Page 26 - 1933-02
P. 26
S T A N C A ROŞIE
(ROMANUL FOTINIEI SANDRIS)
Din adine cade'n adânc,
pini nu mai di de altul.
SOLOMOS
I emoţioneze. Anghelos Marinis venea deci să pe
treacă vreo cincisprezece zile cu ei la ţară. Foarte
Doamna Sandris, după ce reciti telegrama, zise: bine. Fotinl însă ar fi preferat tovărăşia vreunei
— Aşa dar mâine... Şi la ce oră vine vaporul ? verişoare, a unei prietene, la urma urmei a vreunui
— Dimineaţa, la opt, răspunse domnul Sandris, prieten sau rudă, dar care să fie mai tânăr decât
întins într’un jeţ şi suflând fumul ţigării spre Anghelos şi mai depărtat decât un văr primar...
tavan. Şi îi veni în gând deodată şi fără voie amintirea
Fotinl în picioare, cu mânuţa albă pe postavul lui Stefanos.
vişiniu al mesei, privea cu faţa spre uşa balco La ora aceea, când ziua îşi dădea sufletul şi
nului, marea. Bucata aceea, care se vedea de-a- seninătatea luminată de jurîmprejur, pe pământ
colo, de sus, până departe în fund, strălucea şi pe apă, făcea să-i crească singurătatea, Fotini
albastră ca ochii ei, fără niciun val şi pustie. îşi aducea deseori cu drag aminte de tânărul
Numai pânza unei bărcuţe, nemişcată în mij acesta. Din toţi cei câţi o priveau şi i se potriveau,
locul apei, se vedea pătată de sânge in amurg. pe el parcă îl alesese în taină inima ei necoaptă.
— Papa, zise deodată Fotinl; mă luaţi şi pe Era cu puţin mai mare decât ea, de nouăsprezece
mine mâine cu d-voastră? ani, student, oacheş si cu părul creţ, vioiu şi
— Unde ? întrebă domnul Sandris fără să se deştept; frumos nu, dar foarte plăcut. Nu-1 cu
mişte. noştea mai de aproape. Abia astă iarnă îi făcuse
— Mâine la vapor... să debarcăm pe Anghelos cunoştinţa la teatru o clipă în loja Iuliei, prietena
împreună. ei. De departe însă îl vedea mai întotdeauna,
Domnul Sandris se gândi puţin şi apoi, ca şi când se ducea în oraş şi rămânea târziu, la ora
cum îşi citea cuvintele pe tavan: plimbării. Şi aproape mai întotdeauna, Stefanos,
— De prisos, zise. Mă duc numai eu cu Mimis. între doi amici ai săi, o privea, trecea pe lângă
Tu ai să rămâi aici cu mama, ca să ne faceţi pri ea şi-şi întorcea un moment capul înapoi, s’o
mirea. mai vadă. Aşa, cu căpşorul întors, cu ochii negri
Fotinl tăcu. Ştia bine că tatăl ei nu spunea zâmbitori şi fragezi, sub marginea lăsată în jos
de două ori acelaş lucru. Şi apoi nu era chiar a pălăriei, Fotinl aducea întotdeauna imaginea
atât de nerăbdătoare să-şi vadă vărul cu o jumă dorită a tânărului în faţa ochilor ei. Dacă ar fi
tate de oră mai de vreme. A spus numai aşa. fost să vie el, să rămâie el cu ei câteva zile la ţară —
Poate bărcuţa aceea cu pânza roşie îi deşteptase aşa, da! Necunoscutul vizitator însă pe care-1 aş
o clipă dorinţa. teptau mâine, un văr aproape în vârstă, — mama
Cu pasul rar, ieşi atunci pe balcon. Nu era ei socotea că trebuia să aibă cel puţin treizeci şi
tristă, dar nici veselă. Venirea vărului, pe care cinci de ani, — pe care nu-1 mai văzuse niciodată
o anunţa telegrama, nu era un lucru care s’o de mică şi nu-1 mai ţinea minte, acesta nu-i ţinea
