Page 41 - 1933-03

i66 B O A B E D E G R Â U

Erau mărgărite şi maci. Ici, colo se vedeau şi un spărgător de valuri improvizat, parte natural,
floricele galbene de câmp, de cele care lucesc atât parte de mâna omului.
de viu, de-ai zice că sunt ude. Macii şi mărgări­ Anghelos văzu pe Fotini suindu-se pe dig şi de
tele le înecau însă pe toate celelalte, iar livada acolo sărind jos pe pietre. Nu se mai vedea, dar
năvălită de lumina soarelui, părea de departe un i se auzea vocea. Iar când ajunse şi el până la
covor gros, alb şi roşu. Nici urmă de smarald; dig, constată că stătea de vorbă cu Mimis.
florile, nenumărate, dese unele peste altele, aco- Ceva mai departe o barcă se legăna alene pe
apă, legată de o stâncă. Şi barcagiul era înăuntru
şi făcea pregătiri.
— Ştrengăriţă ce eşti! strigă Anghelos. Ţi-a
fost milă de mine, ai? sau nai vrut să coborîm
pe potecă, de teamă să nu-ţi văd barca şi să se
strice surpriza?...
Zicând acestea, sări digul şi începu să calce cu
băgare deseamă şi anevoe pe pietrele alunecoase.
Copiii râdeau.
— Ba de loc! răspunse Fotini. Şi parcă puteai
tu să ghiceşti că barca ne aştepta pe noi?
— Nu era să văd pe Mimis?
— Crezi ? Şi chiar acuma când îl vezi, ştii ce
facem cu barca?
— Ne plimbăm de sigur.
— Ba, de Ioc!... şi nici n’ai să ghiceşti aşa
uşor. Mai bine apropie-te şi vezi ce are înăuntru...
Anghelos se apropie.
— Bună ziua, moşule!... Nidnio îţi zice şi
d-tale?
— Bună ziua, boierule !... nu, Stamatis — zise
barcagiul, un om între două vârste, cu faţa deş­
teaptă, privind curios şi cu respect în acelaş timp
pe străin.
In barca, elegantă şi vopsită proaspăt, albă cu
dungi albastre şi cu covoare noui pe băncile pu­
pei, Anghelos văzu câteva coşuri pline cu de-ale
mâncării şi băuturii. Exista însă şi un grătar cu o
grămăjoară de cărbuni la proră şi un coş cu unelte
de pescuit.
— Ne ducem la pescuit! strigă Anghelos.
Ceva mai departe o bard se leglna alene pe api
— După cum vedeţi! răspunse din spatele lui
vocea batjocoritoare a Fotiniei. Ei, ce-ai rămas cu
periseră cu totul verdeaţa de dedesubt. Vântul gura căscată? Vrei să spui că nu-ţi place?
sufla; iar floricelele se legănau alene, strâns îm­ — De unde vrei să ştiu? zise Anghelos; parcă
brăţişate şi se sărutau, ca şi cum ar fi fost îmbă­ am mai pescuit vreodată?
tate de bucuria vieţii. — Cum!? n'ai pescuit niciodată? strigă mirat
Mimis, care-şi trăise jumătate din viaţă în mijlocul
Ajunseră jos la drumul de pe malul mării. Fo- undiţelor şi nu-şi putea închipui că se află om
tini sări cea dintâi şanţul mărginaş şi dădu mâna în lumea asta care să nu fi încercat în viaţa lui o
lui Anghelos să sară şi el. Trecură prin faţa că­ asemenea bucurie. Auzi, Fotini? Na pescuit nici­
suţei tinerei tuberculoase, cu o strâmbătură de odată !...
groază şi milă pe faţa Fotiniei, ieşiră pe podiş şi — De ce nu? râse Anghelos; credeţi că toţi
înaintară până unde se sfârşea poteca de ieri a sunt amfibii ? Dar există şi animale de uscat...
stâncii. — Dar nici atunci când erai mic, întrebă Mi­
— Mi-a fost milă să te mai desnod pe stâncile mis, nu ţi s'a întâmplat să pescueşti de pe vreun
astea, de aceea am ocolit atâta, zise Fotini. Şi ţărm cu ţaporina?
numai pentru tine am dat pe la casa de colo... — Se poate... nu-mi aduc aminte... te po­
Dă fuga acum, că ne aşteaptă. meneşti ...
II lăsă şi alergă drept la ţărm. — Te pomeneşti că nu ştii nici să înoţi! zise
Exista pe toată lungimea podişului un diguleţ Fotini.
scund, iar în spatele lui începeau pietrele malului, — O, cât despre asta, ştiu destul de bine.