Page 39 - 1933-03

164 B O A B E D E G R Â U

Un pumn de petale de trandafiri, care-i fură mai sfântă. Pe cea dintâi mulţi o trădează, pe cea­
plesnite cu putere în obraz, îl deşteptă. Deschise laltă cine ar fi în stare s'o ignoreze?
ochii şi văzu lumina zilei şi pe verişoara lui.
— Scoală-te! îi strigă. Ce lenevie e asta pe d-ta? Anghelos se sculă din pat cu o uşurinţă şi cu
Fiindcă e prima zi te-am lăsat o oră mai mult, o bună dispoziţie neobişnuită. Aerul dela Stânca
cu gândul că puteai fi atât de discret să te scoli Roşie, in douăzeci şi şapte de ore îşi făcuse efec­
singur. Dar de unde! e şapte şi d-ta încă dormi... tul. O nouă viaţă îl umplea, în piept simţea un
— Ca un buştean! întregi Anghelos. nou avânt. Iar când se apropie de fereastră şi
— Zău... Mă mir că nu te-ai deşteptat de respiră adânc şi cu plăcere adierea matinală, par­
atâta zgomot ce ţi-am făcut din stânga şi din fumată de florile primăvăratice, avu impresia că
dreapta. Inchipueşte-ţi, vorbeam cu Mimis, el din renăscuse.
odaia lui, eu din odaia mea. Strigam la d-ta, In faţa lui se întindea livada cea mare de mă­
strigam... degeaba! slini. începea chiar dela peretele grădinii şi se
Anghelos se uita la ea şi râdea, jucându-se cu pierdea încet, încet, cu o uşoară povârnire a te­
petalele de trandafiri. Ea deschidea canaturile. renului, aşa încât din ultimii pomi se zăreau nu­
— E, haide odată! Te-ai trezit de-abinelea... mai vârfurile. Mai la vale vor fi fost şi alţii cari
sau te pregăteşti iar să dormi? nu se vedeau deloc. Urma un drum nevăzut şi
— Nu, m’am trezit. acesta şi apoi începeau pe partea cealaltă alte înăl­
— Bine, atunci plec, te las să te scoli... Dar ţimi, alte dealuri, depărtate şi nesfârşite, răsădite
mai repede, fiindcă astăzi avem planuri mari. A! şi ele cu câţiva măslini bătrâni.
stai să-ţi spun bună-ziua. Anghelos, căzut pe gânduri, îşi aţintise privirile
Fotini se apropie repede de pat, îşi rezemă pe cei mai apropiaţi. Cu trunchiurile lor măreţe,
amândouă mâinele de umerii lui şi-l sărută pe înalte şi scorburoase, umflate şi strâmbe, cu frun­
obraz. zişurile argintii, rotunjite şi împuţinate, pomii
— La revedere! strigă. Te aşteptăm. aceştia cu viaţa nesfârşită semănau cu nişte bă-
Şi pieri după paravanul galben, cu florile fan­ trâioare scunde şi grase cu părul alb, bune şi
tastice de culoare albastră. vrednice, gospedine care muncesc fără întrerupere,
O clipă, Anghelos văzuse strălucind aproape, aşezate la rând şi cu băgare de seamă să nu se atingă
foarte aproape, gâtul ei fraged şi alb-roz, ca pe­ una de alta. Soarele trecea prin frunziş cu uşu­
talele unor trandafiri de culoarea cărnii, pe care rinţă, iar umbrele lor cădeau pe pământul roşu,
le văzuse ieri în floare in grădina Stâncii Roşii. subţiri, palide şi pline de găuri. Nimic din frumu­
Purta o bluzuliţă de dimineaţă de culoarea dulce seţea tinerească a pinilor sălbatici, din mlădierea
a căpşunilor, mai deschisă la gât decât cămăşuţa femeiască a plopilor, din măreţia bărbătească a
de ieri, iar partea grumazului şi a pieptului, atât platanilor. Dar cu siguranţă că nicio pădure nu
cât se desgolea în faţă, ziceai că avea aceeaş cu­ avea pacea, fecioria şi cinstea care picura din bă­
loare într'o nuanţă mai uşoară. Era în adevăr ceva trâna livadă de măslini.
frumos şi armonios. Dar mai mult decât apariţia Pe jos pământul roşia viu, mai roşu după ce
gingaşe a fetei, asupra lui Anghelos făcu mai mare fusese udat de rouă nopţii, care laolaltă cu el se
impresie nevinovăţia salutului ei frăţesc. făcea ca sângele. Sus, cerul se întindea ca de
Poate, se gândi, dacă ar fi fost o altă verişoară, smalţ albastru şi plin de lumină. Atmosfera cu­
ar fi şovăit să intre în camera lui, cât era încă în rată şi străvezie de cristal; iar verdeaţa grădinii îm­
pat, ca să-l deştepte cu un sărut... podobită peste tot cu florile multicolore ale di­
Dar educaţia Fotiniei era altfel. Pentru ea, mineţii. Ciripirile păsărilor vesele şi zgomotoase.
rudenia era ceva mare şi sfânt, care-i îngăduia Şi contururile dealurilor depărtate, uşoare şi ar­
orice manifestare de dragoste, fără nicio şo­ monioase, ca nişte curbe de corp tineresc. Da;
văială, fără teamă, fără gând rău. Şi apoi, cât cinstitele bătrâneţi ale livezii de măslini albeau cu
priveşte aceasta din urmă, Fotini era încă atât de o frumuseţe distinctă în mijlocul tinereţelor înfier­
mică, iar Anghelos atât dc mare! Acest văr putea bântate, ale vieţii, puterii, vlăgii. Vedeai acest
să-i fie foarte bine şi părinte... Tinereţea lui apa­ lucru, îl simţiai împrejur, peste tot, dela ţărâna
rentă ar fi făcut-o tocmai să nu-i fie silă de el, iar înflăcărată a pământului şi până la razele strălu­
curtenia, să nu-i fie teamă. La urma urmei, dacă citoare ale soarelui.
ar fi fost urât, cu barbă, greoiu, serios, un adevărat Repede şi-a dat seama Anghelos că buna lui
cvadragenar, vara lui poate că n'ar fi avut atâta stare era de natură amoroasă. Fără îndoială, na­
poftă şi plăcere să se atingă de el şi să-l sărute. tura aceea îl făcea aşa, aerul, priveliştea. Acelaş
Cu cât ar fi fost vinovată atunci pentru aversiune, sentiment care-1 năvălea în fiecare primăvară, acum
cu atât era acum pentru înclinarea ei. Rudenia in primăvara dela Stânca Roşie, mai îmbelşugat,
pentru cei mulţi, pentru cei mai mulţi, e desigur mai puternic, se revărsa din toţi porii lui. Şi
ceva mare şi sfânt. O altă rudenie însă, sufletească fără să vrea, din nevoia unei fragede evocări, îşi
şi trupească, este pentru toţi mult mai mare şi aduse înainte figura Elizei.