Sus, stelele luceau peste povestea dragostei ca
într'un descântec.

Dar într'o zi de Martie... dimineaţa, ca o mare
minune, înfloriseră migdalii, iar în pădure păsările printre focurile amurgului. O umbră de biserică
năpârleau. întârzia printre coloanele trunchiurilor, şi un mur­
Câmpia părea în sărbătoare! Făceau pinii un mur de mulţime înăuntrul desişului. Aşteptau ste­
zgomot marin şi sub măguri marea vâjâia ca o jarii ca marea să le trimită, ca întotdeauna, suflul
pădure. In faţa parohiei, înflorit pe de-a'ntregul îndepărtat al vânturilor pentru cântările serii.