Page 22 - 1933-02
P. 22
IOO B O A B E D E G R Â U
Nu cunosc până acum, dacă această
biserică a Zamfirei a fost dela înce
put schit de călugări. îmi vine a crede
că a slujit mereu ca biserică de sat cu
preoţi mireni şi că numai moşiile şi
viile ce le-a avut, fie dela ctitori, fie
dela alţi donatori, au făcut să fie nu
mită schit —metoh închinat mitropoliei
din Bucureşti — cu un igumen care
nici nu locuia aici. La anul 1842 o
«stăpânea » igumenul Isaia «Blejoianu
şi Zamfireanu » care scrie apriat că a-
ceastă biserică este «zidită aici ca să
fie la trebile si slujbele satului Zam
fira ». In 1848 era igumen aici «arhi
mandritul Fuvim Târşoreanu».
Acest «schit Zamfira * avea în 1842
următoarea avere nemişcătoare. Moşia
Zamfira «pe care este zidit schitul » cu
case, pivniţă, pătule, coşar, moară şi bor-
deiu de cârciumă; două locuri în
dealul Seciului, trei vii în dealul Scăe-
nilor, cum şi moşiile Sărari, Ghitioara,
Ştefeni, Mălăeşti sau Ciobăneşti şi Vâ
nata, toate cu clăcaşi şi mai toate în
călcate de moşneni şi de boierii Filipeşti.
«Lângă satul Filipeşti, era un schit
de maici, Roşioara, care o ducea greu
din pricina apei; şi atunci mitropolitul
Nifon a hetărît să mute maicile la Zam
fira şi să zidească aici mănăstire de
călugăriţe t, aşa povestea acum 25 de
ani stanţa Marina dela Zamfira. Prin
osârdia lui Eftimie, stareţ la Ghighiu,
mitropolitul Nifon (185c—1875) ridică
biserică nouă, lângă cea veche, între
anii 1855—1857, îi puse două hra
muri, înălţarea şi sfântul Nifon, o
întitulă oficial «schitul Nifon »şi lăsă
biserica veche a Zamfirii ca biserică de
cimitir a satului şi a călugăriţelor. Bise
rica lui Nifon este zidită «în stilul de
încăpătoare hală ce se obişnuia prin
1850 ». Cu zugrăvirea ei, Nifon însăr-
cină pe tânărul «Nicu Grigorescu» a
cărui faimă de zugrav bun şi cinstit
ajunsese până la Domn.
Povestea maica Marina: «Eram co
pilă, adusă la mănăstire, şi mi-a rămas
in minte şi acum ochii negri ai lui Nicu
Grigorescu. Nu te puteai uita mult la
ei. Şi era bun la inimă. Seara, după
ce înceta lucrul, ne învăţa — eram mai
multe copile — surori — să citim cu
litere noui. Fratele lui cânta din flaut.
Nouă nu ne-a spus nimeni că pictura
lui Grigorescu nu trebue nici atinsă;
Primăvara, de N. Grigorescu şi apoi cum am fi putut noi să ne îm
potrivim mitropolitului Ghenadie când
a pus să se înoiască zugrăveala lui Grigorescu *.
