Page 45 - 1933-01

43 B O A B E D E G R Â U

lor unduiau plopii. Colo sus, castelul Cavalerului clădire nemăsurată, sură, liniştită ca untdelem­
Galben, abătut de furtuni şi de secole, era ca nul. Un cuib de tâlhari, ori un sanctuar? De
năvălit de nebuniile vântoase ale lui Martie, care sigur că pe stejarii de-afară erau atârnate ciosvar­
în vârful ruinii îşi adusese, prin gravitatea mără­ tele sărate de porc, ca să-i ţină departe pe ovrei.
cinilor bărboşi, un ciufuleţ verde de capere. De sigur că pe-aici a trecut, bătându-şi joc de
Mastin care a încurcat lucrurile, Parcitade zângă-
nitor de arme şi Ieremia îndărătul steagului sta­
cojiu.
O scuturătură de castaniete mă deşteptă şi un
călugăr, dar unul de cămară, lăutar din şuncă,
piperat de tutun, fâlfâind un steag roşu de su­
flat nasul, îmi ieşi înainte cu o izbucnire de hohot
în suflet, atât de rău stăpânit că-i scânteiară ochii,
îi tresăriră obrajii, iar văzduhul fu apoi străpuns
de putemicu-i glas.
— Acu plezneşte prietenul, — gândii.
Dar fratele Gaudenţiu, strâns cum era de bine
în brâu, nu plezni şi-mi zise:
— Va să zică dumneata eşti ăl cu mierla, care
la spartul vânătorii a căzut moartă de râs?

Biserica veche, sub steagurile norilor.

Şi Sfinţia Sa mă văzu.
— Bună ziua — îi zisei.
— Ave, — îmi răspunse şi râse ca o fiară, cu
toţi dinţii stricaţi.
York, căţeluşa-i oacheşă, lătră de două-trei ori în
vânt şi alergă spre mine zbârlită, plină de noroiu
cum era, să-mi facă alaiu. li trântii un picior.
— Ar fi bine să reluăm discuţia de ieri, — îmi
zise parohul; — nu vezi că cerul se întunecă ?
— Fiindcă şi Sfinţiei-Tale îi place să evoace le­
gende fantastice, voiu veni să bem din vinişorul
acela turbat, şi vom şedea ca eroii lui Ariosto, la
gura căminului, dacă nu ţi-e cu bănat.
— Cum ii zice actualului dumitale erou ? Privi valurile nervoase, fixă culoarea portocalie
— Ulenspiegel. a unei birci fugare.
Casa parohială era ca o sacristie mare, enormă Începu sirocul, iar norii la apus, plini ca flintele
şi întunecată de fumuri şi tămâie; cu scaunele haiducilor, se urcau din ce în ce pe spinarea de
vechi despăiate, cu mobilele mâncate de molii şi capră a muntelui, umflându-se de păreau cimpoaie.
cam murdare de grăsimea care părea că se scurge Se auzea printre pomi sunete de naiu, iar marea
de pe pereţi. Bucătăria: mănăstirească, şi întreaga albă de tot, străbătută pe de-a'ntregul de ciocnirea