Page 25 - 1933-02
P. 25

PREOTUL N. M. POPESCU ŞI ADRIAN MANIU: MÂNÂSTIREA ZAMFIRA                     1 0 3

          Mănăstirea  s'a  dres  astfel  în  rău.  Acum  sfinţi   cu  câteva  cioburi  de  oală,  tăciuni  şi  văpsea  în-
        şi  îngeri  nu  mai  aveau  trup,  totul  stricându-se   lăuntru,  —  nu  de  când  s'au  pomenit  fără  gust  pe­
        mai  departe.  Şi  alţi  ani  au  căzut  ca  boabe  de  chi-   reţii, ci dela întâia vopsire.
        hlibar  în  mătănii.  Intr’un  târziu  a  mai  pătruns  si   La  sfârşitul  vieţii  cele  două  maici  erau  tăcute,
        acolo  veste  cât  de  renumit  a  ajuns  copilul  cfe   nu  le  prea  plăcea  să  vorbească  de  trecut  —  şi  s’au
        odinioară.  Dar  era  prea  târziu.  Că  icoanele  drese   sfârşit  ca  două  sfinte,  citind  în  bătrâneţe  ca  în
        de  alţii  nu  mai  puteau  din  schimonosire  să  revie   copilărie  vieţile  sfinţilor  —  aşa  cum  mi-a  povestit
        la  frageda  frumuseţe  dintâi,  după  cum  nici  tine­  frumos  părintele  duhovnic  Gherasim,  cu  graiu  do­
        reţea  nu  se  mai  întoarce  —  nici  chiar  pentru  su­  mol  şi  barbă  deasă  căruntă  —  purtând  pe  umerii
        fletele  îngenuchiate  la  umbra  icoanelor,  nici  pentru   largi  o  blană  aurie,  veche  în  spic  —  pe  care  a  că­
        cele care cosesc fânul mormintelor.             pătat-o moştenire dela una din cele două călu-
          Clopotele s'au tânguit prelung...             giriţe...
          Anul  acesta  au  murit  şi  cele  din  urmă  două   Dar  când  ni  s'a  arătat  lădiţa  de  scânduri  aspre,
        maici  bătrâne  care  l-au  cunoscut  la  Zamfira,  şi   cu  praf  roşior  în  ulcica  de  humă  —  tot  ce  voise
        pe  bătrânul  Tătărescu  şi  pe  Grigorescu  cel  tânăr.   să  se  păstreze  dela  copilele  de  patrusprezece  şi
        Odinioară  la  sfinţirea  mănăstirii  una  avusese  trei­  băiatul  de  optsprezece  ani  —  am  simţit  că  şi  cele
        sprezece  ani  —  alta  pe  aproape  —  şi  când  şi-au   mai  smerite  lucruri  pot  fi  moaşte  —  gândul  ne­
        dat  duhul,  nu  a  trecut  iar  mult  răstimp  între  ele.   desluşind  mai  mult  —  de  ce  în  ucenic  izbucnise
        De  pe  urma-le  în  sărăcie,  nu  a  rămas  mare  lucru  —   ca  o  ftacără  străflugerând  peste  veac  —  alături  de
        atât,  cotrobăind  prin  podul  chiliilor,  urmaşele  au   două  copile  fără  prihană  —  puterea  neînţeleasă  că­
        găsit  o  lădiţă,  patru  scânduri  nedate  la  rindea,  reia în mărginire îi zicem: talent sau credinţă.
                                                                                      ADRIAN MANIU
   20   21   22   23   24   25   26   27   28   29   30