Page 30 - 1933-02

io8 B O A B E D E G R Â U

grăviţi voi aici în bisericile voastre: blond, cu — Repede, Nidnio! strigă Fotini vizitiului. Mână
ochii albaştri, cu tunică roşie şi cu mantie al­ mai repede!
bastră ... Şi îndată, întorcându-se la Anghelos, urmă:
Domnul Sandris zâmbi fără să răspundă. Şi — Mama, ştiţi, abia aşteaptă să vă vadă...
Mimis se întoarse către pădurea de măslini, ca şi Inchipuiţi-vă, a vrut să vie cu mine. Şi am por­
cum ar fi vrut să descopere în adâncimile tainice, nit-o amândouă cu gândul să vă aşteptăm la izvor.
vedenia. Eu însă am luat-o la fugă şi n'a mai încercat să
mă ajungă din urmă!
Acum trăsura suia încet, încet dealul. Colina — Va să zică, tu erai cea mai nerăbdătoare,
depărtată rămăsese în urmă şi la o deschizătură zise Anghelos.
triunghiulară se văzu o bucată de mare care ai — Se poate, zise Fotini şi-şi muşcă buza cu
fi zis că năzuia spre cer. zâmbet. Cum aţi petrecut în timpul călătoriei?
— Vraje! strigă Anghelos. — Minunat. Vremea era aşa de frumoasă, marea
Mimis, care-i şedea în faţă, se ridică şi se în­ aşa de lină încât n'am putut să stau de loc în cabină.
toarse cu totul ca să vadă marea înainte. Şi deo­ — Aşa ? Şi eu mă temeam, fiindcă vremea nu s'a
dată strigă: înseninat încă de tot. Alaltăeri am avut aici o
— Fotini! furtună groaznică.
— Unde e ? zise domnul Sandris. A venit până — Cum! sunt şi pe aici furtuni ? se miră An­
aici? ghelos.
Din fundul aleei înguste, Fotini alerga, cu — O, şi încă ce furtuni! Când încep ploile ne
capul gol, înaintea trăsurii. Anghelos se aplecă închidem în casă cu zilele. Dar vânturile? Când
să vadă. Şi văzu un vârtej de păr auriu şi de rochii aud jos marea mugind şi când se sgudue casa
albe-albăkrui. ca de cutremur, mi se pare că mă aflu în corabie
Fotinl i-a ajuns, şi trăsura se opri. Anghelos pe furtună...
văzu atunci doi ochi mari, albaştri, zâmbitori, — Nu, zău! Ai călătorit vreodată ?
cătând curioşi, o figură mică şi lunguiaţă, o gu­ — O, da! La Patras... Corcyra... Brindisi________
riţă obosită... De-acolo înainte însă tot pe uscat. Acum doi ani
— Sue-te! zise domnul Sandris şi deschise por­ când tata mă luase cu el în Italia...
tiţa. — Aşa ? Dar Atena...
Fotini se agăţă de trăsură băieţeşte, dădu mâna — N'o cunosc... ce păcat! Mă luaţi cu
lui Anghelos şi murmură, — din pricina alergăturii d-voastră când vă duceţi ? Ştiţi, există un proiect...
nu putea să vorbească: Nu-i aşa, papa?
— Bine aţi venit! — De ce nu? zise domnul Sandris. Dacă am
Tânărul, luând mâna verişoarei, o trase la piept avea pe cineva care să te aducă înapoi.
şi o sărută călduros pe frunte. Ea însă, ca sa-i — Anghelos! zise Fotinl. E greu?
întoarcă sărutarea, îi căută buzele şi schimbară — Ba de loc, zise tânărul. Dacă vine şi Mimis,
un sărut repede pe gură. Apoi, obosită mereu şi eu nu mai e nevoie să mă întorc.
bucuroasă, se aşeză în faţa lui, lângă Mimis, şi — Bravo! strigă Fotinl şi bătu cu bucurie din
trăsura porni. palme. S'a făcut. Are să vie şi Mimis cu noi şi
«Păcat, se gândi Anghelos, nu-i seamănă fra­ ne întoarcem împreună!
telui ei!*. — Unde ar fi pomana aia! zise Mimis uitân-
Intr’adevăr, la întâia vedere, nu părea să-i du-se în ochii tatălui său.
semene prea mult. Deoarece culorile erau deo­ Anghelos în tot timpul convorbirii trăgea cu
sebite. Mai deschis albastrul ochilor, mai auriu coada ochiului la picioarele Fotiniei. Gambele
blondul părului, mai mată, aproape ca de grâu ei îl impresionaseră din întâia clipă când sărise
albeaţa şi mai vişinii, mai şterşi obrajii fetei. Iar uşoară în trăsură. Fiindcă purta rochie scurtă, —
forma ei destul de deosebită, rotunjimea mai plină, o rochie simplă de pânză cu dungi, albe şi al­
trăsăturile mai pale, mai lungueţe. Dar tipul bastre, cu creţuri până jos, deschisă la gât, gar­
familiei era acelaş, iar dacă te uitai mai bine, nisită cu dantele de Creta, — picioarele i se ve­
constatai că fraţii se asemănau ca nişte fraţi. deau aproape până la genunchi. Mai întâiu, în-
Tot aşa de bine făcută, puternică şi plină de sevă, tr'un pantof de coloarea pielei, un picioruş elegant,
năvălită de o viaţă precoce era şi fecioara. Cei şapte­ — apoi glesna foarte delicată, pe care puteai s'o
sprezece ani erau trădaţi numai de rochia scurtă, încingi cu două degete, şi de aci în colo gamba,
copilărească, de casta naturaleţă a felului de a fi, grasă, cu frumoase curbe şi cu un fus a cărui
de seninătatea nevinovată a privirii şi de nebunia carne turnată o strângea cu greu ciorapul alb
de o sonoritate argintie a râsului ei. de mătase, întins de ziceai că acum crapă. An­
Era frumoasă? Da, fără îndoială. Dar Anghelos ghelos o privea, o urmărea cu fiecare aşezare ce
se uita când la ea, când la Mimis şi mărturisea schimba, fiindcă trupul Fotiniei era foarte nea­
în sinea lui că adolescentul era mai frumos decât stâmpărat, şi îşi mărturisea în sine că niciodată
fecioara. nu văzuse un picior mai bogat şi mai armonios.