Page 43 - 1933-02

C R O N I C A 123

Teatru, muzică, cinematograf, radio

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. — Cura are si încapi curţi lăuntrice, cu plopi subţiri in loc de chiparoşi şi cu
in aceasti odaie îngustă şi cu lumina strecuraţi pe o singuri jnepeni In loc de merişor. Un avuz se inalţâ cristalin către
fereastri, toati muzica sfinţi a unui inspirat ? Era întreba­ cerul dintre ziduri, ca o rugăciune. Sunt Intr'o casă a
rea pe care mi-o puneam ciutindu-mi locul pe o banei im­ cântecelor. Dicdărătul fiecărei uşi pe unde trec răsuni alt
bricaţi in postav roşu, aliluri de gazdă. De jur împrejur instrument. Sunt sălile de dasi. Aid e pianul, acolo
ne priveau din pereţi fotografii de scene sau de cântireţi vioara, mai Încolo harpa. La o parte de tot se aude orga,
de Operi. Pianul aştepta. orga sau armoniul. Cu cit m'apropiu îşi inmulţeşte sono­
Ne chemase Sabin Drigoi ca si ne citeasci noua lui com­ rităţile, aduni noui şi noui registre, se inconjoari de acom­
poziţie « Constantin Brâncoveanu ». Erau de faţi directorul paniamente, desvolti un motiv, ajută pe un solist si sc re­
Operei, conducitorii orhestrei, regtsorul, pictorul. Luirile găsească intr*atâta izbucnire melodici şi si plutească uşor
aminte se Încordau pentru ca, din acordurile partiturii, si deasupra. De pe prag vid înaintea claviaturii pe actlaş om
scoati liniile unui decor şi mişcarea sc coti ti a personagiilor. care ne cântă acum. Eram la Sabin Drigoi, directorul Con­
De-alituri sc auzea cântecul bitut tare in clape al unui pas servatorului municipal din Timişoara, acum patru ani, când
de balet şi se simţea rotirea in vârful degetelor a fetelor lucra bucată cu bucată arhitectura orhestralâ de astăzi. Mâi­
desbricatc. Un cuvânt a ficut si taci muzica şi si plece nile lui aleargă la fel şi trimit pe sub bolţi închipuite de
in alte odii de repetiţie poporul. Puteam inccpe. catedrale cântecele de mărire. B jbue cuprinsul, tremură icoa-
Nu aduceam de loc aminte de
vestita audiţie a lui Becihoven, din-
tr’o bucăţi de picturi ajunşi popu­
lari prin cromolitografie, cu ascultă-
<r * S6
torii pierduţi in visuri pe divane şi
•£*7
in jeţuri şi cu masca titanului aprin- &L J,
zindu-se intr'un perete, de lumini
verde. Dar, in schimb, compozito­ j I
rul se găsea chiar intre noi cu ochii T T
lui neliniştiţi şi sfredelitori, cu faţa
galbeni şi aspriţi de veghe, cu miş-
cirile izbucnite şi parei sosite de de­
/'V- .
parte. Sabin Drigoi vrea si ne spuni,
nu numai gândul dintâi, dar şi toati
punerea in scenă pe care o visa. II -----
ascultam toţi, şi il ascultam maicu-
seami eu.
Cred că povestea de textul lui
Sandu Tudor, marele acatist al Sfântului Dimitrie cu toate nele, se leagănă candelele. Pe-alocuri, ca o odihnă şi ca un
condacele lui, şi de căutarea prin tot acest codru fremătător zâmbet, ceruri săltăreţe laudi pe Sfântul Prunc sau pe Maica
de versuri a celor câteva stihuri de libret pe care si le Fecioara. Un popor întreg, ieşit din veacuri işi cântă cântecele
poată urca la ceruri aripile armoniei. Ne arăta apoi cum lui de durere şi de bucurie. Sabin Drâgoi cântă insuş, gutural
acest inveliş sonor putea să îmbrace tot aşa de bine pe şi răguşit, ca unul din acest cor nevăzut şi strivechiu, făcut
patronul cel vechiu al Bucurcştiului ca şi pe martirul cel nu din făpturi aevea, ci numai şi numai din sunet şi din
nou şi cum a ajuns Ia Constantin Brâncoveanu dela Dimitrie contrapunct. E un cântăreţ in glugă, plin de colinde şi de
Basarabov, după ce a aflat de cuprinsul unei întrebări in psalmi, Banatul tot, de sub munte şi de pe pusta cu nisi­
Parlament, chiar dela autorul ei. In legătură cu obârşia bul­ puri sburitoare, ascultându-se cum cântă.
gari şi cu felul cum a intrat in racla de argint dela Mitro­ « Constantin Brâncoveanu *, după aceasti întâie citire, s’a
polie titularul marelui hram. Poate spunea de corunle de pus in lucru la Opera Română din Bucureşti. Poate că
călugări şi călugăriţe, de boeri şi boeriţe, aşezate dealungul serbările Paştelui ni-1 vor aduce, in toată găteala lui tea­
stranelor unei biserici, pe când in fund se desfăşcari actele trală, ca un mic Parsifal românesc, mult mai ritual decât
tragediei, prin ridicare de văluri parcă la răsufletul glasu­ creaţia wagneriană. El va putea trece de pe scândurile
rilor: alaiul domnesc, venirea ceauşului, tierea capetelor, lumeşti ale scenei deadreptul ca oratoriu in biserică. Va
cearcănul de aur in jurul capului lui Brâncoveanu. însemna, cel puţin ca o încercare, Întoarcerea muzicii
Eu Începusem sâ-1 amestec pe Drâgoi de-acum cu Drigoi instrumentale In liturghia ortodoxă. S'o Încercăm în acest
de odinioară. Iati-mâ in clădirea Conservatorului din Timi­ măreţ acatist. Chiar dacă am greşi, e cu neputinţă ca Dum­
şoara. Coridoarele sunt albe, lungi şi strimte, pardosite nezeu să nu ne ierte. Prea e frumos. Ca un ctitor. Sabin
cu piawl. de mânistire franciscani sau de cetate împără­ Drâgoi II ţine pe braţe şi II întinde, printre fâlfâiri de
tească. M'-ş mira daci nu s’ar Înşira toate In jurul unei aripi de îngeri. Celui Prea înalt.