Page 52 - 1933-03

C R O N I C A 1 7 7

altor aşezăminte şi clase sociale, n'ar fi fost cum nu se poate suşirile lui mai liniştite şi mai pietroase, ne acoperea cu incă
mai nimerită să umple o adâncă şi felurită frescă epică! un val de daruri. Rebreanu a deschis atunci, fără să ştie,
Să ne gândim numai la acea explozie, impletită din bucu­ poana spre roman celor cel puţin 39 de colegi, cari i-au
rie plastică şi din patimă descriptivă, care a făcut dm Nico- călcat In urme minunaţi de ce cale li se arăta înainte de un
lae Filimon un Înaintaş al romanului social românesc. om care nu păruse, după experienţa dela «Convorbiri critice »,
« Ciocoii vechi şi noi» ai lui stau astăzi scufundaţi pe trei că mai are ceva de spus. Au venit apoi, Intr’o îneercare de
sferturi în istoria literară, dar incărcătura e de preţ şi steagul înoire şi de adâncire, care a fost a doua uimire a fenome­
de deasupra vorbeşte de ţările de vis ale corăbierilor. Ei nului Rebreanu: « Pădurea spânzuraţilor «, roman din râsboiu,
au fost încă destul de vii ca să ispitească pe doi scriitori nu de râsboiu, cu cea mai zguduitoare zugrăvire a echivo-
de azi să-i pună In scenă şi pe un public de altă urzeală lului naţional austro-ungar şi a sufletului românesc transil­
socială, să-i urmărească. Să ne găndim mai ales la romanele vănean încadrat în el; • Adam şi Eva», cu mai multă litera­
lui Duiliu Zamfirescu, începând cu • Viaţa la ţară», urmând tură, atât in construcţie, de călătorie prin istorie a unor
cu • Tânass Scatiu • şi revărsându-se in celelalte părţi ale apariţii de metempsihoză şi teosofie, cât şi în scrisul mai
ciclului. E de altminteri întâia compoziţie ciclică a literaturii
epice româneşti. Ea prinde numai clipe din lrământările
celor douăzeci de ani de după răsboiul neatârnării, deşi
avea ambiţii mult mai mari, dar prin ele se străvăd şi fi­
guri scumpe, care vor fi reluate de alţi scriitori, lată pe
Saşa, lumea nouă a unui bărăgan plăsmuit şi moleşeala fa­
tală puţin tolstoiană. Sunt acolo, cu toată infrânarea voită
a tratării şi cu toată limba de o curăţenie caligrafică, pagini
de o mare frumuseţe şi de pildă încă şi astăzi. «Viaţa la
ţari» e pentru romanul nostru clasic ceeace e « Făclia de
Paşte» pentru nuvelă. Ele trebue mereu cetite, nu ca să fie
imitate şi nici chiar meditate, ci ca să îmbete puţin cu mi­
reasma lor de literatură cumpănită in toate părţile ei şi stă­
pânită fără şovăială şi fără emoţie, dintr’un jeţ înalt, de pro­
priul ziditor. E multă artă pentru ană in ele, cu toţi fiorii
omeneşti care le încing. Iar după romanele romantice ale
epocii eroice, după romanele realiste ale epocii junimiste,
să ne gândim insfârşit la romanele sămănătoriste. Nimeni nu
le-a încondeiat mai meşteşugit, acum cu trăsături sumare ş>'
măreţe istorice, acum cu punctări de durere şi de umilinţă
din viaţa măruntă provincială, ca Mihail Sadoveanu. Caval­
cadele nebune din • Şoimii » mai răsună prin priveliştile fu­
murii ale Moldovei şi înecarea înceată in desnădejde din
« Floarea ofilită * şi din «însemnările lui Neculai Manea •
mai măreşte destui ochi in întuneric. Ele nu erau poate
decât nişte nuvele mai lungi şi se mulţumeau prea uşor
numai cu înjghebarea unei atmosfere, dar nu se găseau mai
puţin pe acelaş drum de creştere epică. Fapt e că romane
aveam, fără ca romanul să se poată naşte. Răsboiul ni l-a adus
amestecat cu darurile lui sângerânde.
întâia carte a acestei epoci a romanului românesc a fost
« Ion » al lui Rebreanu. Să nu răsfoim recenziile şi cronicile
vremii, care jumătate înalţă şi jumătate tăgăduesc, ci să ne
aducem aminte. A fost, după cucerirea politică a Ardealului,
ca a doua cucerire, sufletească. Nu atât dragostea de pâmânt
a Glanetaşului şi câte nelegiuiri a făptuit pentru ea, ne in­
cinta, ci toată acea lume neaşteptată, la un loc şi deavalma,
firul, care cu toate ocolurile, nu se pierdea niciodată, pasul
greu al scriitorului, care se auzea umblând prin tot roma­
nul, fără ca el să se arate undeva. Rebreanu a povestit mi Th. Aman de K. Storck
se pare că «Ion * a fost scris şi era gata Încă înainte de
râsboiu. Bine că n'a apărut atunci! Chiar dacă nici un om înalt, şi de aceea, cred, mai rece şi mai nearticulat; «Ciu­
cuminte n’ar putea stărui că, fără el, ceeace i-a urmat ca la leandra*, o problemă de ereditate patologică intr’un mediu
o chemare, nu s'ar fi întâmplat sau ar fi fost altfel, noi ştim de conflict şi de încercare de amalgamare de clase sociale
in tot cazul ce a fost. Rareori cane a apărut la timp mai româneşti; «Crăişorul», o întoarcere spre un ardelenism po­
potrivit şi a stârnit mai multă luare aminte. Ardealul, cu în­ pular istoric; «Răscoala», o reluare a unui Ion colectiv.
K