Page 40 - 1933-01

b o a b e d e g r â u
38
mama lui. Fata păli, detc un pas îndărăt, apoi cu — Iată-i 1 Sosesc! Sunt ei!
un urlet disperat i se repezi la gât ca un tigru şi o Femeile păliră, se uitară una la alta, luară un
sărută printre sughiţuri. şal şi, învăluite de vânt, alergară în fugă spre
Stătură astfel până seara; una lângă alta, ca capul portului. Acolo erau şi alte femei, alte ne­
Bocitoarele în jurul crucii. Se sărutară, schim­ veste, alte mame, vreo sută de marinari pe am­
bară vorbe dulci; spuseră cu glas încet lucruri bele cheiuri şi mulţi copii. Mulţimea fără formă
de corpuri şi cârpe părea, în bătaia vântului, o turmă
biblică ce ar aştepta ştiri din cer. De astădată
vestea cea bună venea din mare.
Barca era acolo, la un chilometru, şi înainta
spărgând valurile, trasă de un popor sonor de
unde. Câteodată înălţa prora la cer, altădată se
afunda aproape să dispară. Dar se cufunda ca să
reapară mai aproape, mai sigură, mai frumoasă.
Era triumful marinarului; echipajul învinsese.
Iată, Giorgio era acolo. Parcă-1 vedeai în pi­
cioare, la pupă, cu cârma în mână. Era eroul
care se întorcea din umbrele pierdute ale mării.
Ele l-ar fi sărutat, mama şi fata, şi l-ar fi smuls
una alteia, l-ar fi încălzit mai întâiu, apoi i-ar fi
făcut sărbătoare mare. « Căci pierdut a fost şi s’a
aflat; a fost crezut mort şi a reînviat ».
Acum barca era mai aproape, mai vizibilă, mai
clară. Mama îngăimă:
— Este chiar ea, e «Enea »?
Barca nu putea fi decât ea.
Numai să nu fi fost alta. Astfel de bărci de
pescari merg întotdeauna pereche.
Cea care se înapoia era sora bărcii lui Giorgio,
«Adelaida », comandată de jupân Pietro.
Jupân Pietro era la cârmă; ceilalţi marinari
erau pe catarturi. Barca în mers înăuntrul portului
fu urmată de toţi marinarii. Unul întreba:
— Şi ceilalţi? Pe «Enea » unde aţi lăsat-o?
Copilul de bord, care, ca toţi băieţii nu prea
are minte, era cât pe-aci să răspundă, dar jupân
Pietro îl ajunse din timp cu un picior şi-l svârli
mototol printre frânghii. Apoi jupân Pietro răs­
punse cu glas tare:
mari, vorbiră de fericire, de copii, de flori. Rostiră — Nu ştim nimic de «Enea d.
o singură dată cuvântul moarte: poate că-1 adu­ Când debarcă, toţi îl urmară fiindcă se vedea
sese vântul. limpede că avea de spus ceva tainic. II urmară
Lumânarea pe care o aprinseseră pe altarul spre port, spre cârciuma farului.
Fecioarei şi al sfinţilor, tremura, tremura şi Fe­ Numai cele două femei rămaseră singure. In­
cioara bălaie sus, tremurau şi cele două femei. trară iar în căsuţă, îngenunchiară sub altarul Fe­
Fericirea pe care o sperau, era atât de mare, cioarei şi rămaseră acolo.
încât le făcea sa se înfioare. Aproape le părea cu Deasupra capetelor lor, în cer, o mulţime de
neputinţă ca Fecioara atât de micuţă şi de deli­ nori se mişcau pentru o divină tragedie. S'ar fi
cată să scape pe Giorgio din valuri. putut crede nişte fantome ale unui vis monstruos.
— Scapă-1, Maică Precistă, pe fiul meu, şi-am Norii se desvăleau, se învăleau, se răsuceau şi
să-Ţi aprind o lumânare mare cât un copil. mare era spasmul adus de vânturi.
— Dă-mi-1 îndărăt pe Giorgio, — se ruga fata. Apoi se ivi un fulger. Era semnalul. Atunci, ca
Apoi începeau iar să suspine. Suspinând, Luiza de dimineaţă, toate pisicile care trebue să fi fost
se simţea răpită în extaz. Precum, sub apăsarea căţărate pe frânghii, începură să miorlăie pentru
unei mari furtuni, viaţa pare că reînvie la întâia adunarea strigoilor. Toate bărcile Frusaliei sub
vărsătură de ploaie, tot aşa ea simţea frăgezimea noua furie a vânturilor, nu mai erau decât nişte
mereu nouă a plânsului. viori. Cutiile armonice ale bărcilor vibrau de su­
In clipa aceea, după rugăciune şi făgăduinţa nete. înaintea rampei portului, abia luminată de
către Fecioară, când totul părea pierdut, auziră cele trei felinare, simfonia pisicilor luase plin avânt.
glasuri afară. Miorlăiturile, şuierăturile, chelălăiturile, pe dată ce