Page 35 - 1933-01

FABIO TOMBARI: FRUSALIA 33

Nando văzu în acea penumbră, mişcându-se U însoţirăm acasă. Cortesia, îndată ce işi veni
ceva. Luă cuţitul intre dinţi şi se avântă peste în fire, se propti de braţul lui Nando, iar Sangui­
râpe. Cortesia îl urmă. Auzirăm un ţipăt. Cor- neta plângea pe cotul meu.
tesia leşină. Era ceasul petrecerilor lumeşti şi al binecuvân­
— Ni l-au omorit! tării. Ceasul în care boierii dela oraş petrec, iar
— Pe cine ? la barieră trenurile şi mahalagii flueră ca şerpii.
— Pe Nando, — urlă Sanguineta. Ceasul în care deasupra umilelor parohii, ca soa­
Şi atunci sărirăm şi noi. Rezimat de un stejar, rele peste grâu şi peste vii, se ridică prea Sfântul
cu mâinile pe pântece, Nando murea de râs, iar Epitaf; şi sunau clopotele peste vin şi peste pâine.
mai încolo, Cortesia zăcea în nesimţire. — Frumoasă seară, d-le Conte.
In dărătul unui trunchiu stătea Contele cu o Dar Contele nu răspunse. Fără suflet şi fără
ţărancă. Roşu, învăpăiat de ruşine şi asudat, Con­ sânge, venea după noi ca măgarul lui Piran: măgar
tele ne privea tremurând, în timp ce ea, ţăranca, de rasă, dar de rasă slabă.
încălzită toată, aproape goală şi topită, îşi acoperea — Asta nu-i viaţă, ci pocăinţă, — zicea in câr­
faţa cu mâinile. ciumă, după trei zile, Contele. — Alte vremuri,
— Papa, strigă Sanguineta, — ce faci e îngro­ vremurile Marelui Ieremia! Ca să ţină piept unei
zitor; mama are să moară de durere. armate, un războinic era prea mult; era de-ajuns
— Pentru Dumnezeu, — o sfătui Contele, — să o jumătate de războinic. Despotici, fără pată şi
nu-i spuneţi nimic mamei, nu trebue să-i spuneţi fără frică, cu moartea sub tunică şi în piept cu o
nimic. Convingeţi-le voi să tacă, — îmi zise mie inimă în furtună ca un leu in cuşcă; o cutezanţă
şi lui Nando, — convingeţi-le voi. Am greşit, o plină ca cimpoiul.
ştiu, am fost slab, dar pentru Dumnezeu, nu spu­ — Am înţeles, d-le Conte; dar primejdiile, ră­
neţi nimic. Ah, voi nu ştiţi ce tare este coada mă­ nile?— obiectă preotul.
turii de-acasă, nu cunoaşteţi pe nevastă-mea, n'aţi — Aş, ce primejdii! Ce sunt primejdiile în faţa
încercat niciodată unghiile ei, ţipetele ei, cutre­ unei spade în mână, arzătoare şi tăioasă, aşa cum
murele ei. Dacă mai ţineţi puţin la tatăl vostru, iese din mâinile fierarului ? Rănile! Ce este o rană,
salvaţi-1. Aş prefera să mă omor decât să mănânc dacă prin acea rană trec raze de soare şi zvonuri
iar bătăile ei. de biruinţă?

CRONICA IX
Muntele, posomorită regiune de stafii şi de pe vremuri ţintă a cavalerului Galben, cârciuma ve­
vânat, se înalţă în faţă. Râpele acelea, peşterile, che şi singuratică îşi are vatra cu un coş de mă­
maldărul zăpăcit de bolovani şi de stejărei, toată năstire. Uitaţi-vă ce alaiu de carnaval este pe
patria groaznică şi vijelioasă a vechilor tâlhari din tavan: şunci negre de fum, câmaţi nebuni, salami
Marche, părea, sub visul rău al norilor, creiată prăfuiţi de piper, ca în casa Lorensilor. Nici Tie-
de dălţi diabolice într'o zi de blesteme şi de fur­ polo n'ar fi fost în stare să născocească un motiv
tună. Sus peste stâncă, bolovani albi şi ruginoşi convictual de o atât de sinceră alegorie. Uitaţi-vă
sfidau înălţimea, ca nişte uriaşi împietriţi de o cum bietul pisoiu în post, se mistue in contem­
idee fixă şi monstruoasă chiar in clipa când în­ plare.
jurau pe Dumnezeu. Norii păreau negre piei de — Ei, Sigismund, dă-ne nişte vin negru bun şi
capră întinse parcă de barbari peste marea flacără sec. Când are să râpâie potopul, am să beau
îndepărtată a soarelui care, aşezat jos la apus, îşi sub bolta de viţă în sănătatea diavolului, conce­
aprinsese frumosul foc seral în dărătul munţilor, tăţean al tău!
de unde vântul, călărind să adune furtuni, aducea — Acum treizeci de ani, într'un ceas ca ace­
nu ştiu ce mirosuri sălbatice şi melodii ciudate sta...— începu necunoscutul adresându-se câr-
ţigăneşti. Dar rine ţipa pe de-asupra capetelor ciumarului. Cârciumarul cu treabă împrejurul vase­
noastre? Sus, printre nori, in spărtura de potop lor de aramă din bucătărie, nu era de fel, cum vă
a stâncilor, înger al furtunii, un vultur cu zborul închipuiţi, slabul şi înţeleptul vraciu al acelui loc
grav şi fatidic scrâşnea către vânt. Prometeu în infernal. Turpissimus nebulo, ar fi zis Melanchton.
lanţuri pe stânca uriaşă a Caucazului a văzut, fără De fel! Gras şi rumen, putea să se asemene mai
îndoială, avântându-se din Olimp călăul lui mic mult cu berarul lui Carol cel Mare. U ţineam
şi sur ca rândunica. minte de când, împreună cu Giorgione, îi fu­
Iată, vulturul se roteşte sus, aruncându-şi ţipe­ rasem slănina.
tele către vânt. Dacă muntele are un creer, vul­ — Acum treizeci de ani, într'un ceas ca acesta,
turul este ideea lui. pe un timp la fel de urât, bătură la uşa tavernei
Dar noi ne coborîm la cârciuma din vale. Adă­ d-tale, doi oameni...
post de căruţaşi, de pribegi şi de cerşetori; clă­ Era plăcut la ora aceea, într’o lume plină de
dită lângă şoseaua mare, cu piatra de pe stâncă, închipuire, în faţa farfuriei fumegânde plină de