Page 65 - 1933-03
P. 65

astăzi  nu  mă  pot  dumeri  cum  am  putut  ajunge.  Văd  numai   se  întoarcă.  Toată  vremea  am  fost  înconjuraţi  de  această
             lumina  farurilor,  căutând  foarte  aproape  pe  jos,  o  urmă   lume,  ca  o  navă  de  nişte  pescăruşi.  Treceam  printre  ei,
             care  nu  se  vedea,  prin  căderea  mare  şi  vânzolită  a  fulgilor,   spre  năzuinţa  depărtată  a  călătoriei  noastre,  cu  imagina  de
             căutând  ca  un  câine,  cu  claxonul  plângător  prin  întuneric,   închipuire  Înaintea  ochilor  a  unei  repetiţii  in  toate  părţile
             asemenea unui lătrat pierdut.                    ţării a unei asemenea vieţi.
                                                                VALEA  BATOVE1.  —  E  undeva,  in  firida  cea  mai  de
                                                               miazăzi a ţării, cu zarea de argint a Mării in faţă, o vale fericită.
                                                              Ciobanii  noştri,  cari  ajungeau  pe  acolo  încă  de  pe  vremea
                                                              Turcului,  trecându-şi  pe  la  Olteniţa  in  caicuri  mari  turmele,
                                                              i-au  zis  valea  fără  iarnă.  Au  călcat-o  geografi,  geologi,  botanişti,
                                                              turişti,  dela  Murgoci  începătorul  până  la  d-l  Const.  T.  Ciulei,
                                                              inginer  agronom  inspector,  care  a  scris  despre  ea  de  curând  o
                                                              mică  lucrare:  «Valea  Batovei  şi  Staţiunea  maritimă  Lucia»,
                                                              mai mult « Un program de lucrări pentru punerea lor in valoare
































               Din munţii Făgăraşului, spre Bălea, iarna. (Fotopress)

               Pănă  atunci,  pe  toate  drumurile  înalte,  prin  sate  şi  aşezări
             de  fabrici,  zbămâiau  săniuţele,  treceau  chiuind  cu  o  patină
             sau  două  băeţii  şi  fetele,  se  avăntau,  sărind  peste  şosea  ca
             peste  un  obstacol,  skiorii  cu  mişcări  şi  apucături  de  picio­
             roange  mari  dintr'o  familie  de  cocostlrci  cari  şi-au  pierdut
             aripile  şi  păstrează  amintirea  şi  trebuinţa  zborului.  Tot  ţi­
             nutul  de  acolo  se  mişcă  şi  se  bucură  ca  intr’o  ţară  a  iernii.
             Nu  erau  numai  câţiva,  ca  oriunde  aiurea,  şi  mai  ales  în
             marginea  oraşelor,  ci  populaţia  întreagă.  Nu  era  numai  un
             sport  de  oameni  cu  răgaz  sau  de  copii  fără  treabă,  ci  un
             obiceiu  şi  o  îndeletnicire  a  tuturor.  Nu  erau  numai  fiii  unei   Zi de tărg in Rădăuţi, la ieşirea din iarnă. (Foto Krtpler)
             naţiuni  cu  această  tradiţie,  ci,  după  toana  aşezărilor,  Români
             şi  Ruteni,  Germani  şi  Polonezi,  creştini  şi  evrei.  Cite  unul   din  pună  de  vedere  agricol,  economic  şi  turistic  ».  Mă  bucur
             se'prindea  in  fugă  de  clanţa  automobilului  şi  alerga  in  rlnd   ci mă pot întoarce, fie şi In gând prin acele iubite locuri.
             cu  noi  o  bucată,  cu  obrazul  plin  de  răs  şi  de  roşcata  fri­  Toată  această  parte  de  lume  are  pentru  not  mai  intiiu
             gului,"  pănă  cănd  la  o  cotitură  îşi  dădea  drumul  şi  se  pierdea   farmecul  Mării.  Pe  deasupra,  In  Caliacra,  coasta  arată,  spre
             pe  patinele  paralele,  făcăndu-ne  cu  măna  peste  cap,  fără  să  deosebire de pământul scitic dela miazănoapte, înălţimi şi
   60   61   62   63   64   65   66   67   68