Page 31 - 1933-03

156 B O A B E D E G R Â U

— Bine, zise Fotini, şi-l lăsă. Dacă ţineţi să mă — Era plin peste tot, dar am scos tot, răspunse
vedeţi plângând... Fie şi aşa! Acum să trecem Fotini. Aşa gol îmi place mai bine. Verdeaţa il
puţin şi pe la chioşc. împovăra prea mult, acoperea ferestrele şi avea
— Cred că ai înţeles, Fotini, strigă Mimis din ceva greoiu, urât şi supărător. Unui chioşc, în mij­
urmă, ce a vrut să spue Anghelos... locul unei grădini, la ce-i mai trebue şi lui ver­
deaţă? Verdeaţa lui e grădina întreagă. Nu-i aşa?
Amghelos îşi închipui chioşcul acoperit cu frun­
zişuri şi văzu că acolo într'adevăr ar fi urâţenie.
Şi recunoscu că vara lui avea dreptate şi gust es­
tetic.
— Bine că te-au lăsat! îi zise.
— A! strigă Fotini. Grădina eu o stăpânesc. E
a mea, o fac cum vreau. Nenea Anastasis are or­
din să nu asculte de nimeni afară de mine.
Intrară in chioşc. Fotini, pe când spunea ace­
stea, si sprijinea într’o mână de măsuţa din mijloc,
iar cu cealaltă se bătea — de două-trei ori — în
piept, ridicând capul cu o mişcare mândră şi
egoistă, care îi şedea de minune. Ochii, ai fi zis
că-şi schimbaseră culoarea, vărsau o strălucire
slabă ca de oţel.
— Ei, vezi ce-ţi spuneam eu adineauri? zise pe
neaşteptate Anghelos.
— Ce? se miră Fotini.
— încă n’am putut să-mi dau seama de ce cu­
loare sunt ochii tăi.
— Albaştri sunt! zise cu o plăcere copilărească
Fotini. Uitaţi-vă la ei.
Şi se opri în faţa lui ca să şi-i arate la lumină.
— Tii! strigă Anghelos; toate culorile din lume.
Ia !... stai puţin să văd. Pupila e neagră cu raze
castanii. Apoi vine o zonă de un albastru închis;
apoi zona se deschide, devine blondă, mai blondă
şi la sfârşitul cercului ajunge să fie galbenă-ce-
nuşie. Ochii tăi amintesc mai mult marea decât
cerul. Albul înclină spre galbenul-auriu al plajei,
iar genele sunt negre şi bat în violet, ca ţepii ari­
— Ştiu, răspunse fata, şi-şi întoarse o clipă faţa cilor de mare.
prefăcându-se tristă; domnul mă găseşte urâtă şi Fotini râse râsul ei nebun.
nu vrea să mi-o spue. — Dacă închid acum ochii, zise, vă mai aduceţi
— Ba, de loc! protestă tânărul. Dacă era aşa, — aminte de toate culorile astea pe din afară?
p^rcă eu-s străin? — ţi-aş fi spus-o. Dar nu-i aşa. Şi îi închise.
De zece ori din momentul în care te-am văzut, — — Nu... nu-i deschide! strigă tânărul tare;
sunt două ore? (şi se uită la ceas), — am zis: «e ţine-i aşa închişi câteva minute!
frumoasă *; şi tot de atâtea ori am zis: «nu e ». Fiindcă deodată faţa fecioarei cu ochii închişi
Serios! străluci înaintea lui ca o frumuseţe mare şi neaş­
Fotini nu spuse nici un cuvânt. Mergea înainte teptată. Era ceva mult mai bătător la ochi, decât
spre chioşc. Anghelos se întoarse către Mimis râ­ clipa fugară în care rămăsese nemişcată in trăsură.
zând şi-i făcu semn cu ochiul. Iar Mimis îi răs­ Mai ales nasul luase o formă curioasă care dăruia
punse la semn: «Aşi! puţin îi pasă ». figurii întregi curăţie şi senin. Şi toate trăsăturile
se limpeziră. Ca un peisaj pe care-1 vede cineva
Chioşcul, în mijlocul parcului, — octolateral, de mai limpede în amurg, decât la amiază, tot aşa
lemn vopsit în verde cu podoabe în formă de de limpede apăru şi obrazul acela, de îndată ce
plasă, — era ridicat pe trei trepte de piatră. Avea fuseseră acoperiţi cei doi sori, cari-1 umpleau de
trei ferestre şi uşa de sticlă. De jur-împrejur, pe lumină şi de umbre.
trepte, erau aşezate la rând mici glastre cu plante Fotini găsi lucrul amuzant şi urmă să ţină ochii
rare. închişi. La urmă uită pentru ce îi închisese şi
— Dar dece n'aţi pus şi vre-o iederă să se începu să se joace de-a baba oarba. Se învârtea şi
agaţe pe lemne? întrebă Anghelos. căută să prindă pe Mimis... Cei doi copii au