Page 38 - 1933-01

36 B O A B E D E G R Â U

aceea m’am gândit întotdeauna că îngerii trebue — Deseară acasă, gustând ţigara asta, vreau să
să aibă burta şi pumnii dumitale. Şi dacă întor- mă gândesc la Yukon, frumosul râu senin ce
cându-mă astă seară nu te-aş fi găsit, visul meu, curge departe printre brazii pământului făgăduit,
acel vis al tutulor, care e mai tare ca aurul, s'ar îmi zise râzând, şi plecă.
fi irosit. Este visul depărtării: să te întorci în II văzurăm îndepărtându-se în vijelie, cu faţa
patrie, să-ţi creezi o familie, să creşti copii, să descoperită, cu mantaua sură mototolită de vârtej.
te închizi iarna în casă şi să-ţi aduci aminte. In noapte vântul, zbătându-se printre stejăreii
Care viaţă este mai plăcută decât cea dusă în văgăunelor, urla ca un uriaş în lanţuri.
familie, la adăpost de furtuni, întorcându-mă cu întorşi, în faţa focului, vorbirăm încă mult cu
mintea la nemărginitele regiuni unde de-atâtea cârciumarul.
ori cădeam în genunchi urmărit de haite de lupi — Fac rămăşag, dragă Gambrinus, că azi viaţa
sau amorţit de ger? Să dormi la căldura nevestei, îţi pare mai veselă şi mai bună ca de obiceiu, — zisei.
în timp ce afară urlă furtuna şi suflă boii graşi în — Aşa e, — îmi răspunse Sigismund, — viaţa
staul, şi grohăie peste albie porcul. Dar ca să noastră este plină de noutăţi. E de ajuns să stai
guşti aşa această mare fericire a săracilor, e ne­ colo în uşă ca să vezi cum trece lumea. Se văd
voie să fii liniştit. Asta este o fericire care se fel de fel de ţipi! Altădată pe şoseaua asta mare
câştigă cu conştiinţa. Iată, îţi înapoiez mia de lire a trecut istoria Italiei cântând. Eu l-am văzut
furată; mărturisirea făcută cu voce tare înaintea pe Garibaldi. Chiar un om faimos, mi se spune,
acestor domni are să fie căinţa mea, şi sunt sigur a trecut odată pe aici mergând spre mănăstire:
că ai să mă ierţi. Cât despre sfatul ce ţi-am dat, se numea Dante Alighieri.
păstrează-1. Dacă ai nimerit-o cu bănuiala, nu — Şi Sfântul Francisc a trecut pe drumul
este după o anumită regulă, ci poticnindu-te în ăsta, — adăugă atotştiutorul meu amic.
excepţie. Noua discuţie era fără îndoială foarte intere­
Cârciumarul, din ce în ce mai mirat, cu gura santă, însă cum pe mine mă interesa mai mult
deschisă, înşfăcă mia de lire. Părea o rotundă puş­ fetişcana cârciumarului, îi lăsai pe cei doi lângă
culiţă de teracotă, cu crăpătura ce râdea la ex­ foc şi pe tăcute intrai în cămară.
tremitate. Şi imbrăţişă pe necunoscut. Una din cămările acelea de cârciumă singu­
Acesta se întoarse spre noi ca să ne salute. ratică unde, printre putoarea de peşte uscat şi
Nu era înalt de statură, dar cum se ridica de pe de scrumbii, printre burdufii de vin şi teascuri,
scaun, părea un uriaş. Ii văzui mâinile mari şi mai este loc să dezmierzi câte-o fetişcană grăsuţă
pline de bătături. Una i-o luai, i-o strânsei, şi, şi cam unsuroasă, dar fragedă, rumenă şi miro­
fiindcă aveam o ţigare de foi, i-o oferii. sitoare ca un cozonac de casă.

CRONICA X
Nu ştiu de ce sub norii aceia, pe stâncile din cioare. In ziua aceea, in fundul mării, unde-şi au
Sfânta Maria, prin vântul frământat, am avut temeliile munţii înalţi, fecioarele dănţuiau cu eroii.
impresia unui moment istoric. Cavalerul Galben era cu ei.
In faţa mea talazurile mării erau în clocote. Un mare navigator, în locul meu, ar fi ridicat
Un agitator le-ar fi ţinut o cuvântare. fruntea şi ar fi zâmbit de mândrie. Un armator
Poate marii pescăruşi răsturnaţi de vânt, poate ar fi înjurat din cauza plaselor şi a pânzelor; un
roşiatecul tragic al turnului de far, poate zdren­ copil ar fi râs de talazurile şi de palmele albe ale
ţele mele îmi dădeau acea senzaţie. Cerul întu­ mării; un ţăran dela munte, coborit pentru în­
necase, făcuse deopotrivă totul; parcă trecuse pe tâia dată din bizarele-i văgăuni, s’ar fi gândit la
deasupra un mare doliu comun. Nici un ciripit diavol.
printre trestii; drumul de vale era pustiu; nici o Trecu o femeie care avea un fecior pe mare,
barcă pe mare. Nimic. Venea din nori un cântec Margareta; tremura ca sunetele mandolinei şi-şi
ciudat, monoton, rece, care te făcea să te gândeşti făcu semnul sfintei cruci.
la caravana de oameni din miazănoapte, coboriţi In mica ei căsuţă, Luiza era singură. Nu plângea.
de pe meleaguri depărtate cu cântecele lor cu Punea fiecare lucru la locul lui, de parcă era însu­
gura închisă. S'ar fi putut spune un imn de ta­ fleţită de o mare grabă; ştergea grăbită un fleac, o
citurni. Numai din când în când, izbucneau ur­ oglindă; îndeplinea micile treburi de toate zilele
lete puternice din largul mării ca şi cum s’ar fi cu nervozitate neobişnuită, proprie celor ce aş­
răsculat toţi morţii din istoria marină scormoniţi teaptă o destăinuire, un eveniment măreţ. Vă­
din nămol. Erau acolo, în fundul mării, imagini zând-o făcând cu atâta grijă treburile cele mai de
ciclopice de corăbii răsturnate, stafii oceanice ale nimic, ai fi putut crede că în acea biată casă era
tutulor naufragiilor, ale tutulor expediţiilor rătă­ pe cale să intre o mare sărbătoare.
cite, ale tutulor bătăliilor pe mare. Se ştie că Un singur lucru e sigur: că Luiza nu plângea.
numele date bărcilor, sunt nume de eroi şi de fe­ Totuş focul era stins. Intr'o asemenea clipă, pe