Page 28 - 1933-02

io6 B O A B E D E G R Â U

— Măi! Şi nu-mi spui dc-atâta timp că eşti — Aşa, ai? îmi pare bine. Iţi mulţumesc şi
din Zante! Eşti plecat de mult? pentru compliment, fiindcă mi-e verişoară.
— De un an şi câteva zile, jupâne. Avântul micului zacynthian se frânse deodată.
— Ia, spune-mi, ai auzit acolo de un oarecare Şi tulburat foarte, sărmanul, caraghios de tot,
domn Sandris? murmură:
— De sior Alfredo ?, care are fabrica şi şade — Iertaţi-mă boierule ! adică, scuzaţi!... Dacă
ştiam că sunteţi rude, n’aş fi spus asta...
— Nu face nimic, zise Anghelos abia stăpânin-
du-şi râsul. Adevărul...
— Aa! da! Ce-i drept, e drept! strigă băiatul,
şi inima îi veni la loc.

Aşa dar vara lui se făcuse frumoasă! Iată un
lucru care nu putea să-i displacă: o frântură de
natură rustică zacynthiană, împodobită cu o fată
frumoasă. Pentru atât cât îi cerea şi pentru felul
cum şi-o închipuia aplecarea lui artistică, nu făcea
nimic dacă-i era verişoară. Dimpotrivă. Totuş avea
speranţa să facă în Zante şi cunoştinţe mai esen­
ţiale... Fiindcă nu uita femeile la nici un pas
al lui. Era, ai fi zis, născut să iubească şi să fie
iubit. Şi din scurtul timp pe care-1 petrecuse
odinioară in Zante, ştia că zacynthienele au fru­
museţea care-i place lui.
îşi mai aducea aminte chiar de încă vreo două,
trei. Una bălaie, înaltă şi slabă, făptură eterică,
de vis, ca o minciună. Una oacheşă, grăsulie, cu
pielea albă, cu ochii negri de tot şi cu nişte obraji
minunaţi de trandafiri. Alta cu pieptul plin, cu
mersul iute, cu trupul plin de sevă, cu privirea
înflăcărată... Avea să le revadă ? Poate. Dar cine
ştie ce s'au făcut, după treisprezece ani...
De mult visa să mai vadă odată Zante, — si
abia acum îşi împlinea dorinţa. Până aproape de
treizeci de ani fusese sărac. Trăia cu economie
din munca lui de funcţionăraş la o bancă, şi nu
Vila se afla pe o muche de deal călătorea decât la nevoie. Când l-a îmbogăţit pe
urmă o moştenire, a luat-o mai domol. îşi petrecea
afară din oraş, la Stânca Roşie? Bravo! II cunosc. în străinătate cea mai mare parte din timp, călă­
E şi prieten cu tata. torind şi distrându-se. De-acolo se întorsese iar
— Te-ai dus vreodată la Stânca Roşie? la Atena, cu o bună parte încă din avere, cu de­
— De un milion de ori! stulă lenevie şi cu gândul întârziat că a venit
— E frumos acolo, nu? în sfârşit vremea să se însoare şi el şi să-şi vadă
— Raiu, boierule! Mare, munte, câmp, livadă de linişte.
de măslini, aer curat, păsărele, apă rece, fiore, O fată de familie mare şi cu zestre bună care-i
fructe... tot ce vrei găseşti acolo! fusese recomandată acum în urmă, Eliza Vlastu,
Elocvenţa micului zacynthian, entusiasmat cu îi surâdea ca un noroc. N'a iubit-o încă, — a
totul de viziunea dulcei patrii, amuză pe Anghelos cunoscut-o puţin, astă vară la Kifissia, — dar i-a
foarte mult. fost de ajuns ca să-şi dea seamă că putea să se
— Şi din toate astea ce ţi-a plăcut mai mult ? întâmple şi asta.
— Mie?... mie mi-a plăcut mai mult... să-ţi O întâmplare nenorocită, moartea tatălui său,
spun drept, boierule? fratele doamnei Sandris, l-a adus de anul trecut
— Drept, sigur... într'o legătură mai strânsă cu familia mătuşei, de
— Fata lui sior Alfredo! care aproape uitase cu totul. Schimbaseră câteva
Anghelos se uită la el mirat. Dar piciul parcă scrisori, pline de dragostea unor rude apropiate
se ruşină puţin şi ca şi cum voia să se justifice, şi de amabilitatea unor oameni cari nu se cunosc
urmă cu foc: tocmai bine. Cu aceste două sentimente, mătuşa
— O făptură, jupâne!... Nu ştii!... înger, îl invitase la Stânca Roşie. Şi Anghelos, în care
naiadă, zeiţă! E cea mai frumoasă fată din părţile se deşteptase anii cei buni ai tinereţei şi a cărui
noastre! inimă era năvălită de frăgezimea târzie a celor