Page 59 - 1933-01

6o B O A B E D E G R Â U .

motivelor de colaborare politici a lui Mihai Viteazul cu Ru- încercări. Suntem prea mulţi cei cari credem in meritele
dolf II, cit asupra rosturilor moşiei Kdnigsberg din Silezia pentru istoria Romănilor ale d-lui N. Iorga şi ne-am format
pe care acesu »-o diruise, şi ale acelui episcop Dionisie Pa- sufleteşte de douăzeci şi cinci de ani cu rezultatele cercetări­
leologu, aşezat acolo dupi 4 Aprilie 1601 şi având destul lor lui, ca să ne fie îngăduit să tăcem. Era aici mai mult decât
rigaz pini la 18 Octomvrie, acelaş an, si ridice o fabrici de o simplă divergenţă Intre specialişti, menită să-şi mişte va­
bere şi si cam pustiasci pidurile înconjurătoare. lurile in paharul universităţii sau al şcolii noui istorice. Am
D-l Al. Rosetti face observaţii asupra ortografiei Academiei lăsat de o parte faptele şi am căutat să arăt că argumentarea
Române (193a), care dau inciodati 1a iveală, cu întreg aparatul in partea ei de antropofagie, nu se rezeamă decât pe nişte
ştiinţific şi polemic necesar, toate şovâelile şi contrazicerile, premise anume fixate de autor ca să scoată concluzia voită.
dar şi multe din binefacerile nouei noastre aşezări ortografice. Răspunsul d-lui C. C. Giurescu, care cuprinde şi multe
Cronologia tabelari a d-lui Al. A. Vasilescu nu di decât alte lucruri fără legătură cu terenul unde am mărginit eu
întâia parte dintr’un studiu care va face dovada, şi in parte discuţia, nu poate să îndrepte această greşală. Nimeni n'a
o face şi in această jumătate, ci lucrarea nu poate fi atribuită, îndreptat o greşală prin stăruinţă îndărătnică şi adâncire oarbă
cum a scris mai in urmi d-l N. Iorga, Stolnicului Constantin in ea. « Istoria Romănilor» d-lui N. Iorga nu e pentru niciun
Cantacuzino, d unui autor mult mai târziu din secolul al om nepărtinitor o lucrare de sinteză, ca o încununare la şai­
XVIII-lea. zeci de ani de viaţă a unei activităţi ştiinţifice. Ca să puiu şi
E bogată şi nouă partea de cronici şi de bibliografie, din un zâmbet in observaţiile mele, am scris că, de vreme ce canea
care amintesc rândurile despre scrisorile apocrife ale lui a fost elaborată în 1919, ea ar răsfrânge pe istoric şi posibili­
Mihai-Vodi Viteazul de d-l Andrei Veress, o scrisoare ro­ tăţile lui cel mult la 49 şi nu la 60 de am! D-l C. C. Giurescu
mânească a lui Gavril Movili către Gaspar Graţiani (1620) de nu înţelege şi mă întreabă dacă socot că sunt mai scuzabile
d-l P. P. Panaitescu şi recenzia d-lui Gr. Nandriş asupra In­ erorile dela 49 ca cele (eu aş fi zis: decât cele) dela 60 de ani<
dividualităţii limbii române şi elementele slave vechi de Ilie D-l C. C. Giurescu sufere, intre altele, şi de o formă mai
Birbulescu, documentată şi necruţătoare cum ştim şi omul. acută de gravitate profesorală, care-1 împiedică să prindă
Sunt aia şi două pagini care mi privesc. îmi pare rău ci nuanţele.
trebue si mi opresc la ele. Precum d-l C. C. Giurescu mărturi­ De aceea nu răspund la atâtea alte lucruri din notiţa d-niei
seşte, nu pentru mine a scris acest răspuns, aşa cum eu, sale, care n’ar ajuta înaintării adevărului, d cel mult aducerii
de altminteri, firi s'o mai mărturisesc, nu pentru d-nia sa noastre In scenă. Eu, ca «literat de profesie *, cum îmi zice
făcusem notiţa Istoria la răscruce, care i-a servit drept pri­ d-l C. C. Giurescu, am alt domeniu decât al acestei polemiri. Tot
lej (in treacăt fie spus: nu m’ar putea dta d-l C. C. Giurescu, de-acolo aflu şi că aş fi « propagandist cultural •, şi alte ruşini
Bucuţa, cum îmi zice de-acasă, şi nu Bucuţi, cum vrea să-mi asemănătoare! Ce-ar fi să mă apuc şi eu să înşir aci toate
zică d-nia saO- Sunt insă oameni cari poate ne-au cetit profesiile sau ocupaţiile, principale şi secundare, existente şi
pe amândoi şi pricep ci faţă de ei avem datorii, in afară de închipuite, ale d-lui C. C. Giurescu! Te pomeneşti că aş face
buna noastră plăcere si ne vorbim sau nu. dovada că sunt stăpăn pe acea « metodă şi esenţă a disciplinei
Când am scris cele câteva rânduri despre recenzia făcută istorice >, care dau putinţă d-lui C. C. Giurescu să scoată
de d-l C. C. Giurescu cărţii d-lui N. Iorga, « Istoria Românilor o asemenea lucrare şi mă împiedică pe mine, biet laic înaintea
şi a civilizaţiei lor • in traducerea d-lui Al. Lascarov Moldo- unei ştiinţe ermetice, s’o pătrund şi mai ales s'o apreciez.
vanu, aveam numai ca o bănuială de partea de patimă care a Singura dată când d-l C. C. Giurescu, atât de grav şi de
înşirat in nu ştiu câte paragrafe materialul de fapte. Acum conştient de unirile d-niei sale rosturi şi îndreptăţiri, mai
bănuiala s'a făcut siguranţă. Felul cum d-l C. C. Giurescu înveseleşte puţin, e când îmi dă sfaturi. Iubesc prea mult
crede că poate să-mi răspundă mie e desvăluitor. istoria ca să mă ating de slujitorii ei. Dar l-aş ruga, aş putea
Ce-am făcut eu, bun sau riu< zice: l-aş sfătui, fiind mult mai bătrân şi sfatul la mine fiind
Intâiu, l-am cetit cu mare luare aminte pe d-l C. C. Giu­ un atribut al vârstei şi al experienţei, şi nu o manifestare de
rescu, atât cu o deprindere de fost învăţăcel de istorie, cât şi ifos, să intervie ca in propria d-niei sale revistă, unde a dove­
cu interesul oricărui Român om de cultură pentru o pro­ dit neseriozitatea şi aproape nulitatea ştiinţifică a d-lui N.
blemă de istoria Românilor. Ceeace m'a izbit numaidecât a Iorga, să nu se mai facă pe atâtea pagini citate şi trimeteri
fost încercarea, foarte puţin ştiinţifici, de transformare a nesfârşite la opera acestuia. Noi, cetitorii obişnuiţi, nu înţe­
rezultatelor unei onorabile cercetări de amănunt, începută legem atâta obiectivitate. Sau nu sunt toţi colaboratorii acelei
după cât am auzit încă dela Fontenay-aux-Roses şi ocupaţie reviste chiar atât de convinşi de argumentele peremptorii
printre picături a unui creator in ramura lui, intr'o maşină ale d-lui C. C. Giurescu i M'aş găsi atunci in bună tovă­
de distrugere a celei mai caracteristice personalităţi pe care răşie şi aş putea cere cel puţin o îngăduinţă şi un tratament
ne-a dat-o această intâe treime de secol al douăzecelea. asemenea.
Apoi, mi-am făcut datoria să atrag atenţia asupra acestei

Teatru, muzică, cinematograf, radio

CASA DE ODIHNA CREMER. — Una din casele Pre­ ţele pe rezămători şi capul aplecat in piept, după o veche
dealului peste care s’a lăsat acum iarna, n'are nevoie nici de obişnuinţă. Cine s’ar uita pe fereastră, după ce a suflat cald
foc de cămin şi nici de lumină ca să-şi primească stăpânul. ca să topească ghiaţa, l-ar vedea aşa nemişcat şi ar vedea,
El stă acolo pe un scaun legănător şi se gândeşte. Tine bra­ prin el, un tablou pe perete sau florile de ger pe geamul de