Page 33 - 1933-03

1 5 8 B O A B E D E G R Â U

mării. Fotinl şi Mimis începură să se joace acolo cea şi el aminte să şi le ridice şi s'o privească în
cu cercul. Anghelos se uita la ei ca să înveţe şi el. faţă, care întotdeauna îi surâdea.
Doar nu era cine ştie ce mare filozofie acest joc.
— E, l*am învăţat! strigă după puţin timp; Şi acum ce facem? zise Fotini când li se uri cu
acum joc şi eu. cercul. Rătăcim în livadă sau coborîm la malul
— Acum! puneţi mâna pe el! mirii?
Fotini ii aruncă îndată cerculeţul. Anghelos însă — Mai bine la malul mării, zise Anghelos.
văzu că nu era tocmai aşa de uşor să-l treacă, — Haideţi... Aici aţi văzut tot. Aşa dar vă
din zbor, în ambele bastonaşe si să-l ţie la cele place grădina?... A, să nu cumva să-mi spuneţi
două margini ale lor, fără să-l lase să cadă până că o ştiţi de rândul trecut, fiindcă eu eram încă
la mâini ca să-l arunce de-acolo din nou în sus. mică şi n'o îngrijeam. Fie... Acolo se vede graj­
Niciodată nu-i reuşi încercarea cum trebue. De dul şi odăiţa lui Nionios, vizitiul. In căsuţa de-
cele mai multe ori nu putea să-l prindă nici cu acolo şade nenea Anastasis...
un bastonaş; şi dacă vreodată izbutea să-l treacă — Dar în cealaltă, de colo din vale, care se vede
şi într'amândouă, nu le deschidea îndată cât tre­ pe jumătate?
bue şi cercul îi cădea până la manşete! Mimis — A, şade cumătru. Pe acolo, aproape, e şi bi­
îl încuraja; Fotinl însă îi râdea în faţă pentru sericuţa noastră, Sfânta Fotini, — ştiţi, Fotini îi
stângăcia lui. ziceau şi bunichii — dar e mai de vale şi nu se
vede de aici.
— Un baston împiedică pe celălalt, dacă nu ştii
să joci, îi zicea cu viclenie. Toate aceste accesorii, bisericuţa, precum şi zi­
— Adevărat, răspunse el; sau că unul vânează dul scund care înconjura grădina, erau în aceleaşi
mai mulţi iepuri deodată, sau că mai mulţi vâ­ culori cu vila, gălbue cu brâe trandafirii. Iar că­
nează unul singur, tot nimic nu fac. suţele răsleţe păreau nişte copii ai celei mari, casa-
Şi aruncă unul din bastoane, ca să joace mai mumă, nesupuse şi neascultătoare în pustietatea
liber. câmpului.
Colina depe malul mării, unde se află moşia
Şi într'adevăr, acum cercul îi scăpa mai rar, dar d-lui Sandris, avea dinspre partea apuseană o în­
Fotinl râdea tot mai mult. clinare uşoară, oarecum nesimţită spre livada şi
— Aşa ştie şi pisica mea! îi zicea.
câmpul cel întins; din cea răsăriteană însă, şi mai
In cele din urmă Anghelos îşi luă orice nădejde. ales din cea de miazănoapte, forma o prăpastie
Şi a înţeles că mult mai amuzant era să stea deo­ abruptă spre mare. Prăpastia aceasta începea de
parte şi să privească. unde se sfârşea micul podiş al dealului, adică la
— Pentru ziua de azi îmi ajunge atât, zise; în- vreo sută de paşi de grilajul vilei. De cum ajun­
cet-încet învaţă agiamiul. Urmaţi voi doi. geai la margine, vedeai toată coasta de răsărit,
La joc Mimis era mai îndemânatic. Făcea dela stâncoasă, neregulată şi roşcată, prăbuşindu-se
început socoteala unde avea să cadă cercul şi se până jos la mal, ca o scară gigantică, ciclopiană,
ducea să-1 aştepte, fără să alerge mult şi să se stră­ prăvălită şi răsturnată de un cutremur. înălţimea
duiască. Fotinl, dimpotrivă, alerga mereu ca o ne­ dela suprafaţa mării să tot fi fost cam de şaizeci
bună, se lupta şi se străduia până să-l poată prinde; de metri, depărtarea însă era mult mai mare, fiindcă
dar în schimb îl arunca mai frumos, cu mai multă afară de faptul că scara avea înclinarea ei, — nu
graţie. Şi Anghelos se apropia din ce în ce mai era cu totul perpendiculară, — jos, între poalele
mult ca să-i observe mişcările. Când îşi ridica dealului şi mare se întindea drumul depe mal,
mâinile în sus şi apoi le lăsa repede jos şi le adu­ care ducea la oraş, atât de lat în locul acela, încât
cea înapoi, tânărul ei piept sălta înainte, întindea forma un fel de terasă. Era Piaţa Stâncii Roşii,
rochia de credeai că acu o rupe, şi apăreau o clipă un cartier întreg, cu biserica lui — Sf. Fecioara
limpede, curbele celor două sfere gemene. Tora­ Kokkinovrahidtissa,— cu cafeneaua, cu căsuţele
cele de efeb era lat, şi ele se umpleau la o depăr­ lui albe în formă de cerc, din care multe erau
tare armonioasă una de alta. Nicio strânsoare, închiriate vara de străini şi localnici.
niciun fel de strâmbătură nu urâţea plasticitatea In partea de miazănoapte prăpastia era repede,
naturală a trupului, iar mijlocul liber, nu tocmai aspră, groaznică. Te apuca ameţeala când stăteai la
subţire, amintea trăsături de fecioare de marmoră. margine şi te uitai în haosul acela. Coasta verticală,
Viaţa însă, suflul, însufleţirea trupului în cămă- ca un zid, avea pe ici-colo nişte gheburi. Era cu
şuţa alb-albastră, era mişcarea veşnică, tremurul neputinţă să scoboare pe acolo un om, oricât de
acela care urmărea cu credinţă, repede sau încet, sprinten şi de îndrăzneţ. Jos marea uda stânci
violent sau lipsit de nuanţe, ritmic sau neregulat, roşi-verzui, după ce dădea ocol unor lespezi as­
fiecare pas al fecioarei. In deosebi când alerga, cuţite, ieşite din apă. Drum aici nu se afla, căci
spectacolul era atât de atrăgător, încât Anghelos terasa se oprea chiar la colţ, fără să se ia după
îşi pironea privirile pe pieptul ei ca un aiurit, şi curba dealului, care forma un fel de cap de
numai când Fotinl se apropia prea mult, îşi adu­ peninsulă. Acest loc se numeşte Stânca Roşie,