Page 32 - 1933-03
P. 32
GRIGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE JS7
alergat o bună bucată de vreme în jurul mesei rezeda? fineţa asta nu-i frumoasă? Culorile astea
râzând şi strigând. Iar Anghelos, retras într’un mate şi atât de nobile? A, n'aveţi dreptate. Mi-ar
colţ, se uita la ei cu drag şi îi pizmuia. fi plăcut rezeda, chiar dacă n'ar fi avut niciun
miros.
Alte mobile n’avea chioşcul, decât masa, o ca Şi luă dela vesta lui Anghelos bucheţelul pe
napea mici împletită şi câteva scaune de trestie. care i-1 dăruiseră dimineaţa, ca să-i arate frumu
Două-trei cărţi se aflau pe masă, precum şi seţea iubitei ei rezeda, o mirosi cu voluptate şi
un lucru de mână, — un acoperământ brodat, înainte să i-1 dea îndărăt, rupse vreo trei muguri
din acelea care ai zice că nu se mai termină nici şi-şi împodobi pieptul.
odată. Ori de câte ori îşi aducea aminte de el, Atunci Anghelos descoperi cum că floarea
Fotinl broda câte un feston. Era pentru Sfânta stâncii îi şedea de minune. Şi prin culoare şi ca
Masă a bisericuţei familiei Sandris, Sfânta Foti- miros. Floarea de rezeda, avea mare legătură cu
nia, şi de aceea nu se grăbea prea mult să-l sfâr blonda şi înalta fată. Tânărul nu putea de sigur
şească. să şi-o explice şi s’o definească; dar în momentul
— Sfânta Masă poate s’o duci prea bine şi cu acela i se păru atât de bătătoare la ochi, încât
acoperământul cel vechiu, care e nou-nouţ, — lă nu se putu ţine să nu i-o spue:
muri Fotini; — apoi mi-au rămas numai câteva — Ştii că floarea de rezeda seamănă cu tine ?...
festoane şi oricât n’aş vrea, tot are să vie o zi în E floarea ta. Poate că ţi s'ar potrivi şi numele.
care am să pun cea din urmă împunsătură de ac. — A! făcu Fotini. Asta ar mai lipsi, să-mi zi
Anghelos zâmbi. Nici prin vis nu şi-ar fi putut ceţi Rezeda! Foarte mulţumesc! Odată un domn
închipui ce emoţie îi rezerva acel acoperământ. mi-a pus numele de Mac, — ştiţi, când eram mai
Intr’un colţ, jos pe podea, erau aşezate la rând
câteva săculeţe cu seminţe, precum şi câţiva bulbi.
Şi lângă fereastra unde stătea Anghelos, se afla un
cerc de lemn roşcat şi lucios şi cinci-şase basto-
naşe subţiri şi lungi.
— Ce-i asta? întrebă tânărul, luând în mână
cercul.
— Un joc, zise Mimis; nu-1 ştiţi ?
— Nu; cum e?
— Se joacă cu bastonaşele astea... Fiecare ia
câte două... Aruncă cercul în sus şi cine-1 prinde...
Aşa!
— Stai! strigă Fotini; mai bine ieşim afară să
i-1 arătăm, dacă vrea, şi să ne jucăm.
— Cu plăcere, zise Anghelos.
înainte să iasă însă, din chioşc, se apropie de
toate trei ferestrele, ca să vadă grădina din toate
poziţiile. II impresionă bogăţia şi varietatea cea
mare a florilor. Atâta verdeaţă, deasă şi bogată în
toate formele şi toate culorile, numai într'o gră
dină puteai vedea. Şi în toată izbucnirea aceea şi
în belşugul florilor, în minunile roşii, trandafirii,
liliachii, galbene, era unică litania crinilor albi cu
seminţele galbene, ai fi zis că ardeau încet, de
ceară, pe ramurile drepte, aprinşi cu o flacăre pa
lidă sub soare şi răspândind beţia unei arome pă
trunzătoare.
— Ce floare îţi place mai mult, Fotini ? întrebă
Anghelos.
— De aici ? răspunse fecioara; niciuna! Nu dau
pe toate la un loc nicio ramură înflorită de cais!
— Dar dintre mirositoarele, cum le zice Ma- Chioşcul, in mjlocul parcului
rieta?
— Rezeda! e singura aromă care-mi place. mică, eram roşie de tot, adevărat mac, — şi nu
— Ai dreptate... Văd însă, — după cum spu ştiţi cât m'am muncit până să scap de el. Aşi!
neam mai înainte, — că aici preferi o fată, inteli
gentă de sigur... dar nu şi frumoasă. In jurul chioşcului era destul loc liber, presărat
— Zău? protestă Fotini; nu vă place floarea de cu nisip şi cu prundiş împestriţat adus depe malul
