Page 61 - 1933-03

i 8 6 B O A B E D E G R Â U

Maria Sadov* aproape rococo! Artista e feriţi de lisirile in Tirajul acesta e apoi statornic şi asigură existenţa « Helico­
voie, care pot duce oriunde, iar publicul capiti încredere nului * printr'un fel de apariţie prin subscriere. Sistemul e poate
şi cauţi si înţeleagă pini şi incercirile care nu sunt pentru el. cam bătrânesc şi de cerc mai curând restrâns, dar aici izbu­
teşte. Pe lângă laturea curat comercială, el face şi legături
de alt fel între cetitori şi publicaţia lor. Editura înfiinţată in
juful revistei, publică apoi şi cărţi, pe care le răspândeşte In
acelaş număr şi cu aceeaş chezăşie de desfacere. E vorba de
o organizaţie, de care scriitorii unguri se simt mândri, pentrucă
n’o văd asemănătoare la niciun popor.
Scriitorii sunt prea individualişti, prin rost şi metodă de
viaţă, ca să se poată uşor grupa, nu numai in jurul unui
ideal estetic, dar şi în jurul unui steag de cultură, cu lozincă
editorială. Lucrul s’a mai încercat şi există şi astăzi in alte
părţi, dar nu în aşa măsură şi nici cu atâta durată. Pentru
amândouă aceste însuşiri, colegii noştri din Ardeal pot să
fie oricât de fâloşi, de vremece au, şi nimeni n’ar aveâ cum
să le tăgăduiască toate drepturile. Tăgăduitorii cu orice preţ,
de altminteri, nu lipsesc. Din punct de vedere social, ei in-
vînuesc cercul Heliconului că ar fi o grupare de baroni, de
episcopi şi de acoliţi de-ai lor, care ar duce Intr’o lume
schimbată, obiceiuri de curte mică ardeleană sau de salon
crăiesc, de unde atât Voevodul cât şi Craiul au plecat şi
n‘a rămas să le păstreze tradiţia decât bufonul. Din punct
de vedere naţional, ei merg până acolo să spună că Hclico-
niştii păstrează prea strânse legături cu Budapesta şi, in loc
să ajute la o adaptare după împrejurările noui şi la o orga­
nizare a maghiarimii ardelene de sine stătătoare, se menţin
în păreri şi atitudini întârziate, care se explică prin aceleaşi
lipsuri de structură socială. învinuirile acestea le-am auzit
nu dela Români, d dela Maghiari, şi tot dela scriitori. E
drept că aceştia trăiau mai cu seamă spre câmpie şi in centre
munritoreşti. Orizontul lor se ridica peste cel din miezul
Ardealului, care e ţărănesc şi tradiţionalist. Am discutat dese­
ori cu membri ai Heliconului, pe cari li cunoşteam mai bine,
Părintele N. Pope seu, uleiu de Merica Râmniceanu
aceste argumente gingaşe şi mi-am dat scama că ele trebuiau să
Menea Rlmniceanu a adus din călătoria ei italiană acua­ se nască in două medii atât de deosebite. Sunt mai mult izbuc­
rele de apă şi de soare, proaspete şi vesele. Bărcile pescăreşti nirea pătimaşă a unei neînţelegeri de principiu, decât motive
cu pinze înalte trec prin fund aruncind câte
o umbră pe case. Uleiurile sunt mai dense
prin colorit şi mai aspre prin linie. Tăria şi a
lor sunt portretele: părintele N. Popescu, pri­
marul Dobrcscu, cei doi copii.

HELICONUL ARDELEAN. — De şase ani
iese la Cluj o revistă ungurească «Heliconul
Ardelean», care ar fi mai greu de Înţeles, şi
ca nume şi ca alcătuire, dacă nu s’ar şti că
îndărătul ei stă o grupare de câteva zed de
scriitori, iar îndărătul acestora dealul de dea­
supra Mureşului, cu vechiul castel al Keme-
nylor, unde totul a fost pus la cale şi comu­
nitatea se reface in fiecare toamnă. La cea din
urmă adunare am luat şi eu pane. Imaginea
muntelui clasic al muzelor în marginea ţării să-
cuilor, are ceva eroic şi desnădăjduit.
Revista aduce in fiecare lună povestiri, ver­
suri şi discuţii. Ea n'are un tiraj prea mare,
cred că foane aproape in jurul a o mie de
exemplare, dar in schimb iese frumos şi la timp. Uliţă răsăriteană, acuarelă de Menea Râmniceanu