Page 37 - 1933-01
P. 37
FABIO TOMBARI: FRUSALIA 35
aur şi de argint». Şi intrai pe nebăgate de seamă. mul tutunului. Toţi sunt aşa căutătorii din Alaska,
Eram desculţ şi omul nu mă putea auzi; printre co atunci când, seara, îi incovoaie boala care n'are
loane era acolo sub altarul graţiilor şi agitând în sus leac. La lucru îi vezi mai încumetaţi decât lupii,
mâinile, ca şi cum ar fi vrut să râcâe tot verdele ieşind din zăpadă cum ies cârtiţele, săpând cu
de pe haina Madonei, plângea cu disperare. Nici unghiile mai bine decât linxul; dar la siestă,
odată, ca băiat, n'am simţit atâta ruşine de mine
însumi. Dacă aş fi fost Papa, aş fi făcut înadins
pentru acel nenorocit un pontifical în prezenţa
clerului. Preoţii, chiar cei mai depărtaţi şi mai se
dentari, încălecaţi pe catârii lor, ar fi trebuit să
vină în procesiune, şi toţi, cler şi mulţime, bărbaţi
şi femei, la un semn al meu, ar fi trebuit să in
toneze un Te Dum. Odată luminile stinse şi săr
bătoarea terminată, i-aş fi lăsat, lui, sărac ca Isus
Hristos, ca să-şi şteargă lacrimile, cel mai bogat
patrafir al meu.
In acea clipă scobori scările tânăra fiică a
cârciumarului. O fată robustă, de munte; ru
menă, bălaie, aţâţătoare; cu sânii înalţi şi voioşi,
prea strânşi poate în micul pieptar; cu rochia
nu prea frumoasă. Dar ce-are-aface! E totuş
frumoasă, în rochia de pânză, rotunda voastră
exuberanţă, o, femeilor dela munte! Ieşită din
umbră, se aşeză în faţa flăcării şi ascultă. Departe
pe munţi, izbucniau întâiele bubuituri.
— Dumneata te miri, nu-i aşa? — continuă ne
cunoscutul, — te miri că auzi vorbind aşa un
muncitor, dar crede-mă, acest lung discurs l-am
gândit ani după ani. Din ziua în care veniră cei
doi la hanul dumitale, multe lucruri s'au schim
bat. Unul din cei doi, cel mai în vârstă, ăla care
a adormit sus, a murit în temniţă. Aflai apoi că
faimosul bandit frusalian era el. Tânărul asupra
căruia apăsă bănuiala dumitale, este acum aici,
în faţa acestui pahar. Plecat să caut de lucru în
America, am crezut şi eu, ca atâţia alţii, în legenda
Alaskei, în acea frumoasă legendă care se pove In acta clipi scobori treptele tânâra fa ti
steşte în jurul grozavei scene de aur create de a cârciumarului.
Dumnezeu pentru cea mai mare tragedie. Ăi fi
auzit-o povestită şi dumneata: puţin frig la pi când pe planul mincinos al zăpezii coboară ne
cioare şi mulţi munţi de aur, puţină dizenterie, mângâiate umbrele ce nu se pierd, se fac mişei,
un lucru de nimic, şi lanţuri imense de munţi ca vechii eroi ai Niprului, când între o bătălie şi
de aur, muncă puţină, uşoare suferinţe, mici sa alta, cel mai erou dintre toţi, poetul, evoca pe
crificii, o moarte fără durere, o deziluzie mai bandură frumuseţile depărtate ale patriei. Noi,
mult, şi un pământ întreg neexplorat, plin doldora Italienii, eram întotdeauna cei din urmă la înce
de aur. Faimosul Pământ Făgăduit, este Wild-ul. tarea cântului: când în celelalte colibe parcă ve-
Cazi în genunchi sub vântul care, acolo, îţi taie ghiau morţii, la noi parcă se benchetuia. Şi râ-
obrazul. Când nu mai poţi, iţi convine să mergi deam mereu, până ce, cu liniştea, venea boala
înainte şi la întâia colibă la care ai să baţi, ai să găseşti serii: ghemuiţi în blănile noastre căutam căldura
alţi vechi tovarăşi. Toţi oameni din satul tău de şi ne gândeam departe. Şi totuş, crede-mă, cu
naştere: Ruşi, Irlandezi, Polonezi. La dancing se metre, pe pământul acela nu m'am gândit nicio
dansează cu fetiţe decoltate. Ce petrecere! In dată la tovarăşii mei de departe cât m'am gândit
ziua de Paşti am plâns. Iar când, aproape de în la dumneata. Eşti gros, e adevărat, eşti unsuros,
serate, vântul se înălţa cântând în fundul pădurii, fără îndoială, nu eşti frumos de loc; perchestotem-ul
printre glasurile brazilor auzi toate glasurile pa din coliba indianului Mit-Sa k îţi seamănă leit, şi
triei. Cântau în ele mamele, soţiile, tovarăşii. totuş în aceşti treizeci de ani ai fost obiectul
Wild-ul cânta in toate limbile, este poliglot Wild-ul. gândurilor mele mai mult decât orice drăgălaşă
Se ridica atunci din iadul sobei visul Alaskei. Este fecioară. Erai chinul meu, aproape aş zice pa
un vis mai tare decât aurul. Câteodată, cu luleaua tima mea. Simţiam nevoia absolută să te revăd.
în gură, îmi plăcea să plăzmuiesc fantome din fu Intr’o zi, ziua de-atunci, mă bătuseşi. Din ziua
