Page 49 - 1933-03

174 B O A B E D E G R Â U

cum arăta atunci, n'o mai recunoaşte, in înfăţişarea inoită blicaţiile timpului sunt puţine şi slabe. Dacă nu culegem acum
de astăzi. Sfinxul de bronz, încruntat şi înalt, al lui Paciurea, a ce-a mai rămas, nu vom mai fi In stare niciodată.
plecat din colţul zidului dela miazăzi de unde te prindea Ştiu că scoborisem de curând in Buzău. Oraşul se intindea
deodată, drumeţ întârziat, in ochii lui nemişcaţi şi fioroşi. înaintea mea cu străzile lui drepte şi cam pustii. Pe o st răşini
înăuntru s’au aşezat alţi proprietari, mai moderni, şi au cu­ de casă, la doi paşi de gară, îşi deschidea la răstimpuri o aripă
răţat locul. Florile de lumină ale lui Luchian şi carele cu boi neînchipuit de largă un vultur, cine ştie cum Îmblânzit şi
sau dorobanţ» de sat călări ai lui Grigorescu au plecat la Cluj. sălăşluit acolo. El mărea incă singurătatea şi puţin păragina
locurilor. Omul insuş, care se putea deda la asemenea îndelet­
niciri jupiteriene, era dintr'o lume cu vreme multă şi fără prea
strânsă legătură cu veacul plin de fierbere. Mi dusesem ca să
cercetez o bibliotecă a liceului, care are nume, mi se pare,
„COLLECTIONT APOLLO" Hajdeu şi se poate făli că a dat întâia catedră de desen lui
. ART R O U M A I N M O D E R N E Andreescu. Omul insuş, un profesor firav şi cu multă râvnă
pentru cane, care mă ispitise acolo, a munt. E ca o moarte
'iniştită întinsă peste tot acest colţ de visuri şi de existenţe
răsleţe.
ANDREESCU Mi-aduc foane bine aminte de un portret, care e numai o
schiţă, cu o tonalitate de rugină şi de purpură obosită. Acelaş
Andreescu, aşa cum 11 cunoaştem din pometele lui păstrate
de Pinacoteca Statului şi de Muzeul Toma Stelian, ne priveşte
G. O P R E 5 C I ' şi din acel perete rece de şcoală, puţin cu o privire întoarsă sau
dintr’o parte, de om care se desprinde şi pleacă. Era de pe
atunci postum. Nimic din luarea aminte sau din bucuria de
viaţă a unui autoponret. O oboseală fără durere, o slabă
compătimire şi o trecere pe gânduri prin poenele înflorite şi
prin ploaia de cioburi de curcubeu a pământului. Dedesubt,
ca o mărturie, se vedeau câteva peisagii mici. Profesorii vorbeau
cu oarecare evlavie. Aveau aici, ca nişte icoane de altar scump
şi le arătau oaspeţilor cu mândrie şi convingere. Poate că şi
Buzăul ar avea de destăinuit incă. Mă indoesc dacă l-a întrebat
cineva. Sunt încredinţat insă că Cioflec ar fi poposit prin el,
dacă n’a şi făcut-o. Cine ştie dacă manuscrisul lui, in care a
ţesut, ca la un gherghef înalt, pe Andreescu, are să mai vadă
tiparul!
Trcbue să fim, deaceea, cu atât mai recunoscători d-lui G.
Oprescu şi acestui frumos Andreescu încadrat ca intr’un
chenar de jad, in canonul lui estetic. D-1 G. Oprescu e ca o
cisternă romană, care se umple incet, pic cu pic. Treci astăzi
avcc 95 reprcKÎactiofis pe lângă ea şi te depărtezi cu părerea că n’ai s’o vezi niciodată
plină. Convingerile d-sale cer timp şi mai ales fapte. Lumina de
fulger, pe care ne aşteptăm s’o aibă din contactul cu o operă
EDITIONS JKA M URI* —CRAI OVA de artă, nu se stârneşte, sau e trecută prin tot felul de sticle
lăptoase şi slăbitoare. Dar intr’o singură zi cisterna s’a umplut
cu cea mai limpede dintre ape. Ea e semeaţă atunci de tot cerul
Coperta pe care îl poate răsfrânge şi de toţi însetaţii pe cari ii poate
potoli. Aşa a fost ieri cu Pctraşcu şi aşa e acum cu Andreescu.
Cioflec insuş a ajuns o instituţie, cu buget şi custozi, intr'o Rândul trecut a şi mărturisit că pictorul la început nu-1 inte­
aripă de institut de studii clasice. Lumea merge repede. resase. Despre Andreescu n’o mai spune, dar trebue să fie cu
Dacă ne-ar fi dat insă Cioflec ceva despre Andreescu, e sigur atât mai adevărat. Tocmai deaceea a izbutit să ne dea, şi pentru
că ne-ar fi dat mai mult o viaţă, cu faptele ei de toată ziua şi unul şi pentru altul, cele dintâi şi nişte foane respectabile
cu podoaba numai din când in când a creaţiilor lui, ca nişte monografii. Nimănui poate dintre criticii şi esteticienii noştri
ilustraţii intr’un text, şi mai puţin o caracterizare şi o analiză mai proaspeţi de ană nu i se potriveşte mai bine dictonul că
aproape tehnică, aşa cum face d-1 Oprescu. Stau dovadă despre geniul e răbdare, decât d-lui G. Oprescu.
această înţelegere a unei monografii asupra unui artist cele Dau câteva rânduri din panea biografică a cărţii. Traduc:
două volume strălucit ilustrate despre Grigorescu şi Luchian. « S’a născut la 15 Februarie 1851. Numele familiei lui era in
Ne-ar fi fost drag să auzim istoria cuiva care e mai mult o adevăr Dobrescu, dar pictorul a fost înscris ca Andreescu in
legendă. S’au implinit tocmai cincizeci de ani de când a plecat registrul de stare civilă, după numele tatălui. Andrei. E bine
dintre noi măcinat de boala galbenă a toamnei. Mai sunt să se ştie că învăţătura începătoare i s’a dat intr'un pension
câţiva bătrâni cari l-au cunoscut. Urmele vieţii lui prin pu­ panicular, ceea ce arăta la părinţi, nu numai o bunăstare