Page 26 - 1933-03

HENRI H. STAHL: UN SAT DIN TRANSILVANIA: DRAGUŞUL 1 5 1

de loc în viaţa lor. Dar şi aşa gospodăria, cu divi­ ogor, în afară de conştiinţa unui drept al obştiei
ziunea muncii pe ani de vârstă şi pe sex, re­ la aplicarea unei «sile a pământului*, sunt şi
prezintă un atelier care, peste fiinţa individului,
este singura realitate economică.
Apoi, grupele acestea familiale, trăind în gospo­
dăriile lor, care pe vremuri, ne-o arată actele, erau
sub supravegherea «oamenilor buni şi bătrâni *,
sunt astăzi organizate pe «vecinătăţi *, 12 la număr.
De sigur, o instituţie săsească, dar având faţă de
aceasta deosebiri care indică o tălmăcire nouă, în-
tr’un sistem geografic de vecinătate, a unor reali­
tăţi biologice şi spirituale, de neam, care acelea sunt
arhaice şi comune tutulor satelor româneşti. In
aceste vecinătăţi, astăzi, se aleg «taţi de vecini •»
cari au grija să aducă ajutorul vecinilor oricui s'ar
afla în greutate: fie la săpatul gropii, la moarte,
fie la foc, fie la munci comune de interes obştesc.
Deşi necunoscute de dreptul nostru public, ve­
cinătăţile sunt folosite ca organe intermediare între
sat şi «comuna administrativă *, al cărei rost, din
nefericire, este numai de a priveghea interesele
pe care le are satul, iar nu sătenii.
Aceeaş «vecinătate » e folosită ca instituţie de
asigurare mutuală şi casă de economie şi, mai
mult, ca o casă de sfat şi de cultură. Pe vecinătăţi
se adună iarna oamenii de citesc împreună şi se Buzduganul de grâu
sfătuesc, şi ele permit consultarea rapidă a ob-
ştiei întregi a Drăguşenilor. precise nevoi pe care le poate orişice Drăguşan
Peste aceste vecinătăţi, obştia ea însăş are o simţi: pământul rămas in ogor, îndată după cu­
existenţă hotăritoare în viaţa oamenilor. Agricul­ lesul roadelor, se face islaz de vite, devălmaş. De
tura pe tarlale, de care pomenirăm, îşi are impera­ aceea ritmul muncilor agrare este colectiv: oricine
tivele sale tehnice: ea presupune un plan de muncă s'ar abate dela regulă şi ar întârzia culesul, ar
sătesc. Nu poate fiecare om să cultive ce vrea şi risca să-şi vadă roadele mâncate de vite. Obştia,
unde vrea. In afară de îndătinatul obiceiu de a deci, după laolaltă sfătuire, hotărăşte ziua in care
roti însămânţările în aceeaş ordine, grâu, porumb, trebuie să înceapă aratul, insămânţarea şi mai
ales culesul. Bătând din tobă, ve­
stitorul ei merge pe uliţele Dră-
guşului, din vecinătate în vecină­
tate, strigând ziua in care, de
pildă, «Hotarul din Sus se lasă
islaz *.
Aspectul câmpului drăguşan în
zi de muncă, mai ales primăvara
la arat, când poţi cuprinde cu
ochii mari întinderi de pământ,
este de aceea fermecător. Mişună
câmpul de furnicarul oamenilor,
tineri, bătrâni şi copii, toţi îm­
brăcaţi în haine albe, curate, toţi
încălţaţi in opinci, tcţi cu pluguri
bune, trase de bivoli, de acele
«drugane* care sunt temei al
gospodăriei din acele locuri. Şi
cum loturile oamenilor sunt mici, —
din pricină că sistemul acesta al
tarlalelor pretinde ca fiecare ob-
ştean să aibă pământ in toate tar­
lalele, şi în aceeaş tarla în mai
Clacâ de coasi pentru preot multe locuri, ca să aibă parte egală