Page 36 - 1933-01
P. 36
B O A B E D E G R Â U
34
macaroane ferbinţi făcute în casă, era plăcut, zic, cuib, când cei doi drumeţi se sculară, deşteptaţi
la adăpost de furtunile bubuind departe, să auzi năpraznic de ocările d-tale. Ţipai mai rău ca vul
vorbind aşa un necunoscut. E plăcută o bună turul, d-le Sigismund, şi asta pentru că o mie de
cină de iarnă în sunetul unei apropiate furtuni, lire pe care d-ta le încuiaseşi în tejghea, dispăru
între o povestire şi o nuvelă de viaţă trăită într’un seră dimineaţa. E adevărat? Ţi-aduci aminte?
Cârciumarul, minunat ca cineva care vede din
colo de ceaţă luminându-se încet-încet lucrurile
din alte vremuri, afirma cu capul.
— Erau vremuri când pe aceste locuri domnea
ca diavolul un bandit fioros şi renumit. Şi d-ta în
dimineaţa aceea cereai dela flăcăul prăpădit şi ne
norocit mia de lire. De ce, te întreb, nu le cereai
dela celălalt i D-ta n’ai băgat de seamă furtul decât
o oră mai târziu; nu aveai nici dovezi nici măr
turii. E adevărat? Siguranţa d-tale nu era, aşa dar,
decât bănuiala asupra celui mai nenorocit. Acum
dă-mi voie să-ţi spun că ceea ce ai făcut nu e
vrednic de un om cum se cade ca d-ta. Să nu
bănueşti niciodată pe nimeni. Dacă bănuiala este
o nevoie a firii d-tale, primeşte sfatul unuia care
te iubeşte şi care cunoaşte lumea. Nu bănui nici-
Muntele, posomorâtă'regiune de stafii şi de vlnat,
se înalţi in faţi.
chip extraordinar. Sufletul nostru, la căldura ego
istă a focului, se găseşte dintr’odată în faţa unei
omeniri care luptă sau care sufere afară, în munca
de toate zilele, sub plânsu] nemângâiat al furtu
nilor oameneşti. Şi rezultă mai totdeauna, din
acea asemănare cu cele de afară, o nevoe instinc
tivă să câştigi pronia cerească de partea ta, iubind
din ce în ce mai adânc pe oamenii cari sufăr mai
mult de neomenoasele neajunsuri ale vieţii.
— Acum treizeci de ani, într’un ceas ca acesta,
pe un timp la fel de urât, bătură la uşa tavernei
d-tale doi oameni: un tânăr şi un altul. Tânărul
avea înfăţişarea unui nenorocit, pe când celălalt
îsi da aere de proprietar bogat. Intâlnindu-se pe — Acum treizeci de ani, intr'un ceas ca acesta,
arum, printre prăpăstii şi stejari, se însoţiră până începu necunoscutul.
la cârciuma d-tale unde se despărţiră numai ca
să meargă la culcare. D-ta, cumetre, trimeseseşi doată pe săraci. Intr’o seară, ca băiat, văzui în-
pe cel tânăr să se culce pe paiele grajdului, iar pe vârtindu-se în jurul bisericii parohiei mele un
celălalt în singura odae de care hanul d-tale dis nefericit. Mă gândii: «săracul ăsta, nevăzând pe
pune. Dimineaţa cocoşul lui Piran nu cântase încă nimeni, are să se repeadă de-adreptul la altarul
ora a treia, iar vulturul locului nu ieşise încă din graţiilor şi să-şi umple buzunarele de inimi de