Page 63 - 1933-03
P. 63

1 8 b                               B O A B E   D E  G R Â U


            cotim  intre  2  şi  3  lei  taxa  plititi  de  fiecare  bilet,  aceasta   legea  şi  să  aplice  un  alt  criteriu  de  impunere.  Dacă  nici  el
            înseamnă  un  număr  de  spectatori  intr'un  an  de  ao  de  mili­  nu  va  da  rezultate,  fenomenul  e  mai  grav  şi  trebue  trecut
            oane.  Fiecare  locuitor  al  României  intră,  prin  urmare,  in   la altă rubrică decât la aceea a evaziunii fiscale.
            acest  timp  la  un  spectacol  plătit.  Pentru  cei  cari,  in  duda   Când  e  vorba  de  concentrarea  şi  de  distribuţia  spectaco­
            statisticei,  nu  intră,  se  găsesc  alţii  si  intre  de  două,  de  zece   lelor,  Bucureştiul  stă,  fireşte,  in  frunte.  El  aduce  20.331.826
            sau de o sută de ori In locul lor.               lei,  din  cari  cinematografele  15.218.466  şi  celelalte  spectacole
              Criza  de  bani  vădită  In  alte  domenii  se  simte  şi  aia.  Im­  impreună  abia  5.113.360.  După  aceste  cifre,  Bucureştiul  e
            pozitul  pe  spectacole  e  de  câţiva  ani  intr'o  necontenită  scă­  intr'adevăr  oraşul  care  petrece.  Dacă  am  lăsa  deoparte
            dere.  Deşi  numărul  spectatorilor  poate  nu  s’a  micşorat,  dar  populaţia flotantă, destul de vie, de lacomă de spectacole şi



                ÎNCASĂRILE impozitului
                   PE SPECTACOLE
                      IN 1932







                                      V..i9».7i5
                                                                        , O ţ 55M7;
                                                                  197 bbO


                                                                                    1' 17<.9S






                                                      « 7S4 *A7Qji '\h 577j






                  5c* ft91A40

                                                                         V. 751*,/ mm;
               TOTAL: 51.963942 LEI




            s'au  micşorat  incasările,  pentrucă  biletele  de  intrare  s’au  făcut   prin  urmare  de  cheltuitoare,  ar  însemna  că  fiecare  locuitor
            din  an  in  an  mai  ieftine  şi  impozitul  e  proporţional.  In  1930   al  Capitalei  plăteşte  vreo  30  lei  taxă  pe  an  pentru  bucuriile
            impozitul  acesta  a  adus  98.197-937  lei,  din  care  numai  cine­  carnavaleşti  ale  vieţii.  Bucureştiul,  oraşul  bucuriei,  cu  diplomă
            matografele,  cu  cei  58-957-885  lei,  mai  mult  decât  toate   liberată  de  Ministerul  de  Finanţe,  scumpă  ca  orice  căftănire
            spectacolele  din  1932  la  un  loc.  In  1931  totalul  încasat  a   de boerie!
            fost  de  63.587.753  lei-  Cinematograful  singur  dădea  încă   Departe  îndărăt  se  înşiră  Prahova,  cu  3.650.644  lei,  din
            50.669.114  lei.  Anul  1932  a  însemnat  o  coborire  neoprită   cari  Ploeştiul  cu  78.000  de  locuitori  dă  789  390,  adică  10  lei
            pe  aceeaş  pantă.  Fiecare  an  vine  cu  o  scădere  de  20—25   de  cap,  sau  de  trei  ori  mai  puţin  decât  Bucureştiul,  iar
            milioane.  Dacă  insă  dela  suma  din  1930  Ia  aceea  din  anul   Sinaia  cu  4.000  de  suflete  dă  314.004.  aproape  80  de  lei  de
            următor  procentul  era  de  25,  dela  suma  din  1931  la  aceea   cap,  dacă  nu  s’ar  socoti  zecile  de  mii  de  oaspeţi  ai  verii.
            din  anul  următor,  el  se  ridică  la  30.  Căderea  e  mai  dure­  Suma  cea  mare  totală  se  explică,  nu  printr’o  contribuţie  peste
            roasă  la  dnematograf,  dela  57  milioane,  la  50'/«  şi  deodată   orice  aşteptări  a  judeţului,  d  prin  rămăşiţe.  Se  vede  că
            la  ceva  mai  puţin  de  35.  Mai  înainte  cinematograful  se  men­  Prahova  a  fost  in  alţi  ani  cu  deosebire  un  prost  platnic.  In
            ţinea.  Acum  se  duce  şi  el.  Starea  a  părut  atât  de  îngrijitoare   acelaş  an,  Bucureştiul,  de  pildă,  a  plătit  din  impunerea
            încât  Ministerul  de  Finanţe  a  ctezut  că  trebue  să  schimbe  curentă  pe  1932,  19.588.408  lei,  iar  din  rămăşiţe  numai
   58   59   60   61   62   63   64   65   66   67   68