Page 27 - 1933-03

152 B O A B E D E G R Â U

din tot pământul, şi bun şi rău, şi pentru ca o o poată trăi altfel. Nu numai «nunta fără de lău­
grindină căzută într’o parte a hotarului să iz­ tari » nu este nuntă, dar nici înmormântarea fără
bească, de-opotrivă pe toţi, dar mai puţin pe fie­ de bocet nu e înmormântare. Şi la Drăguş nu se
care în parte, — când ies la muncă, plugarii lucrează pomeneşte profesionist al muzicei, pentru faptele
unii lângă alţii de-a-valma aproape, ajutându-se esenţiale ale omului. De sigur la horă, un «clana-
şi îndemnându-se, ca la clacă. retist » le va cânta, ca să poată ei juca şi mustra.
Uneori se face ^i clacă adevărată, pentru preot. Dar la nuntă, la «îmbrăcatul miresei», fetele, toate
Se adună de cu ziuă la el acasă, iau masa şi apoi prietenele ei, sunt îndatorate să-i cânte: «taci, mi­
flăcăi şi fete pleacă cu lăutari, de «strâng grâul reasă, nu mai plânge...». Flăcăii sunt aceia cari,
popii ». Nu este numai o răsplătire în muncă a mergând în lanţ de oameni, spun strigăturile,
părintelui, ci o întreagă ceremonie magică, de atunci când duc, în drumuri rituale, pe mire la
străveche origină, în scop de a sili câmpurile la nun, la mireasă sau pe nuni la socri. Iar la masa
mare de după cununie, toţi cei
cari ospătează, şi sunt întotdeauna
mai jumătate satul, trebue să cânte:
«Ia-ţi, mireasă, ziua bună, dela
tată, dela mumă, dela fraţi, dela
surori, dela grădina cu flori ». Şi
asemeni la moarte, când trebue să
faci mortului tot ce i se cuvine, —
dacă e tânăr, până şi simulacrul
nunţii sale cu bradul, — bocetul
trebue să-l spuie rudele, şi trebue
să-l spue şi femeile străine, la a-
numite prilejuri din ritual, după o
melodie care este a satului întreg.
Până şi omul izolat, când cântă
«pe deal »este încă integrat în opera
aceasta de creaţie artistică colectivă.
Căci in toată această artă, individul
este în acelaş timp totul şi mai nimic.
Atâta literatură populară există,
Nunti In biserica din Drlguş câtă ţin minte sătenii. Ei înşişi pă­
strători ai întregii tradiţii literare, ei
roadă bogată. La sfârşit, în sunetul cântecului înşişi executanţi, sunt în acelaş timp ei înşişi creatori.
«Dealul Mohului, umbra spicului...» se face un Rămâi uimit când vezi numărul uluitor de ver­
buzdugan de grâu, în formă de cruce, pe care apoi, suri pe care le poate şti un sătean. Dela o singură
jucându-1, cu lăutari, îl aduc în sat. Din buzdu­ bocitoare s'au putut culege în Drăguş peste 2500
ganul acela vor lua apoi miresele de peste an, de versuri! Dar în acelaş timp rămâi uimit să
grâu de pus în beteală, ca si fie şi ele rodnice. vezi felul în care aceste versuri tradiţionale sunt
De asemeni şi alte munci sunt prilejuri de clacă, veşnic schimbate, după dorul fiecăruia şi împre­
cum, de pildă, claca de tors a femeilor, în serile de jurările de fapt. Surprinzi câteodată improvizări
iarnă, în locuri de întâlnire unde viaţa sufletească pe care le poţi determina precis ca atare, de pildă,
a fiecăruia se amestecă şi se simte solidară cu a celor­ atunci când vorbesc despre tine, străinul care ai
lalţi, mângâiaţi de aceeaş literatură vorbită şi cântată. pătruns in casa lor, în versuri de autentică factură
Poate că nimic nu ne face să înţelegem mai ţărănească. Şi adăogăm că frumuseţea lor nu are
adânc natura acestei vieţi colective decât laturea de multe ori nimic de invidiat, ci dimpotrivă,
sa artistică. Noi, orăşenii, avem desigur o artă frumuseţilor literare culte, pentru ca să arătăm
foarte înaltă. Dar ea e dată pe mâna unor profe­ cât de cu totul altceva este viaţa aceasta a satului
sionişti, cari furnizează opere publicului consu­ faţă de stereotipa noastră viaţă orăşenească.
mator. In forme închegate definitiv, în tipar, ele Acelaş lucru se întâmplă de altfel nu numai in
se păstrează până în clipa când cineva doreşte literatura şi muzica Drăguşenilor, ci şi în toate
întâmplător să ia din bibliotecă o carte ca să ci­ celelalte domenii ale artei. Costumul, minunatul
tească. La ţară însă, toţi oamenii trăesc într'o costum, cum nu se mai află nicăieri, nici măcar în
permanentă atmosferă de creaţie artistică. Arta ţinutul acesta al Ţării Oltului (poate doar la Arpaşul
nu e pentru ţăran o ocupaţie lăturalnică, deosebită de sus; dar totuş nu ca la Drăguş) are şi el aceleaşi
de cea a vieţii, ci arta e o formă firească in care trăsături fundamentale. E un port al tutulora,
trăesc viaţa. Dela botez, la dragoste, la nuntă, până făcut de fiecare în parte. II poartă bărbaţii ca şi
la moarte, nu e împrejurare pe care săteanul să copiii — cei sănătoşi şi mulţi ai Drăguşului —