Page 57 - 1933-01

5 8 B O A B E D E G R Â U

cu acest fel de spaimă, a omului care simte cum in jurul lui Scrisul are toată prospeţimea întâiei aşezări pe hârtie. El
singurătatea se face tot mai mare, înalţ glasul meu, nu ca poate fi menit, intre altele, să dărâme părerea greşită a celor
pe al meu, d ca pe un glas al amintirii. Ar fi păcat să se piardă cari cred că Bucura Dumbravă nu ne stăpânea limba. E sigur
ceva care a fost atăt de frumos fi a trăit ca să ne facă viaţa că scriitoarea ar mai fi rotunjit şi ciocănit; e sigur pentru noi
mai înaltă şi mai împodobită, ca un bulgăr de stea licăritor cari-i ştiam felul de lucru migălos. Ceea ce avem alcâtueşte
oprit in fundul cerului. insă şi aşa nişte preţioase pagini de literatură. Atât ca arare,
Anul acesta am sărbătorit-o din nou, în aceeaş sală de cât şi prin interes autobiografic şi tragic, ele trebue să atragă
serbări de şcoală primară. Fete ale triunghiului albastru şedeau orice luare aminte.
pe trei laturi, in rânduri, şi cântau. Poate că nemişcată şi Caetul de călătorie mai are abia încă pe atâtea rânduri
nevăzută, in locul liber dintre ele. Bucura Dumbravă asculta. câte am publicat; acestea din intâiele zile ale expediţiei in­
Erau şi ochi cari lăcrămau. E rouă sub care se deschid şi-şi diene. Cele mai multe gânduri. Bucura Dumbravă le lăsase
dau mireasma florile amintirii. Eram cu toţii acolo numai pentru o redactare la întoarcerea acasă. Această întoarcere
ca să nu lăsăm să scape mâinilor noastre tot mai slabe, acest acasă, duhurile care-i călăuzeau viaţa n’au mai vrut să i-o
trecut. ingădue.
Din paginile rămase dela scriitoare aş fi vrut să scoatem Al doilea capitol al « Ceasurilor pământeşti » trebuiau sâ-l
un ultim volum, pe care autoarea insăş nu l-ar fi cunoscut. alcătuiască « învăţăturile de viaţă pentru Carol Eduard *.
După « Ceasuri sfinte ♦ , cartea cea din urmă tipărită de ea, Scurtele însemnări scrise de Bucura Dumbravă, mai ales
el trebuia să se cheme « Ceasuri pământeşti*. N'am izbutit in timpul războiului, a fost in gândul ei să facă un tot, nu
să dăm decât o fasdculă de vreo sută de pagini, in 1927, la numai pentrucâ s’au născut subt această zodie. Ea le-a pus
un an din noaptea târzie, când cineva mi-a bătut la poartă astfel in frunte semnul focului nestins şi le-a închinat băia­
ca să-mi spue suspinând, printre zăbrele, din haine de iarnă tului celei mai bune prietene a ei, ca nişte învăţături care
care-1 făceau necunoscut, ca soarta, că Bucura Dumbravă a sâ-i folosească în viaţă.
murit, departe, la porţile de nisip ale Egiptului. Sunt in aceste vreo şaptezeci de pagini mari germane de
întâiul capitol trebuia să sune: «Pe drumurile Indiei». maşină de scris, gânduri şi simţiri. Gândurile sunt din mar­
Bucura Dumbravă avea, ca scriitoare, deprinderea notaţiei ginea înfricoşatelor întâmplări de-atunci, şi arată aceeaş iu­
imediate. Ca un pictor, ea însemna uneori un efect de soare bire largă de oameni, sau sunt in legătură cu autori citiţi in
pe apă sau culoarea unui nor la un anumit ceas din zi, şi ca acea vreme, Nietzsche bunăoară; simţirile bat drumuri de
un compozitor, atmosfera şi tristeţea. Abia răgazul de mai munte. Pagini întregi aduc aminte de « Cartea Munţilor •,
târziu aducea supunerea faţă de legile compoziţiei literare. scrisă in aceleaşi zile.
Un carnet de asemenea notaţii ni s’a Întors, fără aceea In acclaş capitol, in care a intrat « Steagul albastru », aş
care-1 umpluse de scrisul ei mare şi citeţ ca un desen, şi de fi pus şi « O candelă », tipărită prin 1914 in revista « Flacăra *,
pe drumurile Indiei. El prinde atât peisajul, cu punctaţii dacă n’ar fi zăcut ascunsă acolo, până la această a şaptea ani­
uneori de minunată evocare, cât şi sufletul larg, deschis la versare a morţii, când s'a aprins din nou şi s’a coborit liniştit
orice vibrare puternică, al scriitoarei şi gânditoarei. Prietenii intre noi, ca de un lânţug dintr’o boltă atât de înaltă că nu
o recunosc la fiecare rând, ca şi cum le-ar vorbi din întuneric, i se văd liniile. Ea are forma de scrisoare, răspuns unei prie­
dela biroul cu cele din urmă flori ale sezonului, cum ii era firea. tene numite cu numele ei de munte. Cozii e, mi se pare,
Scriitoarea e sigur că s’ar fi împotrivit să arate cuiva aceste d-na Otilia-Mihail Otetelişanu. ■ O candelă • e tot atât de
rânduri, cu totul intime, ca amintire, şi cu totul nelucrate, nouă astăzi ca atunci.
ca ană. Dar gânditoarea înţelege de ce cuvintele ei din urmă,
cu atât mai preţioase şi mai pline de viaţă, cu cât au fost spuse « Bucura dragă,
fără gândul să fie auzite de cineva, trebue împărtăşite celor îmi pare bine, că in fine te-ai întors. Ce spui de această
cari, prin voinţa ei, aveau aproape un drept să le-audă. în­ vijelie a iadului, ce s’a deslânţuit asupra Europei şi a stins
ţelege din lumea de dincolo, unde pe negândite a fost smulsă! toate candelele, la icoanele lui Hristosî' Şi când crezi că va
Nu ştim dacă ni-c îngăduit să arătăm că rândurile ei de pe putea străbate glasul aceluia ce va striga: «Veniţi de luaţi
Ocean se încheie cu acea vedenie a ţânţarilor, peste căişorii lumină
cu coamă albă ai valurilor din largul Bombayului. Era ca un Cozia
presimţ. Marea Gâză cu trompa otrăvită luase trup atunci
* Cozio dragă.
şi începuse să-i ţie tovărăşie. Era sortită s'o ducă, pe aripile
străvezii de friguri maligne, spre noui metempsihoze. Iar noi, Dacă aproape in toată Europa s’au stins candelele icoanelor,
nevinovaţii, o aşteptam! se vede insă c’a fost scris să se aprindă una din nou in ţara
Toţi cei câţi o preţuiau pe Bucura Dumbravă, fie pentru noastră, ca un semn tainic, de care să ne bucurăm.
literatura ei puternică, fie pentru însuşirile mari ale unei In întunecosul an 1914, s’au descoperit de către învăţatul
personalităţi înflorind fără sfială intre prieteni, au să citească arheolog Virgil Drăghiceanu in biserica Sf. Gheorghe Nou
mişcaţi aceste pagini. Ei au s’o regăsească în ele întreagă, candela şi mormântul lui Constantin Brâncoveanu.
cu dragostea de drum, de oameni, de India şi de flori. Cea Intorcându-mă din străinătate, in grabă am alergat la bi­
din urmă propoziţie nici n'are punct. Mâna s’a oprit parcă serică şi m’am aşezat subt candela care păzeşte odihna voe-
la un glas din necunoscut, după care apoi şi toată fiinţa ti a vodului martir din secolul al XVIII-lea, ca de pe acest loc de
plecat, scăplndu-ne pentru totdeauna. Dau de calendar insăş linişte şi de reculegere să privesc in spre trecut.
e o dată uitată. Mai multe zile au încăput sub ea. Era ca o M’am gândit de câte ori o fi stat şi ingenunchiat acolo
desfacere din timp, care începuse. * Maria Doamna, văduva Brâncoveanului, după ce adusese la