Page 42 - 1933-03

GRIGORIOS XENOPOULOS: STANCA ROŞIE 167

— Aşa dar... dacă răstumăm cu nebuniile — Ciupeşte! strigă cu bucurie, cu înfiorare, cu
noastre barca, nu-i niciun pericol să te îneci?... bătăi de inimă.
— Niciun pericol, fiţi pe pace. Şi acum haideţi! Trase şi scoase afară o sarigă. Şi încă ce sarigă!
Să mă fac şi pescar la bătrâneţe! Asta-mi place. mai mare decât toate cele prinse până acum.
Bravo, Fotini; surpriza ta a fost frumoasă. Nu se poate descrie plăcerea, nerăbdarea lui,
Trecu cel dintâiu în barcă şi dădu mâna Fo- până să puie din nou hrană la undiţă şi s'o arunce
tiniei; ea însă nu i-o primi şi cu o săritură se iarăş. Cu întâmplarea asta mică, se făcea în el
găsi lângă el şi-l împinse de umăr atât de tare, un fel de descoperire. Niciodată în viaţa lui n’a
încât puţin a lipsit să nu cadă amândoi. simţit o astfel de emoţie ca în clipa când peştele îi
— Hm! văd că o s'o ducem bine! zise Mimis mişcă mâna! Niciodată până acum n'a simţit o
peste măsură de mulţumit. atât de mare curiozitate, unită cu patimă, ca în
Şi intră şi el, dar ceva mai cuminte. clipa când trăgea undiţa, fără să ştie ce a prins!
— Gata ? Niciodată în viaţa lui n’a simţit o mulţumire mai
— Porneşte, birjar! vie, o mai mare mândrie, decât atunci când din
Barca fu deslegată şi lopata proptită de piatră adâncurile necunoscute, apăru în sfârşit sariga şi
ca să se depărteze. Mimis se aşeză la cârmă. Sta- văzură toţi că el nimerise cea mai bună pradă.
matis începu vâslitul, încet şi ritmic.
Bine, zise Anghelos. Poate să fi pescuit vreodată, Şi atunci îşi explică patima pe care o naşte pes­
când era copil, dar o amintire nu-i rămăsese, nici cuitul şi recunoscu spre ruşinea lui că succesul
bună, nici rea. Iar acum, când e mare, nu i sa în lupta asta neegală a omului cu animalul mării,
întâmplat să puie mâna pe undiţă. De aceea nu — mare plăcere, — era şi pentru el, după cum
era de loc necăjit că-1 luau astăzi cu ei, verii lui, încercase întâia oară, o ispită nestăvilită. Şi poate
să încerce o emoţie iubită de toată lumea, cu avea să-l cuprindă patima, dar nu pentru mult
totul nouă pentru el şi necunoscută. timp. Era iute în toate ale lui... o ştia bine.
Barca înaintă aproape direct în larg şi după ce Fără să vrea, această impresie o puse îndată în
făcu o bună bucată de drum, Stamatis lăsă vâs­ legătură cu o alta. Mai adineauri, în pustietatea
lele şi cufundă piatra. Locul acela, dintre toate drumului mărginit de platani, când, învins de
cele mai apropiate, era după părerea lui cel mai ispita albei şi tinerei frumuseţi, apucase cu vi­
nemerit. Şi pe când se pregătea să arunce nada, clenie pe Fotini de mijloc şi lipise o clipă coasta
Mimis, cu zgomot destul de mare, luă coşul şi ei de a lui, simţise o plăcere momentană, însă
împărţi uneltele şi hrana pentru undiţă. atât de vie, cât nu mai simţise din timpul de
Lui Anghelos îi dădură ce aveau mai bun. Ii când vârsta îi tocise oarecum sentimentele. Era
puseră hrană la undiţe, nişte râme roşii; le arun­ pentru el ceva nou, neaşteptat şi apocaliptic. Nu­
cară, îi făcură un mic laţ la firul de păr de cal, mai un astfel de trupuşor, se vede, şi numai în
i-1 puseră în mână şi-i ziseră: mijlocul acelei naturi care îi deştepta o dorinţă
erotică, era în stare să-i mai dăruiască o atare
— Fii cu ochii în patru... şi noroc 1
— Ei, şi acum? zise Anghelos foarte hazliu cu înfiorare voluptoasă. Ii aducea aminte mulţumirea
inexperienţa lui. uşoară a zilelor lui efebice cu cea dintâi femee
— Acum, zise Fotini, ai să stai cuminte şi ai care-i ieşea înainte, şi plăcerea curată, neprefăcută
să aştepţi să se dea peştii. Cum simţi cea mai şi integrală, pe care în zadar o căutau anii din
mică mişcare, trage cu putere aţa şi ai să prinzi. urmă, ca ceva pierdut pentru totdeauna, cu cele
Aruncaseră cu toţii undiţele şi aşteptară... Cel mai frumoase femei, cu cele mai plastice tru­
dintâiu Stamatis prinse un chiticel... După puţin puri ... Simplitatea verişoarei lui, care credea
timp, Mimis prinse şi el o sarigă... Anghelos atât de mult în rudenie, îi răscolea adâncul şi
aştepta într’una... dar nimic! Copiii, absorbiţi pentru alte clipe. Şi ispita era greu de urnit. Avea
de încordare, nu-i prea vorbeau, abia îl băgau să-l cuprindă patima; dar nu în chip înfricoşat,
de seamă. Iar el privea panorama ţărmului oglin­ nu pentru multă vreme. Era iute în toate ale lui...
dită în apele liniştite, se uita şi la verişoara lui, o ştia bine.
extatică şi distrată, şi începu să se cam plictisească.
Ceilalţi totuş prindeau... Ceata cea proastă a sarigelor, pe care o atră­
In sfârşit îşi pierdu răbdarea şi trase afară in­ sese spre locul acela momeala trădătoare, fu de­
strumentul, ca să vadă de ce nu prinde. Dar vai! cimată de veselii noştri pescari. Numai Anghelos
Hrana era mâncată şi nici nu prinsese de veste! singur a prins trei, afară de cele care-i scăpau la
îşi bătură joc de el şi-i puseră din nou hrană scoatere (Nu era uşor şi necazul ăsta, să tragi un­
la undiţă. diţa svârcolită şi deodată să te trezeşti cu ea
O aruncă din nou, — ce să facă? — şi aşteptă. moartă şi goală...). Stamatis prăji peştii la grătar şi-i
Deodată, pe când, disperat, se gândea să se mâncară pe loc, împreună cu celelalte merinde,
lase păgubaş, simţi la deget o împotrivire. Aţa pe care le aduseseră cu ei. Un prânz mai vesel şi
era cât pe-aci să-i scape din mână... mai bun decât această gustare în larg a pescarilor,